Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Veteranii migranţi, despre ţara în…

Veteranii migranţi, despre ţara în care Dodon e preşedinte, iar Ţuţu – deputat

2 martie 1992. Ion Sînic avea aproape 40 de ani atunci. S-a dus voluntar la Nistru, având siguranţa că nu va mai reveni. Acum, veteranul găseşte caraghios faptul că atunci a luptat împotriva ruşilor, iar apoi a fost nevoit tot la ei să se ducă la muncă. Alexei Verdeş avea 24 de ani şi îşi făcea serviciul în secţia de Poliţie Dubăsari. Acasă îl aşteptau soţia şi un copil de doar doi ani. Practic, s-a trezit în plin război. Acum, se află cu familia în Irlanda. Cu greu acceptă să mai depene amintirile zilelor din tranşee, dar şi unul, şi altul spun că sunt dezamăgiţi de ceea ce se întâmplă cu R. Moldova. „Nu pentru asta am luptat”, spun veteranii.

Ion Sînic locuieşte la Bălţi, după ce 12 ani a tot mers la muncă în Rusia. Uneori, oamenii de acolo îl întrebau despre conflictul de pe Nistru şi atunci se simţea ca un ucigaş fugar. Îşi aminteşte cum, în acea luptă, ruşii aveau arme la greu. Cât despre ai noştri – „nici măcar mătrasuri (saltele, n.r.) şi perne nu erau în cazarme”. Iar el a mers în acel război lăsând patru copii acasă. Cel mai tare îi păreau rău că nu va reuşi să-l înveţe pe cel mic câte ceva despre viaţă.

Matematica patroanelor şi drapelele goale

„Aveam numai câteva puşti, aruncătoare de grenade şi mitraliere. Pe 2 zile, ne dădeau 60 de patroane, dar 60 de patroane le împuşti în 3 minute. Înseamnă că oamenii aveau curaj dacă totuşi stăteau acolo. Nu ştiu cum era în altă parte, unde erau aduşi de comisariate, dar la noi băieţii aveau încredere unul în altul ca fraţii. Unde erau primele tranşee, noi ieşeam în faţă încă cu vreo 400-500 de metri. Mergeau în cercetare câţiva băieţi şi ne schimbam, pe rând”, povesteşte Ion Sînic.

Ultima dată a ieşit din regiune cu un camarad, să se odihnească. Când s-au dus înapoi… „la podul de la Vadul lui Vodă stăteau oameni din securitatea de la noi. Noi, de acolo ieşeam neînarmaţi, lăsam armele pentru cei care veneau cu schimbul. Mai pe scurt, am ieşit, ultima dată nu ne-au dat voie înapoi şi cu asta s-a terminat”, spune bărbatul. Adaugă că nu a luptat pentru o aşa ţară şi că preşedintele Dodon este o ruşine. „Dacă aşa oameni au ajuns să ne conducă, e vai de capul nostru. Mă gândesc că o să-l ajungă pe Ianukovici. E clar că nu asta e ţara pentru care noi am luptat. E atâta făţărnicie, şi toate sunt pe dos. Ne mai vedem din când în când cu camarazii, ei tot spun asta”.

Apoi, cu mândrie, mai spune despre cum odată, a ieşit în centrul Chişinăului, ca să ceară libertate, despre cum a dormit pe beton, cu pumnul sub cap, ca să apere independenţa, despre cum oamenii au fluturat fără frică în PMAN drapele goale. „ Atunci, în PMAN, am ieşit toţi cu drapelele goale, fără nicio stemă, nimic. Era tricolorul. Atât. Acum, dacă ieşi cu tricolorul, eşti antistatalist şi trebuieşti expulzat. Primul nostru imn a fost „Deşteaptă-te române”, dar pesemne acolo erau nişte cuvinte care deranjau, de asta l-au schimbat cu „Limba noastră” şi… luptaţi-vă, fraţilor. Iar azi avem limbă de stat, fără limbă vorbită. Am dormit pe beton, cu pumnul sub cap ca să apăr independenţa şi acum…”

Ion Sînic lasă gândul aşa, suspendat. Poate pentru că există anumite feluri de revolte care nu mai au nevoie de cuvinte.

„E dureros şi lipsit de stimă pentru cei care şi-au pierdut viaţa”

În martie ’92, Alexei Verdeş îşi făcea serviciul în Secţia de Poliţie Dubăsari, în grad de locotenent. Brusc, s-a trezit în mijlocul unui război despre care nu ştia nimic.

„Pot spune doar că războiul a venit peste noi odată cu apariţia formaţiunilor nelegale de cazaci ruşi înarmaţi pe teritoriul oraşului Dubăsari, unde eram obligaţi să menţinem ordinea publică. Eram convins că trebuie să ne apărăm de bandiţii veniţi pe teritoriul ţării noastre, cred că e un lucru firesc pentru orice cetăţean, însă nicidecum nu am fost informaţi că avem de furcă cu nişte grupuri susţinute direct de ruşi”, îşi aminteşte Alexei Verdeş.

În amiaza zilei de 2 martie 1992, fără să stea mult pe gânduri, a trecut Nistrul spre Cocieri. Podul peste Nistru şi Hidrocentrala erau blocate. „Am ajutat la apărarea satelor Cocieri, Molovata Veche şi Roghi. Acasă, în satul Holercani, a rămas soţia şi feciorul, care încă nu avea împliniţi doi anişori. Am făcut ceea ce eram obligat să fac în calitate de cetăţean al ţării, în primul rând. Am fost printre cei ce au avut norocul să se întoarcă acasă. Mi-am continuat serviciul în Secţia de Poliţie care se stabilise în satul Ustia”, mai spune veteranul.

Alexei Verdeș este veteran de război, a fost decorat cu ordinul „Ştefan cel Mare”. De 17 ani, locuiește la Dublin, Irlanda

Alexei Verdeş adaugă că oamenii noştri, care au ieşit pe câmp atunci, nu au avut intenţia să schimbe ceva, ci doar să se apere de cei ce nu aveau niciun drept pe pământul nostru. „Tot acel timp, am avut tricolorul şi pe Ştefan cel Mare, pictat de către un artist din Cocieri pe blindatul pe care îl conduceam. Acum, când văd apariţia flagurilor roşii şi pe tinerii care recită „Marş, marş vperyot” în centrul Chişinăului, mă simt foarte înjosit. Nu-mi vine să cred. E dureros şi lipsit de stimă pentru cei care şi-au pierdut viaţa”, consideră bărbatul.

Continuă să comunice cu camarazii, iar când are posibilitatea să vină în ţară, îşi dau întâlnire. Din partea statului, a primit 500 kg de cărbune, ca ajutor în iarna anului 1993. Pentru ordinul „Ştefan cel Mare”, nu primeşte nimic – „se oferă adaus la pensie, iar eu nu sunt pensionar”. Alte ajutoare de la stat, nu a avut şi nici nu-şi doreşte, „că doar tot de la noi fură”.

Alexei Verdeş e plecat din Moldova acum 17 ani. Locuieşte la Dublin, Irlanda. Nu a exclus niciodată ideea de a reveni acasă. Atâta doar – „o să-mi fie foarte greu să accept să trăiesc după legile parlamentarilor de calibrul Ţuţu”.

„Recunoştinţa” statului

Conform Uniunii Naţionale a Veteranilor Războiului pentru Independenţă, în prezent, 287 de invalizi şi văduve primesc ajutor de la stat în valoare de 1000 de lei. Totodată, conform Legii cu privire la pensii, veteranii beneficiază de 100 de lei pe lună sub formă de compensaţii pentru plata serviciilor.

Din luna aprilie, curent, toţi veteranii din R. Moldova vor primi legitimaţii de tip nou. Urmează reevaluarea numărului de cetăţeni care au participat la războaie şi conflicte armate. Guvernul promite că va fi sporit gradul de siguranţă al actelor ce confirmă statutul de veteran.

În Războiul de pe Nistru au decedat 13 soldaţi, sergenţi şi ofiţeri ai Armatei Naţionale. Numărul civilor decedaţi se ridică la ordinul sutelor.