“Vedeţi florile de la Ştefan? Mâinile mele le-au sădit”

În fiecare zi, maşina de serviciu o aduce la Chişinău, tocmai din Nimoreni, Ialoveni. Şi aşa se întâmplă  deja de 20 de ani. “Zilele următoare mă puteţi vedea la Guvern sau la Parlament”, explică Maria Tristian cu un gest al mâinii drepte, îndreptate spre edificiile respective. Ea nu este demnitar şi nici funcţionar public. De fapt, Maria nici nu ştie cum s-ar numi meseria sa. Pentru ea, acest detaliu nu este prea important. Important este că ştie ce trebuie să facă: să planteze flori, să smulgă iarba, să adune frunzele, să rănească omătul. Lista e lungă.

Când am întâlnit-o, stătea în genunchi în faţa Catedralei. În mâna dreaptă ţinea un cuţit din metal. Cu pumnul mâinii stângi se spijinea de pământ. Această poziţie este parte din munca ei. Uneori, îşi pune sub genunchi încălţămintea. Când nu-şi mai simte genunchii, se aşază pe fund. Când îi amorţeşte un picior, îşi schimbă greutatea corpului pe celălalt. În tot acest timp lucrează. Smulge buruianul cu mâna, după ce-i taie rădăcina cu cuţitul. Femeile spun că nu le este de ajutor nici tehnica scumpă procurată în ultimii ani şi nici vechile sape, pentru că această iarbă numai cu mâna şi-n genunchi poate fi lichidată.

De mult nu mai poartă verigheta. Prea inflamate îi sunt mâinile, atât de inflamate încât şi ridurile sunt mai puţine. De ani buni, sub unghiile ei de nimoreancă se găseşte puţină ţărână de Chişinău. Nu mai are pretenţia de a lucra în mănuşi, nici pe angajator nu-l consideră vinovat că nu i le oferă. Are explicaţiile ei: prea repede se rup, plus că şi aşa este prea cald afară. A auzit că unii fac terapie antistres şi se relaxează în timp ce lucrează cu plantele, dar ea este convinsă că nu se referă şi la munca lor. “Ian uitaţi-vă ce mâini avem. Ce fel de bine poţi să-l numeşti?”, se  întreabă ea în timp ce-şi arată mâna dreaptă.

“Mi-a plăcut să lucrez, dar acum îmi pare rău”

“Din ce în ce e tot mai greu, ori că noi îmbătrânim, nu ştiu”, spune Maria ca pentru sine.  Ani buni a lucrat împreună cu soţul, până când acesta s-a îmbolnăvit. Acum, el este casnic, “creşte nepoţeii”, spune nevasta zâmbind. De 20 de ani smulge buruianul din centrul capitalei. Anterior a lucrat tot la Spaţii Verzi, dar în alt sector. S-a angajat aici imediat după absolvirea clasei a 10-a. “Am vrut să mă duc la şcoală, dar părinţii nu m-o lăsat. Pe timpurile celea spuneau că numai boierii şi cele rele se duc la învăţătură, dar tu, la lucru. Aveam oi, aveam pământuri”. Face o pauză. “Mi-a plăcut înverzirea. Mai pe scurt, mi-a plăcut să lucrez, nu să stau cu tocul în mână, dar acum îmi pare rău. E greu tare”, o spune de parcă ar fi ajuns la această concluzie pentru prima dată.

Muncă după ziua de muncă

Ziua de muncă nu i se încheie când maşina de serviciu o duce acasă. “Mă doare totul, şi spatele, şi mâinile, şi picioarele. Olecuţică mă hodinesc şi iar mă apuc de lucru, că avem şi animale şi, pământ”, spune femeia. Deşi la lucru sădeşte şi îngrijeşte mii de flori, acasă are foarte puţine şi doar de cele mai rezistente, care nu trebuie îngrijite prea mult. Restul plantelor sunt “de-ale găspodăriei, care ne hrănesc”, explică ea. Duminica merge la biserică doar când trebuie să pomenească morţii, o dată sau de două ori pe an. În rest, nu are timp şi pentru asta. E prinsă cu treburile gospodăreşti până şi de sărbători, pentru că zilele sunt prea scurte, iar lucrul prea mult. Marea majoritate a femeilor care îngrijesc spaţiile verzi ale capitalei sunt din satele din apropierea Chişinăului, de prin Ialoveni, Anenii Noi, care mai au în grija lor gospădării, terenuri agricole, copii, nepoţi.

“Trăim şi noi cum putem, nici rău, dar nici bine”

În satul ei, Maria spune că practic doar cei care muncesc în străinătate o duc mai bine. “Numai vin şi se apucă de stricat, de construit”, explică femeia cum înţelege ea acest bine. “Da’ noi, nici când ne putrezeşte uşa sau fereastra nu ştim cum s-o schimbim”, mai spune. S-a tot gândit în ultimii ani la munca peste hotare, dar nu şi-a permis niciodată să se pornească, din lipsa banilor. Nici să împrumute n-a vrut. “Procentele cresc atât de repede. Tocmai mă apucă fiorii când mă gândesc”, spune ea zâmbind. Sar cu vorba şi celelalte colege. “Dacă ar avea posibilitate, toţi s-ar duce peste hotare, dar aşa, smulgem iarbă”, spune una dintre colege, tot în genunchi şi ea. “Trăim şi noi cum putem, face o altă pauză Maria, nici rău, dar nici bine”. Cu salariul care variază între 2000  şi 2500 de lei femeile spun că nu reuşesc să astupe prea multe găuri, deşi sunt fericite că au un salariu, mai ales în condiţiile în care în satele lor majoritatea sunt şomeri, locurile de muncă sunt numărate, iar altele noi nu se creează.

Şi fiica Mariei a încercat să muncească alături de ea, dar n-a rezistat mult, de altfel ca şi toţi tinerii, care li se alătură pentru perioade tot mai scurte de timp. “Trebuie să ai răbdare ca să faci asta”, spune Marusa, aşa cum o numesc colegele de muncă. Câteva femei o susţin, repetând cuvântul răbdare. “Şi să-ţi placă”, strigă altă femeie. “Da, şi să-ţi placă”, adaugă nimoreanca.

Tatiana EŢCO

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. vera

    FLORILE de la STEFAN

    Frumos mai cinta pasarile-n jur,
    Muncesc femeiile,se tirie pe fund,
    Jenunchii i-i indoaie si-i dezdoaie
    Ca totu-n jur sa fie:iarba,floare…

    Dar banii, ce-i primesc,nu le ajung,
    Muncind si pe caldura, si in frig,
    Fiindca dreptul la un trai decent –
    Calcat li-i in picoare, cu regret!

    La Stefan, se gindesc, in amortire:
    De maini si de picoare uneori,
    Dar ce poti face, azi, din amintire,
    Cand oamenii muncesc, de parca-s robi?

    Cineva si-aduna milioane,
    Florile,deschid,petale-n zori,
    Maini zgiriiate,inflamate,
    Sterg,zi-de-zi, siroaie de sudori,

    Ca mai apoi,sa tina-n palma lata,
    Niste leuti – leafa ca rasplata,
    Cheltuiti,mai mult, pentru o paine..,
    S-admire omul:raza soarelui si maine!

  2. vera

    MI-I DOR

    Mi-i dor de primavara,
    De florile de-afara,
    Mi-i dor de mainile,
    Care sadesc florile,
    Le uda petalele,
    Ce sorbesc roua –
    Lacrima diminetii,-
    De la picoarele lui Stefan –
    Inconjurat de trandafiri,
    Ce, te-mbata, cu izul lor fin…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *