Un BAC mai securizat şi mai transparent

Pentru asigurarea unei sesiuni de bacalaureat (BAC) transparentă şi obiectivă, Ministerul Educaţiei a introdus în acest an noi măsuri de securitate. Oficialii sunt convinşi că reevaluarea notelor minime şi maxime, testele personalizate şi prelucrarea automatizată a datelor, monitorizarea examenelor de către profesori străini şi semnarea unui angajament de securitate a informaţiei, vor reduce riscurile de posibile erori umane sau tehnice, dar şi vor exclude potenţialele cazuri de corupţie.

Filtru suplimentar de verificare

În premieră, au fost introduse testele personalizate, concept care a fost exersat în 2010, fiind extins, astfel încât datele să fie verificate în mod automat, a anunţat directorul Agenţiei de Evaluare şi Examinare, Adrian Ghicov. Pe lucrările de BAC vor fi aplicate coduri de bare cu informaţia despre fiecare elev. Aceasta va conţine numele, prenumele, localitatea şi datele din buletinul de identitate al elevului. Ulterior verificării datelor, acestea vor fi închise, iar evaluatorul nu va cunoaşte care lucrare şi a cui este. De asemenea, examinatorii vor aplica un cod de bare pe lucrarea examinată, încât Ministerul Educaţiei să ştie cine şi a cui lucrare a verificat.

Pentru că există un număr mare de contestaţii, dar şi pentru că trezeşte suspiciuni numărul mare de note mari acordate, s-a decis introducerea unui filtru suplimentar, care ar constata dacă elevii sunt sau nu sunt notaţi obiectiv cu note de 9 şi 10, susţine viceministra Educaţiei, Tatiana Potâng. De asemenea, vor fi reevaluate şi lucrările care vor acumula de la 0 la 5 puncte. Reprezentanţii comunităţii pedagogice au rezerve faţă de această iniţiativă. Aceştia se întreabă dacă prin respectiva măsură  nu li se acordă cumva un vot de neîncredere în aprecierea pe care o fac ei.

Toate cadrele didactice care vor fi implicate în procesul de susţinere a BAC-ului vor semna, suplimentar, un angajament de securitate al informaţiei. Nu vor avea dreptul să scoată din centrul de verificare lucrarea, baremul şi nici să divulge informaţii cu referire la sesiunea de bacalaureat. «Este foarte important că se va semna un document prin care îşi vor asuma responsabilităţi», este convins Ghicov.

O altă premieră pentru sesiunea din acest an este că, într-un liceu din Chişinău, vor fi instalate camere video şi aparataj de bruiaj, care ar trebui să reducă la zero posibilitatea candidaţilor de a copia.

În instituţii străine şi cu profesori externi

În mare parte, procedura de susţinere a BAC-ului nu s-a schimbat. Elevii vor da examenele în afara instituţiei în care şi-au făcut studiile. Lucrările vor fi verificate de profesori externi, care nu cunosc nici candidaţii şi nici instituţia în care aceştia au studiat. Fiecare lucrare va fi verificată de câte doi examinatori. Aceştia vor acorda câte o notă, iar dacă diferenţa dintre ele va fi mare, şeful comisiei de examinare va lua decizia finală. Examenele vor fi monitorizate de către profesori externi, care nu sunt specialişti în materia la care se susţin testele în ziua respectivă.

Adrian Ghicov a specificat că Ministerul Educaţiei va asigura de la bugetul de stat organizarea şi desfăşurarea examenelor în mod regulamentar, conform procedurii. „Pentru toţi absolvenţii diploma de bacalaureat este eliberată gratuit. Doar la dorinţa candidaţilor pot fi procurate coperte cartonate care costă 12 lei”, a precizat acesta.

Elevii îşi vor putea contesta lucrările în 48 de ore după primirea rezultatelor. Examenul de BAC va începe la ora 9, iar procedura va fi transmisă în direct de radioul naţional.

Tatiana EŢCO

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Baltsean

    Dada ca in orice an… totul e securizat ca nish o data )))… Numai ca sunt convins ca nimic nu se va schimba… Nu vreau sa divulg metodele… le cunosc toti prea bine )))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *