Un leu cât 3

Acum 20 de ani, odată cu declararea Independenţei R. Moldova, cetăţenii acestui stat au obţinut mai multă libertate, inclusiv libertatea circulaţiei. Sărăcia şi problemele existenţiale i-au determinat pe mulţi dintre noi să plece cu orice preţ spre ţările europene.

De cele mai dese ori ilegal, oamenii încercau să evadeze din R. Moldova cu preţul pierderii sănătăţii, familiei sau chiar a vieţii. În cele două decenii câte au trecut de la declanşarea acestui fenomen, migranţii au devenit principalii salvatori ai victimelor tranziţiei din R. Moldova. Ei au trimis constant bani acasă, salvându-şi familiile de foame, îngheţ şi disperare.

În prezent, R. Moldova se află printre liderii mondiali la ponderea remitenţelor în Produsul Intern Brut. Potrivit rapoartelor Băncii Mondiale, ponderea remitenţelor în PIB-ul R. Moldova constituie circa 23,2%. În 2011, volumul remitenţelor a crescut până la 1,526 mil. USD. O cifră mai mare fusese înregistrată doar în 2008, când concetăţenii noştri trimiseseră acasă 1,897 mil. USD. Potrivit experţilor, la această etapă, cea mai importantă problemă a R. Moldova la capitolul reintegrării migranţilor ar fi investirea remitenţelor în economie.

Iulia Iabangi, directoarea Organizaţiei pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, susţine că R. Moldova este statul cu cea mai mare pondere a populaţiei plecate la muncă peste hotare, în raport cu numărul general al populaţiei. “Statul încearcă pe diferite căi să convingă cetăţenii să se întoarcă acasă, dar acesta nu e doar rolul statului, ci şi al societăţii, al sectorului privat, care vorbeşte permanent despre necesitatea unor locuri de muncă”, explică Iabangi.

93% din remitenţe – în consum, 7% – investiţii

Întrebată cum poate veni un angajat dintr-o ţară europeană, de la un salariu de 1000 de euro, la un salariu de 3000 de lei, experta în economie a recunoscut că “asta e o mare problemă, or, aflându-se peste hotare timp de 6-10 ani, cu salarii de 1000 de euro, nu mai pot fi atractive salariile de 3-4 mii de lei în R. Moldova”. Iabangi povesteşte că a participat la mai multe târguri ale locurilor de muncă, inclusiv în Italia, unde erau prezente companiile noastre, care propuneau salarii de 5-6 sute de euro, dar care nu erau atractive pentru migranţi.

„Statisticile arată că 93% din remitenţele care ajungeau în R. Moldova erau utilizate în consum, pentru haine, apartamente, încălţăminte, contracte de studii. Doar 7% – în investiţii”, aminteşte Iulia Iabangi, argumentând că guvernul a adoptat primul program ce îşi propune atragerea investiţiilor în economie şi nu în consum. “PARE 1+1 îşi propune promovarea dezvoltării activităţii antreprenoriale de către migranţi. Dacă migrantul investeşte 1 leu din cei munciţi peste hotare, din cadrul programului i se mai adaugă 1 leu, nerambursabil, sub formă de grant, plafonul fiind de 200 de mii de lei. În 2011-2012, interesul faţă de acest program a fost foarte mare. Numeroşi cetăţeni plecaţi peste hotare s-au arătat interesaţi de el, iar astfel 1 leu investit de stat a adus 3 lei în economie. În timp ce statul a acordat granturi de peste 25 de milioane, în economie au ajuns peste 74 de milioane de lei”, argumentează Iulia Iabangi pentru Reporter de Gardă, un program TV realizat cu suportul UN Women.

Astfel de proiecte investiţionale sunt, însă, insuficient de convingătoare, în special în cazul  migranţilor care, deocamdată, nu pot decide să revină sau nu acasă. Margareta Cuşnir este proprietara Întreprinderii de confecţii “Şoltoianca” din Străşeni. Ea recunoaşte că prea puţini sunt cei care acceptă să revină la muncă în R. Moldova. “Din cei 80 de angajaţi, sunt doar vreo trei persoane care au revenit după ce au activat în străinătate. Spre regretul nostru, tendinţa de a pleca este una permanentă”, spune Margareta Cuşnir.

Sadova sau Padova?

Deseori, satul Sadova din raionul Călăraşi este numit şi Padova, pentru că numeroase persoane din această localitate muncesc în special în Italia, la Padova. Cei care au revenit acasă mai sunt în căutarea soluţiilor. Olga Ionel a muncit timp de 8 ani în Italia. Pe parcurs, a avut câteva tentative de a reveni acasă, dar nu a reuşit să se reintegreze şi, de fiecare dată, pleca înapoi în peninsulă. Între timp, fiicele sale au crescut, s-au căsătorit, sunt pe la casele lor şi Olga a decis să nu mai plece, iniţiind o afacere cu sere acasă, la Sadova. Olga recunoaşte că nu a mizat pe suportul autorităţilor, ci doar pe puterile proprii. “Am revenit şi am deschis nişte sere. Creştem legume. Am decis să nu mai plec”, spune Olga Ionel.

Soţul acesteia, Tudor Ionel, spune: “Trebuia să ne gândim să facem aici ceva. Eu am lucrat ca sudor timp de 20 de ani, dar nu mi-am putut permite să plec la odihnă cu familia la mare sau în altă parte… La afaceri m-am gândit. Vrem să facem o grădină. Am luat mai mult pământ. Am investit nişte bani, am cumpărat ţevi pentru irigaţie, dar e loc de şes. Vreo 4 ani m-am necăjit. Acolo trebuia mai multă tehnică. Am văzut că  nu reuşesc şi m-am lepădat. Banii, ca banii, s-au dus. Într-un an am investit peste 1000 de euro, iar profit am avut de vreo 500 de lei. Am vândut totul. Nu am vrut să ne încurcăm cu statul… Facem aici câte ceva, dar tare greu vindem. Nu prea are rost să te necăjeşti, degeaba pierzi bani”.

Majoritatea dintre cei plecaţi recunosc că, deşi revenirea nu e deloc uşoară, criza economică din Europa îi determină să se gândească tot mai frecvent la o posibilitate de viaţă acasă, în R. Moldova. Angela Vulpe, tot din Sadova, reprezintă categoria migranţilor optimişti. Ea a muncit în Portugalia şi, revenind, este sigură că va putea pune pe picioare o afacere în domeniul alimentaţiei sănătoase.

„Ştiu că bani nu ne ajung. Am analizat posibilitatea creşterii animalelor, a produselor ecologice, dar e complicat. Am vrut o audienţă la guvern, dar nu am avut acces. Şi de la autorităţile locale nu avem sprijin… Mizăm pe terenul din jurul casei părinţilor, vreo 30 de ari. Acolo vreau să ne desfăşurăm afacerea. Noi ne alimentăm sănătos şi vreau să iniţiez ceva în domeniul alimentaţiei sănătoase”, spune Angela Vulpe.

70% dintre cei intervievaţi vor să revină acasă

Ce afaceri preferă să deruleze migranţii? Iulia Iabangi, directoarea Organizaţiei pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, susţine că toate domeniile economiei ar fi acoperite şi că la program au participat migranţi sau rudele acestora din toate raioanele republicii. “E foarte important să promovăm istoriile de succes. Atunci când un migrant a revenit acasă, a iniţiat un business, este un exemplu bun şi pentru altul, care mai stă la cumpănă.” Un studiu efectuat de o companie străină, pe un eşantion de 7 ţări, arată că 70% dintre moldovenii intervievaţi vor să se întoarcă acasă. Studiul a mai arătat că moldovenii sunt cei mai grijulii, salvează mulţi bani, adică nu-i cheltuiesc acolo, în străinătate, ci îi transferă acasă.

Olga Poalelungi, expertă în problemele migraţiei, şefa Biroului Migraţie şi Azil al MAI, susţine că posibila liberalizare a regimului de vize acordă perspective de mobilitate, inclusiv legate de dreptul  de muncă. Cetăţenii vor avea posibilitatea să circule mai intens, să stabilească diferite contacte, dar nu li se va acorda şi dreptul de muncă.

Deocamdată, însă, gările din R. Moldova sunt luate cu asalt de cei care nu reuşesc să se decurce acasă. Zilnic, din Gara Chişinău pleacă câteva trenuri spre Moscova, Rostov, Sankt Petersburg, Kiev sau Minsk. Un singur tren, cel de la 10.55, bunăoară, are 19 vagoane, cu câte 54 de locuri fiecare. Peste 1000 de pasageri cu o singură garnitură de tren. Însoţitorul de vagon Petru Prodan spune că, de obicei, când pleacă din Chişinău, trenul este plin cu pasageri. Mai puţini revin.

Aneta Grosu