[UN TUR ÎN JURUL ROMÂNIEI: UNGARIA] Dacă suntem “prea” români, Budapesta ne închide robinetul

Cea mai mare parte a românilor din Ungaria, localizaţi în special în judeţul Bekeş, nu mai vorbesc româneşte aşa cum vorbeau buneii şi strămoşii lor. S-au lăsat influenţaţi de procesul accelerat de asimilare. “Îmi place limba română. Dar învăţ în maghiară pentru că nu vreau să locuiesc toată viaţa la sat.”

O duminică ploioasă la Giula. Românii din judeţul Bekeş, precum şi cei din localităţile apropiate de peste graniţa cu România au venit pe bicicletă la slujba ţinută în limba română la Catedrala “Sfântul Nicolae” din Giula. Încă de la intrarea în locaşul de închinare, construit în stil baroc cu elemente clasice, aud vocea puternică a Prea Sfinţitului Siluan: “Să ne rugăm pentru românii de pretutindeni, pentru Ţară, pentru acei căzuţi în apărarea ţării…”.

Vezi toate materialele din ciclul
«Un tur în jurul României»

Pe bicicletă, la biserică. Din România în Ungaria

Maria Mărghin are 60 de ani. S-a născut în localitatea Micherechi (Ungaria) şi de 20 de ani locuieşte la Giula. În fiecare zi de sâmbătă şi duminică vine la biserică. Se dă jos de pe bicicletă, o parchează într-un loc special amenajat pentru biciclişti. Îşi face cruce şi intră în biserică. După slujbă povesteşte că în copilăria sa oamenii se rugau mai mult acasă. “Aşa a fost regimul. Mă bucur că acum putem veni la biserică. Când am fost eu tânără nu aveam acest drept”, ne spune femeia.

Pe timp ploios, a venit pe bicicletă la slujba de împărtăşanie şi Claudia-Luciana Dragomir din Vărşand, jud. Arad (România), situat la 7 km de Giula. “Tot timpul vin la biserică cu bicicleta. Altă posibilitate nu am. Fac jumătate de oră. Chiar dacă plouă, trebuia să vin. Nu mă pot lipsi de Sfânta Liturghie”, spune femeia de 42 de ani, îmbrăcată într-o vestă fluorescentă.

Claudia mai povesteşte că, la vamă, doar ungurii o întreabă unde merge. Uneori se simte deranjată când, în drum spre biserică, este întoarsă de la punctul de frontieră pentru că bicicleta nu este «bine dotată». “Le spun că nu vorbesc maghiara, că ştiu doar trei cuvinte: “da”, “nu” şi “nu ştiu”. În dimineaţa asta, când veneam să mă împărtăşesc, la vama ungurească era o doamnă, care mi-a luat bicicleta la bani mărunţi. A verificat dacă se aprinde farul. Dacă funcţionează frâna. Zic, doamne, ce are asta cu mine? Mi-a dat drumul, până la urmă. Am mai păţit aşa, pe când tot ea era la vamă. Atunci m-a întors înapoi”, relatează cu lux de amănunte Claudia-Luciana Dragomir.

Părinţii ne întrebau româneşte, noi le răspundeam pe ungureşte

Maria Groza-Chiş are peste 60 de ani şi se declară tânără, atât timp cât mai urcă pe bicicletă. “E mai sănătos, mai repede decât pe jos. Aşa ne-am obişnuit”, susţine femeia, scoţând umbrela din geantă. Maria spune că, în ziua de azi, oamenii mai vin la biserică, dar că tradiţia se pierde. Nimeni nu mai colindă în ajun de Crăciun, decât preotul din localitate. “Acum 30 de ani, era altfel. Ne-am modernizat. Dacă părinţii tot timpul ne întrebau româneşte, noi le răspundeam ungureşte”.

În Ungaria sunt 21 de parohii româneşti. Cea mai vizitată biserică de către români este Catedrala “Sfântul Nicolae” din Giula. Prea Sfinţitul Părinte Episcop, Siluan Mănuilă, îmi spune că deseori îi pomeneşte pe românii de pretutindeni la Sfânta Liturghie. “Aici avem libertate. Avem drepturi. Doar trebuie să ne zbatem ca să obţinem sprijin, inclusiv din partea statului maghiar”.

Tot părintele îmi spune că, din păcate, românii de aici, din partea locului, nu mai vorbesc prea bine româneşte, iar unii dintre ei nu mai vorbesc deloc. Comunitatea românească locală este mai restrânsă, mai maghiarizată. E cam dezbinată, şi asta se datorează, probabil, şi regimului care a fost. “Aici se mai păstrează tradiţia românească. Cântecele şi dansurile. Bineînţeles că ce ţine de costumul popular a suferit o influenţă. Dar noi în ajun de Crăciun mergem şi colindăm familiile din Giula. Oamenii ne aşteaptă şi se bucură când îi colindăm”, îmi mai povesteşte Prea Sfinţitul Siluan.

Giula este un oraş turistic. Printre cele mai vizitate obiective turistice se numără Cetatea din Giula. Aici l-am întâlnit şi pe Ioan Ardelean, născut în localitatea Ketegyhaza, la 13 km de Giula. În cetate lucrează într-o sală de fierărie, care se păstrează încă de acum 500 de ani. “Astăzi lucrez aici, în faţa cetăţii, pentru că înăuntru se joacă un spectacol de teatru. Vedeţi ce fac. Potcoave mai mici, pe care scriu numele turiştilor”, ne spune bătrânul, care practică meseria de fierar de 52 de ani.

Şcoala românească, pe jumătate maghiarizată

În Ungaria nu este nicio şcoală pur românească. Limba română se învaţă în şcoli bilingve. Maria Gurzău Czeglédi, directoarea Liceului românesc “Nicolae Bălcescu” din Giula, subliniază că, din 1949 până în 1961, la acest liceu s-a învăţat doar în limba maternă. Astăzi este bilingv. În cadrul instituţiei învaţă 306 elevi. 200 sunt la liceu şi ceilalţi la şcoala generală, care este situată în aceeaşi clădire.

“Anul acesta au absolvit liceul 46 de tineri. O parte merg la studii în România, alţii la Budapesta. Cei mai mulţi preferă să studieze la facultatea de medicină. Nu prea îşi dau interesul pentru specialitatea de istorie sau de limba şi literatura română. Însă aici se pierde limba maternă. Comunitatea din Ungaria este numeric foarte modestă şi nu trăieşte într-o zonă compactă. Şi procesul de asimilare este unul natural. Sigur, să-l stopăm cu totul nu putem, dar putem să oprim din viteza acestei asimilări. Iar aici răspunderea este şi a şcolii, şi a mass-mediei, şi a bisericii, şi a familiei, evident”, susţine directoarea Maria Gurzău Czeglédi.

Eniko Onton este elevă în clasa IV la şcoala gimnazială din Micherechi. Provine din familie de români, însă preferă să înveţe în maghiară. “Îmi place limba română. Dar învăţ în maghiară pentru că nu vreau să locuiesc toată viaţa la sat”, îşi motivează ea alegerea.

Ungurii, minoritate în Micherechi

În localitatea Micherechi (judeţul Bekeş) sunt înregistraţi 2315 locuitori. Dintre ei, 80% sunt români. Viceprimarul Netea Berti declară că Micherechi este cea mai compactă localitate în care se vorbeşte româneşte – la primărie, la şcoală şi pe acasă. “Ungurii care locuiesc aici şi-au dat seama că Micherechi este o comună românească şi că trebuie să se adapteze”, spune el.

Şcoala din Micherechi nu este sută la sută românească, pentru că cele mai multe discipline se predau în limba maghiară. “Generaţia mamei a învăţat toate disciplinele în limba română. Acum s-a schimbat sistemul şi s-a introdus, obligatoriu, maghiara. Nu prea înţeleg de ce în ultimul timp copiii care provin din familii de români vorbesc acasă româna, iar la şcoală preferă maghiara. Poate că le este frică că nu vorbesc limba literară. Dar aici, la Micherechi, noi toţi vorbim în dialectul crişan”, mai precizează viceprimarul Netea Berti.

Ne-au dat semnalul de la Budapesta

Eva Iova-Şimon, redactor la revista “Foaia românească” din Giula, spune că şi în Ungaria sunt români care confundă etnia cu cetăţenia. “La noi este şi mai grav. Asimilarea naturală este accelerată. Dacă bunelul vorbea româna, nepotul acum nu mai ştie română nicio boabă. În multe localităţi românii spun că părinţii şi buneii lor au fost români, numai că declară asta pe ungureşte, pentru că nu mai ştiu româneşte, iar buneii nu ştiau ungureşte”.

Jurnalista explică că acestea sunt urme lăsate până în anii ‘90, atunci când România habar nu avea şi nu se preocupa de românii din jurul graniţei. Acestea sunt defectele acelei politici de nebăgare în seamă. Şi aşa au crescut generaţiile. “România nu are încă specialişti buni care să analizeze efectul şi ceea ce se întâmplă cu românii din jurul graniţei. În ultimii 20 de ani, politicienii s-au manifestat mai mult ca nişte aventurieri. De mai multe ori au trecut prin statele din jurul României politicieni de la Bucureşti care peste noapte s-au declarat că pricep în problemele românilor din afară. Însă, în jurul graniţelor sunt foarte multe traume, dureri sufleteşti. România de astăzi nu are o politică clară faţă de românii din jurul graniţelor”, este de opinie Eva Iova-Şimon.

Revista “Foaia românească” apare din anul 1956. Astăzi, se editează într-un tiraj de 800 de exemplare. Chiar dacă sunt bani puţini pentru editare, redacţia nu renunţă la varianta tipărită a revistei, pentru că în satele româneşti aceasta poate să ajungă doar în această formă. Bătrânii nu au acces la internet. “Presiuni cum se fac? Ne-au dat semnalul. Dacă eşti prea românesc, ţi se taie din fondurile de la Budapesta. Dar asta nu ţi se recunoaşte pe faţă niciodată”, afirmă jurnalista.

Oficial, la rencesământul din 2001, în Ungaria s-au declarat români un număr de 7995 de persoane. Reprezentanții comunității românești susțin, însă, că numărul real de români depășește cifra de 20 de mii.

Acest articol a fost realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român în cadrul proiectului „Burse pentru jurnalişti culturali din străinătate”, care propun proiecte de lucru vizând România şi cultura română.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. un om

    Sa te fereasca sfintul de bozgorii din Romania,sa fie in situatia romanilor din Ungaria.Ar lua foc si ar striga ca din gura de sarpe ca li se incalca drepturile .Mai mult vor enclavizarea centrului Romaniei.DAR NU LE MERGE .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *