Uitaţi de stat, dar susţinuţi de UE. „Mai putem face lucruri mari, dar peste vreo trei ani mă tem că nu vom avea pe cine angaja”
Şi-a dedicat cea mai mare parte a vieţii cinematografiei, însă, acum şapte ani, a decis să-şi deschidă o fabrică de producere a biocombustibilului din deşeuri vegetale. Astăzi, biocombustibilul produs în Moldova este exportat în mai multe ţări din Europa.
În 2010, Nicolae Dragan şi-a întors viaţa la 180 de grade şi a decis să construiască în Chişinău o fabrică de producere a peleţilor şi brichetelor. „Mi-am suflecat mânecile şi m-am apucat de treabă”, începe antreprenorul.
„Vrei să obţii calitate cu utilaje ruginite”
„Visam să produc acest „cărbune” ecologic autohton. În zilele noastre internetul este o universitate extraordinară, a doua universitate este dorinţa şi interesul de a învăţa ceva şi a treia este practica. Am colindat aproape toată lumea şi am cunoscut mai mulţi producători de biocombustibil. Astfel, când am avut nevoie m-am adresat la ei şi aceştia mi-au explicat lucrurile care îmi erau mai puţin clare. Într-un fel, am „furat” de la ei practicile cele mai bune”, povesteşte Nicolae Dragan, care recunoaşte că au fost şi momente când voia să renunţe la tot, dar nu a făcut-o. „Dacă vom renunţa cu toţii, atunci unde vom mai ajunge?”, se întreabă bărbatul. El susţine că producerea biocombustibilului nu este o afacere uşoară şi bănoasă, ci una destul de anevoioasă, mai ales atunci când trebuie să cumperi utilajele necesare, care sunt extrem de scumpe. „La început nu-ţi ajung bani aproape pentru nimic şi nu poţi să cumperi tehnică modernă şi scumpă. Costurile sunt exorbitante şi de aceea eşti nevoit să cumperi utilaje de mâna a doua. Ca fiecare moldovean care nu are bani şi încearcă să economisească în tot ce poate, m-am lăsat ademenit de preţul mai mic la utilajele din Ucraina şi Rusia. Atunci a şi început marea provocare: când vrei să obţii calitate cu utilaje ruginite, care se strică în fiecare săptămână”, oftează bărbatul. „Când am înţeles acest lucru, am mers în Europa şi mi-am cumpărat utilajul de care aveam nevoie. Da, era foarte scump, dar de odată am văzut diferenţa. Trebuie să investeşti dacă vrei să obţii ceva calitativ şi ca oamenii să te caute şi să-ţi cumpere produsul”, recunoaşte Dragan.
Biomasă la standarde europene
Antreprenorul a ales să producă peleţi şi brichete din masă lemnoasă. „Nu folosesc paie sau ciocleji, pentru că nu vreau să produc un produs industrial, folosit la uzine, ci un produs care să fie folosit la încălzirea caselor, şcolilor sau grădiniţelor. De aceea, am ales masa lemnoasă, care are o valoare kalorică mai mare. Mi-am propus să fac produse de calitate poate mai bună decât a producătorilor din Europa. Acest lucru a fost posibil, deşi este unul destul de greu”, explică producătorul, care a reuşit să ajungă şi pe piaţa europeană. „Sunt membru al unei asociaţii internaţionale de producători de biocombustibil, pe care am găsit-o răscolind prin internet. De acolo, despre mine au aflat mai multe instituţii din întreaga Europă şi comenzile au venit în lanţ. Astfel, am ajuns să export peleţi şi brichete în Italia, Portugalia, România, Germania. Am fost contactat şi de nişte cumpărători din Algeria… Încrederea cumpărătorului am câştigat-o prin calitatea produsului. Am făcut şi două teste la laboratorul de biocombustibili solizi din cadrul Universităţii Agrare, care are tehnica cea mai modernă de testare, datorită unui grant oferit de Uniunea Europeană. Aceste certificate de calitate îi permit cumpărătorului să vadă pentru ce plăteşte, de fapt”, spune omul de afaceri.
La întreprinderea lui Nicolae Dragan lucrează şapte angajaţi, care produc zilnic câte zece tone de biocombustibil. „Noi putem face lucruri mari şi serioase, încă, dar peste vreo trei ani mă tem că nu vom avea pe cine angaja. În prezent este foarte greu să găseşti oameni care să vrea să lucreze sincer. Toţi cei care lucrează la mine sunt din diferite sate. Eu le plătesc cazarea, mâncarea şi am mers cu ei la mai multe seminare de instruire în România. De fapt, noi, producătorii, suntem ca nişte pui rătăciţi care de-abia îşi deschid ochii. Mergem prin întuneric, încercând să găsim lumina. Suntem fără bani şi nu ne susţine nimeni, în afară de Uniunea Europeană, iar statul nostru rămâne indiferent şi ne lasă în voia sorţii”, constată cu tristeţe antreprenorul, care a beneficiat de un grant european în valoare de 750 de mii de lei, cu care şi-a procurat utilajul necesar.
Aici doar banul contează
„Peletele şi bricheta sunt adevărate comori pe care le producem din gunoi. Adică nu mai trebuie să cheltuim combustibil ca să transportăm deşeul vegetal la gunoiştea din Ţânţăreni, ci trebuie să-l prelucrăm şi transformăm în energie curată, pe care să o vindem. De ce termocentralele din municipiu nu funcţionează, măcar 20%, cu biocombustibil? Asta ne-ar scuti de cheltuieli mari şi nu am mai depinde atât de mult de capriciile Rusiei. Însă, acest lucru nu se vrea, pentru că peste tot sunt interese ascunse”, constată cu tristeţe producătorul. Acesta ne povesteşte despre experienţa sa cu instituţiile de stat şi primăria. „După ninsorile abundente de la mijlocul primăverii, care au distrus sute de copaci şi au rupt tone de crengi, m-am adresat la Primăria Chişinău, dar şi la şeful statului, şi le-am propus să-mi aducă crengile adunate, iar eu, în schimb, voi da peleţi şi brichete, pe care să le poată folosi la încălzirea unor grădiniţe, şcoli-internat sau la azil. Însă ei nu au acceptat acel schimb, pentru că se excludea banul, şi acolo unde se exclude banul, ei nu au interes să facă ceva, astfel, au preferat să le depoziteze în centrul oraşului şi să le lase aşa. Acum ne propun să mergem să luăm gratis acele crengi, dar niciun producător de biocombustibil nu le va lua, pentru că acum conţin prea multe pietre, glod, care ar putea să ne strice utilajele”, constată cu tristeţe bărbatul.
În pofida indiferenţei celor de la conducere, Nicolae Dragan spune că pentru R. Moldova, deşi face abia primii paşi în domeniul energiei regenerabile, perspectivele de dezvoltare sunt sporite. „Doar că Guvernul ar trebui să se trezească şi să vadă realităţile de la noi. Să nu vină la producători doar cu cerinţe, ci să ofere şi ajutor”, remarcă Nicolae.
