Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Troleibuzele în grevă electorală

Troleibuzele în grevă electorală

236-trolDeşi cei câţiva protestatari ai Regiei Transport Electric Chişinău (RTEC) ameninţă de câteva săptămâni cu organizarea unei greve generale, cu suspendarea circulaţiei troleibuzelor, acest lucru nu s-a produs. De fapt, este puţin probabil să ne confruntăm cu o grevă de amploare, pentru că acţiunile de protest sunt ghidate de un sindicat care numără doar 16 membri.

Potrivit conducerii RTEC, anume aceştia pichetează săptămânal Primăria. Surse din cadrul Primăriei susţin că acţiunile acestor persoane sunt coordonate cu unele partide politice şi urmăresc destabilizarea atmosferei electorale. Din cauza tensiunilor de la RTEC, directorul, Gheorghe Morgoci, a ajuns în concediu medical, fiind, după spusele sale, internat la spital.

Grupul de protestatari este condus de trei persoane, foşti sau actuali angajaţi ai RTEC, care cer demisia lui Gheorghe Morgoci şi înlocuirea acestuia cu Vasile Rudâi, fost director. Cei implicaţi în scandal spun că în spatele protestelor se află sindicatul „Călătorul”, format, acum jumătate de an, de Ilie Candu, fost consilier al fostului director RTEC, Victor Martâniuc. „Acesta a format sindicatul, numindu-l preşedinte pe Ion Caterov”, spune Gheorghe Morgoci.

236-trol1Cine vrea răzbunare?

Ştefan Puiu, director interimar al RTEC, spune că „Ilie Candu a activat în calitate de consilier în perioada în care Victor Martâniuc era director general al RTEC. Pentru că era în vârstă, Martâniuc a fost disponibilizat, în locul său fiind numit Vasile Rudâi. Nemulţumit de decizie, Martâniuc, ajutat de juristul Candu, a atacat în instanţă decizia primarului, fiind ulterior restabilit. Primarul Chirtoacă a făcut recurs şi a obţinut câştig de cauză. Ulterior, acesta, apelând la dreptul său, l-a numit pe Morgoci în funcţia de director general al RTEC. Ultimul a decis că nu are nevoie de consilier, acordându-i lui Candu o funcţie juridică. Peste o perioadă, consiliul municipal a iniţiat un concurs pentru această funcţie, numindu-l director pe Vasile Rudâi. Dorin Chirtoacă a atacat în instanţă decizia consiuliului, iar judecata nu a pronunţat încă o hotărâre definitivă.

De aici a şi pornit scandalul. Morgoci susţine că, pe când activa la RTEC, Candu avea alte interese, făcând referire la un proces cu firma ucraineană „Electro Plius”. Astfel, fiind responsabil de caz, Candu a pierdut „dubios” dosarul, „uitând” să facă apel la prima decizie a instanţei de judecată, doar pentru a încasa cele 15 mil. de lei care i-ar fi revenit acelei firme. „De fapt, au fost nişte şmecherii pe care ulterior le-am demonstrat”, afirmă Morgoci. Fiind nemulţumit de activitatea lui Candu şi sesizând momentul în care acesta a lipsit nemotivat de la serviciu, Morgoci l-a disponibilizat.

Acesta pare să fie şi motivul din care Candu i-a declarat război lui Morgoci. „Iniţial, sfătuia oamenii să facă scandal. Ulterior, pentru a destabiliza atmosfera, împreună cu Anatolie Tofan şi Ion Caterov, au format sindicatul „Călătorul”, după care au solicitat spaţiu pentru sediu. „Dacă, din cei 2800 de angajaţi, câte 20 ar forma sindicate, ar urma să le dăm la toţi sedii?”- se întreabă Morgoci. El consideră că sindicatul celor trei reprezintă pentru ei un scut care împiedică administraţia la aplicarea unor eventuale pedepse.

Cine vrea respectarea legii?

„Sindicatul este format din 16 membri care organizează protestele de la Primărie. Membrii acestuia nu au venit cu nicio propunere de schimbare a situaţiei salariaţilor, iar acest fapt sugerează că sindicatul a fost creat doar pentru a destabiliza situaţia din cadrul RTEC”, ne-a spus preşedintele sindicatului RTEC, Lavrentie Rîjalo. Acesta afirmă că, deşi în perioada în care Vasile Rudâi era director situaţia de la RTEC era una bună, motivul pentru care protestatarii cer revenirea acestuia în funţia de director este acela că au mai lucrat împreună.

La 3 iulie, Gheorghe Morgoci a scris plângeri la Comisariatul General de Poliţie şi la Procuratură, acuzându-i pe Ion Caterov, Anatolie Tofan şi Ilie Candu de faptul că cheamă angajaţii RTEC la grevă şi atentează la demnitatea şi onorea sa, aducându-i învinuiri false. El mai spune că, deşi se preconiza o grevă pentru data de 25 iunie, aceasta nu a avut loc, deoarece „au fost luate măsuri”. Dar, din cauza incidentelor de la parcul de troleibuze nr. 1, acolo unde Anatolie Tofan a stopat ieşirea a 28 de troleibuze, şi de la parcul nr. 3, unde Ion Caterov a făcut acelaşi lucru, întreprinderea a suportat un prejudiciu de 8645 lei, se spune în cererea lui Gheorghe Morgoci, adresată poliţiei şi procuraturii. Morgoci, care consideră ilegale acţiunile celor trei, cere tragerea lor la răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Troleibuzele fac şi campanie electorală

Şi la şedinţa din 14 iulie a CMC cei câţiva membri ai sindicatului „Călătorul” au cerut demisia lui Morgoci şi readucerea lui Rudâi, care, acum un an, a câştigat concursul CMC pentru această funcţie. Salariaţii au ameninţat cu grevă generală şi cu suspendarea transportului public. Conducerea întreprinderii consideră, însă, că angajaţii nu se vor implica în proteste.

Gheorghe Morgoci ne spune că până acum niciun director al RTEC nu a fost desemnat prin concurs, aceasta fiind o „găselniţă” a actualului CMC. De fapt, surse din cadrul CMC ne-au spus că toate acţiunile celor trei persoane sunt coordonate de consilierul municipal Alexandru Corduneanu.

Consilierul municipal Oleg Cernei susţine şi el că acţiunile grupului de protestatari sunt coordonate de PPCD şi PCRM. „Este o acţiune politică”. Cernei a precizat că, deşi pe ordinea de zi a şedinţei CMC din 14 iulie figura problema „cu privire la rezultatele concursului la funcţia de şef al RTEC”, discuţia a fost contramandată până după alegeri”.

Totodată, Alexandru Corduneanu afirmă că protestatarii au discutat cu toţi liderii fracţiunilor, iar insinuările potrivit cărora PPCD s-ar afla în spatele protestatarilor poartă caracter politic. „Noi am primit mai multe adresări de la RTEC pe parcursul ultimilor doi ani, la fel cum au primit şi celelalte fracţiuni. La şedinţele CMC am solicitat să se rezolve problemele, aşa cum a stabilit instanţa de judecată”. Corduneanu nu ne-a putut spune dacă Ion Caterov a fost sau nu membru PPCD, precizând că nu l-a cunoscut în această calitate.

La parcul de troleibuze nr. 1, directoarea Alexandra Vasiliev ne-a spus că Anatolie Tofan este singurul membru al sindicatului „Călătorul” şi că, deşi a fost pedepsit pentru acţiunile sale, acesta crede că are dreptate şi continuă să protesteze. Nici Vasiliev nu crede că greva preconizată pentru 16 iulie va avea loc, pentru că „oamenii nu-i vor asculta pe protestatari”. Tofan afirmă, însă, că sindicatul creat de ei este unul eficient, care îl suplineşte pe cel de bază, pentru că „acela nu hotărăşte problemele lucrătorilor, ci ale lui Morgoci”.

Ilie Candu afirmă că Morgoci minte. „Şi în perioada sa am lucrat pe post de consilier. El m-a demis ilegal, lucru pentru care m-am adresat în judecată. Nu eu am format sindicatul, ci 34 de fondatori. Cerem să fie demis, pentru a evita falimentul întreprinderii din cauza comportamentului său dictatorial”.

Victor MOŞNEAG