Un italian dedicat copiilor din R. Moldova

Paolo Frediani este un cetăţean italian care a venit în R. Moldova după ce a aflat că aici numeroşi copii au nevoie de ajutor. De profesie este psiholog, iar în Italia a lucrat ca formator-psiholog în cadrul mai multor instituţii şcolare şi preşcolare. Ulterior, din partea Guvernului Italiei a fost delegat în Africa, Albania, Osetia, pentru a lucra cu copiii de acolo. Pe parcurs, a studiat şi situaţia copiilor din R. Moldova.

„În 2004, am venit încoace pentru prima dată, cu prietenul meu Andrea Batistini, regizor de teatru. Încă atunci m-am gândit să prezint un proiect autorităţilor de aici”. Proiectul a fost acceptat de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi a Familiei. „Ne-am propus să creăm un centru pentru copiii din familii vulnerabile, după care ne-am zis că nu e bine să facem discriminare între copii.” Instituţia a fost numită „Centru pentru Copilărie, Adolescenţă şi Familie” şi a fost deschisă la Chişinău. Acest prim proiect a continuat până în 2007, după care Centrul a fost trecut sub tutela Direcţiei Municipale pentru Protecţia Drepturilor Copiilor. „Mă bucur că activitatea noastră a fost utilă. De obicei, cât sunt bani din proiecte, lucrurile avansează, dar cum se termină – totul moare.”

Svetlana Chifa, şefa Direcţiei Municipale pentru Protecţia Drepturilor Copiilor, spune că e destul de dificil să menţii Centrul la nivelul anterior, deşi toţi se străduiesc ca aceşti copii să se simtă bine. Chifa afirmă că, deşi proiectul s-a încheiat în 2007, de atunci, potrivit contractului, Centrul fiind susţinut de Direcţie, Paolo Frediani îi mai ajută când e nevoie. „Bugetul Centrului e de circa 916 mii anual. E greu să faci faţă cu o astfel de sumă. Fără ajutorul partenerilor străini nu am reuşi nimic.”

Nu discriminăm copiii

Copiii vin încoace zilnic. „Filosofia noastră e să nu facem diferenţe între copii. Sunt din familii vulnerabile sau copii abuzaţi, având părinţi cu probleme. Încercăm să-i integrăm. Ziua vin încoace şi copii din familii mai bune.” De obicei, toţi se împrietenesc. Permanent, la Centrul de plasament din Chişinău stau 15 copii. Iarna vin câte 50, din tot oraşul, solicitând ajutor la temele pentru acasă. În cadrul acestui centru copiii sunt antrenaţi în diferite activităţi: dans, teatru, sport, lucru manual.

Pe parcursul vacanţei de vară, la centru erau mai puţini copii, majoritatea fiind plecaţi la tabără, la Molovata. În sala de calculatoare era Larisa, care se juca. „Eu nu am putut pleca la tabără fiindcă nu aveam actele în regulă”, spune fetiţa. Snejana îşi făcea tema la limba română. Ea este în clasa a cincea. „Acum învăţăm substantivele proprii. Nu am plecat la tabără pentru că nu am dorit”, îşi explică Snejana decizia de a rămâne la Centru. Fetele spun că le place aici, deoarece condiţiile sunt altfel decât acasă. „La Centru am învăţat să lucrăm la computer, ne-am făcut mulţi prieteni”, concretizează ele.

Centre în spaţiul rural

Paolo Frediani spune că e o diferenţă mare între copiii italieni şi cei din R. Moldova. „Cei de aici sunt mai liniştiţi, mai cuminţi. Se vede că ei cunosc necazul şi sunt mai sensibili faţă de tot ce se întâmplă în jur. În Italia, copiii sunt mai pasivi, fiind ataşaţi de internet sau de alte activităţi din lumea modernă.” Frediani a observat că, de obicei, copiii rămaşi acasă fără părinţi, în grija rudelor, sunt retraşi, închişi în sine. Mulţi au nevoie de ajutor pentru a depăşi aceste stări. Pe de altă parte, şi copiii luaţi în Italia de către părinţii lor au nevoie de ajutor pentru a se integra.

Pentru a le oferi copiilor tot ce e mai bun, Paolo Frediani a colaborat cu Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, cu Universitatea de Stat, cu Universitatea de Medicină „Nicolae Testemiţanu”, pregătind studenţii pentru comunicarea cu copiii. Câţiva dintre studenţii care au urmat cursurile lui Frediani s-au angajat la Centrul de Plasament.

La Chişinău funcţionează 8 centre destinate copiilor, fondate cu sprijinul unor parteneri străini: patru Centre de Plasament şi patru Centre pentru Copii cu nevoi speciale.

Între timp, Paolo s-a gândit că de astfel de servicii ar putea beneficia şi copiii din alte localităţi. „În 2008, am demarat un proiect mai vast, care va continua până în februarie 2011. El include formarea a şase centre de plasament în spaţiul rural. „Vor fi amplasate în diferite zone. Undeva era anterior o casă de cultură, în altă parte – o clădire părăsită. În Pituşca, Călăraşi, ne-au dat o clădire în curtea şcolii. Noi am cumpărat materiale, iar tot lucrul l-au făcut sătenii.” Au urmat Şestaci, din Şoldăneşti, şi Ciobalaccia, din Cantemir. „Aici e o primară cu iniţiativă. Ne-a oferit o clădire lângă primărie.”

Paolo se mândreşte cel mai mult cu centrul de la Criuleni. E cel mai mare dintre cele şase. Aici au fost ajutaţi de Consiliul Raional. Recent, au fost amenajate două săli pentru studierea limbii şi culturii italiene. Profesor va fi chiar Paolo. „Proiectul nu presupunea aşa ceva, dar consiliul a finanţat cursurile.” Dumitru Simon, preşedintele raionului Criuleni, susţine că Centrul e şi mândria sa. „Nu trebuie să ne bazăm doar pe ajutor, trebuie să contribuim şi noi.”
Elena Frumosu, şefa Direcţiei Cultură şi Turism Criuleni, spune că de serviciile Centrului beneficiază circa 60 de copii. „Intenţionăm să ne extindem, ca să putem activa până la ora 22.00, astfel încât să poată veni şi copii cu părinţi, în timpul liber.”

Din 2011, centrele vor intra în gestiunea primăriilor. „Eu nu am avut probleme cu birocraţia sau cu corupţia, ca acei care se plâng de acest fenomen în R. Moldova. Poate am avut noroc, fiindcă proiectele sunt sprijinite de Guvern.”

După copii, bătrânii

Paolo spune că atât pentru primul proiect, cât şi pentru al doilea, suma de bani prevăzută e de circa 400 mii de euro. Condiţiile acestui program prevăd ca ţara gazdă să contribuie cu 30% din suma oferită de sponsori. „Chiar dacă nu a plătit bani lichizi, Moldova ne-a ajutat cu forţă de muncă sau cu sedii pentru centre.”

În proiect sunt incluse şi diferite instituţii medicale din Chişinău. Au fost deschise şase săli de joacă pentru copiii spitalizaţi. De la 16.00 până la 19.00 copiii sunt antrenaţi în diverse activităţi. „La Centrul Mamei şi Copilului, sala de joacă e în Secţia de Reabilitare şi în Secţia de Reumatologie, la Spitalul „Valentin Ignatenco” sunt 4 astfel de săli. O sală am deschis şi la Spitalul din Nisporeni. Am făcut lucrul acesta pentru a mai curma din durerea fizică a copiilor.”
Paolo s-a dedicat copiilor noştri. „Eu nu am copii. Italia o vizitez o dată pe an şi atunci stau puţin, deoarece mă gândesc că aici nişte suflete au nevoie mai mare de mine.”

La expirarea acestui proiect, intenţionează să înceapă altul, pentru a ajuta bătrânii rămaşi singuri. „Îi vom îngriji la domiciliu sau vom forma centre în care să fie îngrijiţi. Aveţi aici mulţi bătrâni fără ajutor, fiindcă n-au copii sau fiindcă aceştia sunt peste hotare. Mulţi bătrâni îşi cresc nepoţii. Le este greu, fiindcă majoritatea dintre ei sunt bolnavi, iar pensia de aici este mizerabilă. Bătrânii nu merită să fie abandonaţi”.

Drumuri ca în Africa

Primul obstacol pe care l-a întâlnit în ţara noastră a fost gheaţa, în timpul iernii, care nu este curăţată prin oraş. „Eu sunt din centrul Italiei şi acolo rar ne confruntăm cu acest fenomen al naturii.” Alt obstacol de care se loveşte Paolo zilnic sunt drumurile din Moldova. „Fiindcă merg des pentru a vizita centrele, văd aceste drumuri, care sunt la fel de rele ca şi în Africa.”

Este indignat de situaţia grea a multor familii din ţară. „Sărăcia şi familiile distruse din cauza migraţiei sunt lucruri care discreditează moldovenii. O altă problemă majoră pe care am întâlnit-o aici este alcoolismul. Multe familii au aceste probleme. Pentru a uita de necazuri, mama sau tata îşi îneacă amarul în alcool, dar până la urmă suferă copiii.”
Este impresionat de ospitalitatea şi de bunătatea moldovenilor. Oamenii aici sunt harnici, în raport cu cei din alte părţi, pe unde a lucrat.

Nu a avut o barieră lingvistică. Timp de un an s-a folosit de serviciile unei traducătoare, după care ea s-a măritat cu un italian, iar Paolo a fost nevoit să se descurce singur. „Nu a fost greu. Ştiu ceva şi în rusă. Se vede că aţi fost colonizaţi. Voi, oriunde v-aţi afla, învăţaţi repede limba: cunoaşteţi româna, rusa şi o limbă străină.”

S-a stabilit la noi şi speră ca toate planurile sale să le aplice aici, deoarece, spune el, Moldova merită să prospere.

Lilia Zaharia-Cravcenco