Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Un manual şcolar controversat

Un manual şcolar controversat

Recent, la editura Cartdidact a apărut manualul de limbă şi literatură română pentru clasa a XI-ea, elaborat de trei profesori universitari, Tamara Cristei, Tatiana Cartaleanu, Olga Cosovan, şi un colaborator al Ministerului Educaţiei (ME), Adrian Ghicov. Până la apariţia manualului, ME a constituit o comisie de evaluare a manuscrisului viitorului manual în componenţa: Ion Melniciuc, doctor în filologie, conferenţiar universitar, USM – preşedinte; Maria Hadârcă, doctor în pedagogie, IŞE; Natalia Grâu, profesor şcolar, grad didactic II, Liceul „Gh. Asachi”, Chişinău.

A fost fixat şi un termen de evaluare – o săptămână. Ca preşedinte, am încercat să convoc comisia într-o scurtă şedinţă, pentru a conveni asupra evaluării manualului. Însă responsabila de la ME, E. Graur, mi-a spus: „Fiecare face o recenzie aparte”.

Cine şi ce fel de evaluare a făcut am aflat abia după apariţia manualului. Profesoara şcolară Natalia Grâu a scris o recenzie elogioasă, fără vreo observaţie, şi a publicat-o la 25.03.2010. Dr. în pedagogie Maria Hadârcă şi subsemnatul au respins manualul. Deci aşa-zisa comisie a prezentat 2 recenzii negative şi una pozitivă. În atare situaţie, apariţia manualului provoacă suspiciuni.

Propunem atenţiei cititorilor interesaţi un fragment din recenzia pe care am prezentat-o ME la manuscrisul manualului în discuţie.

Ni se pare importantă evidenţierea unor carenţe a căror analiză ne-ar permite să convenim asupra unui manual şcolar menit să răspundă necesităţilor şcolii de azi.

1. Proporţionat, manualul ar trebui numit „Literatura şi limba română”.

2. Manualul nici pe departe nu poate fi numit „curs integrat”, după cum se pretinde, căci materialul de limbă nu face corp comun cu literatura. S-ar fi cuvenit, cel puţin, exemplele analizate să fie luate din creaţiile literare aparţinând modulului respectiv.

3. Departe gândul nostru de a pune la îndoială competenţa ştiinţifico-literară a T. Cristei (pe cea a lui A. Ghicov nu o cunoaştem), dar cu certitudine putem afirma că manualul nu a respectat principiul accesibilităţii materiei de studiu. Pentru credibilitate reproducem condiţiile ieşite din comun ale unui exerciţiu.

Ex. 3.1 (p. 249) Formulaţi 2—3 concluzii cu referire la procesul actual de producere a textelor mimând formula postmodernismului.

Ne-ar trebui zeci de pagini ca să exemplificăm exerciţiile de acest fel.

4.Dacă obiecţiile de până aici trezesc nedumeriri, regrete, dezamăgiri, apoi modulul V face vârf la toate.

Însăşi denumirea capitolului e pretenţioasă: „Postmodernismul – o biografie a lumii de azi – o lume a noi (?) literaturi” (p.249). Chiar fiind adepţi fervenţi ai postmodernismului, e riscant să-ţi permiţi luxul de a-l elogia.

În afara emoţiilor ce ne învăluie, o spunem cu toată tăria: postmodernismul a provocat discuţii aprinse în contradictoriu. Şi, deci, nu poate fi propus elevilor ca remediu de educaţie. Avem suficiente valori literare în afara postmodernismului. Un argument întru susţinerea acestei teze e atitudinea distinsului Grigore Vieru (defăimat, discreditat de postmodernişti).

Dacă nu se va renunţa la acest capitol, în mod conştient vom periclita educaţia literară a tinerei generaţii.

5.A doua componentă a manualului este limba maternă. Şi în acest caz autoarele au respectat prevederile curriculare care, în opinia noastră, nu răspund necesităţilor stringente de comunicare în condiţiile realităţii de la noi. Absolvenţii liceelor, în marea lor majoritate, posedă un vocabular extrem de sărac, o vorbire defectuoasă, o cultură a comunicării sub orice nivel. Această stare de lucruri ne obligă imperios să facem pe cât e posibil mai multă limbă (vocabular, stilistică practică, ortografie, punctuaţie, ortoepie + gramatică comunicaţională), şi nu semiotică, mijloace nonverbale şi paraverbale de comunicare, elemente de construcţie a comunicării în formarea stilului intelectual personal etc. Replica-sugestie nu vizează, fireşte, autoarele manualului recenzat.

1) După ferma noastră convingere, orice modul trebuia să înceapă cu expunerea materiei de limbă, or, pentru a pătrunde problemele de literatură, elevul are nevoie de o bună pregătire lingvistică. Autorii au acceptat trafaretul.

2) Răul cel mare e că autoarele – lingviste s-au jenat să propună colegilor – literaţi exerciţii asupra cuvântului pe tot parcursul manualului. Nu o analiză gramaticală ca scop în sine, ci una multiaspectuală, cu ţintă în practica funcţională. Aceasta ar fi imprimat manualului caracter integrat. Câştigul ar fi dublu: însuşind temeinic limba, elevii asimilează lesne literatura. Acelaşi lucru l-am fi putut face şi cu punctuaţia. În orice text literar semnele de punctuaţie au şi valoare stilistică.

3) Necunoaşterea limbii îngrelează studierea literaturii (ştiut lucru). Vom învăţa să vorbim şi să scriem corect (inteligibil) când vom institui în şcoală un cult al limbii.

4) Unele exerciţii suspendă în aer, nu au legătură directă cu tema în discuţie (ex.7, p.20). Ceea ce se cere să facă grupul IY de elevi e pentru clasa a Y-a, nu a XI-a…

5) Nimic mai rău decât atunci când cerem elevilor să facă ceea ce nu este în puterile lor. Ex. 1,p.25: Examinează drapelele şi stemele statelor drept simboluri. Apare fireasca întrebare: – Ale căror state?

6) Exerciţiile propuse pentru tema „Expresiile frazeologice” nu trezesc interesul elevilor. Aceasta pentru că sunt luate la întâmplare, nu ţin de cercul de interese ale elevilor (ex.1,1.1.,p.54; ex.3,p.55); exerciţiile nu se referă la cele trei tipuri de frazeologisme şi nu converg spre realizarea scopului urmărit – delimitarea acestora.

7) Intraductibilitatea frazeologismelor este o trăsătură generală a lor şi nu un tip aparte. Şi cele autohtone nu se traduc literalmente în alte limbi. Aşa-zisele frazeologisme intraductibile sunt numite de acad. N.Corlăteanu „frazeologisme cu formă originară”.

8) Tema „Rolul dicţionarelor în formarea stilului intelectual personal”, deşi e formulată inadecvat, e realizată ceva mai bine ca „Frazeologismele”, în special, tipologia dicţionarelor, deşi prea mult se insistă asupra dicţionarelor enciclopedice; multe exerciţii sunt inefective. Comp.: Ce dicţionare se vând mai bine? (p.70); De ce unele dicţionare conţin şi ilustraţii? Ex.3 sfidează realitatea: Alcătuiţi o listă de 10 dicţionare în ordinea frecvenţei cu care apelaţi la ele. Aceasta i-o poţi cere doar unui elev ideal. Mulţi elevi ideali avem?

9) Un dicton glăsuieşte: „O întrebare înţeleasă corect echivalează cu jumătate de răspuns”. Dar ce ne facem cu întrebările greu descifrabile: Cînd nu eşti sigur de corectitudinea celor scrise?; Ce limbi străine cunoşti/studiezi? (ex. 5, 5.2, p.70).

10) Autoarele recomandă DOOM-2005 (ex. 4, p.72; ex.2, p. 71), dicţionar criticat dur de lumea savantă din România şi trecut cu vederea la noi.

11) Capitolul „Morfosintaxa părţilor de vorbire” e realizat pe vechi. Ex.3, p. 101 este greu accesibil şi inutil. Ex.1, p.100 întrece capacităţile elevilor.

12) Modalităţile de legătură în text a enunţurilor finite sunt foarte bine expuse în Ex-cathedra, dar nu şi în exerciţii – fapt regretabil.

13) Ex.1, p.127 e unul persiflant, ironizant şi nu educaţional. În general, acest capitol nu completează cunoştinţele elevilor.

14) Subiectul la limbă din Modulul IV e formulat la Cuprins astfel: „Stilul individual al scriitorului şi cititorului”, iar în corpul manualului – „Stilul individual al scriitorului” (p.161). În ce constă eroarea? Tema dată este tratată inaccesibil, în cheie teoretizantă.

15) Valorile expresive ale punctuaţiei (p.161) nu sunt, propriu-zis, analizate. Despre punctuaţie se vorbeşte la capitolul „Intonaţia” (p.168-172). De ce?

16) La „Intonaţie” se neglijează accentul logic – fapt inadmisibil.

17) Problema de limbă din Modulul V nu ni se pare reuşit concepută. În plus, nu e clar de ce Modulul IV include patru subiecte de limbă, iar Modulul V – numai unul?

18) Se cere o revizie serioasă a terminologiei utilizate, a corectitudinii exprimării. Am atestat peste 30 de devieri de la normă. Exemplificăm: a scrie pe caiet (corect: în caiet), precede textul (precedă), să-ţi perfectezi propriul stil (perfecţionezi), particularităţi distincte (distinctive), particularităţi a (ale) fabulei, mini-text, mini-eseu (minitext, minieseu), în rezultatul comparaţiei (ca rezultat), enumără (enumeră) etc.

În acest Aviz a încăput doar o zecime din observaţiile făcute în corpul lucrării. Tocmai din aceste considerente nu putem recomanda acest manual spre editare.

Ion MELNICIUC, 
conferenţiar universitar, doctor în filologie