Tortură psihologică cu datorii inexistente

2005,99 lei este suma care a transformat într-un coşmar viaţa Melaniei Melnic, o învăţătoare din Chişinău. Acum exact 6 ani, Melania, care locuia într-o garsonieră împreună cu copiii săi, fiind singura întreţinătoare şi supravieţuind de la salariu la salariu, a fost anunţată că trebuie să plătească această sumă pentru energia electrică consumată la funcţionarea liftului. Justificarea sumei, i s-a explicat femeii, era necalcularea în anteriorii 3 ani a unui oarecare coeficient.

De atunci, Melania a bătut zeci de drumuri pe la funcţionari, a expediat zeci de petiţii, s-a adresat în instanţa de judecată, dar nu a reuşit să afle de ce este terorizată ani la rând să achite o sumă de bani pe care, consideră ea, nu a cheltuit-o.

„Când primeam salariul, achitam întâi bonurile pentru întreţinere, ca să nu rămână copiii fără lumină şi căldură, apoi urmau alte cheltuieli. Deşi nu aveam alt ajutor, niciodată nu mi-am permis să am datorii. Plăteam până şi ultimii bani din casă. În această situaţie, am ajuns să fiu datoare fără vreo vină. Din 1969 lucrez ca învăţătoare şi nu mi-am pierdut atâta sănătate şi nervi, cât am pierdut cu aceste „datorii”, încercând să găsesc dreptatea”, spune cu lacrimi în ochi Melania.

Datorii de la un coeficient necalculat

În martie 2005, când a primit bonul de plată pentru serviciile liftului, cu o sumă exagerată, în garsoniera sa locuiau şase persoane: Melania, cei doi fii ai săi, soţia, împreună cu cei doi copii ai unuia dintre fii. Nepotul mai mic abia se născuse. Deoarece situaţia financiară era dificilă, au fost nevoiţi cu toţii să se înghesuie timp de doi ani într-un apartament cu o singură odaie, după care copiii au plecat, iar Melania a rămas să lupte cu datoria pentru lift.

De fapt, în martie 2005, toţi locatarii din blocul în care se află apartamentul său au primit bonuri exagerate pentru plata ascensorului. Se invocase faptul că, la citirea datelor de la contor, se constatase că, în ultimii 3 ani, nu a fost utilizat coeficientul de transformare „6”.

Plata pentru o lună cât pentru 10 ani

Cea mai mare sumă era a Melaniei, pentru că erau cei mai mulţi, fusese explicaţia. Înseamnă că, dacă coeficientul invocat ar fi fost luat în calcul, adiţional la sumele deja plătite lunar, în cei trei ani, Melania ar fi trebuit să achite cu 55,72 lei mai mult, adică, 66, 89 lei pentru luna mai 2004 sau 141,15 lei pentru februarie 2005. Pe de altă parte, orice calcul îşi pierde logica când sunt comparate sumele achitate pentru acelaşi serviciu până şi după utilizarea coeficientului buclucaş. De exemplu, cu tot cu coeficient, pentru mai 2006, urma să achite 1,60 lei, iar pentru februarie 2007 – 5,18 lei.

Pentru că nimeni nu-i explicase cum au fost făcute calculele şi de ce în martie 2005 suma spre achitare este atât de mare, Melania a încercat singură să identifice o legătură logică între cifre şi sume. A făcut un tabel în care a introdus plăţile pentru energia electrică consumată la funcţionarea liftului din ianuarie 2002 până în prezent. Cumulate din 9 ani, abia se ridică la jumătate din suma  care i-a venit în martie 2005.

„Nu-i plăcut să văd că am datorii”

După această întâmplare, în a doua jumătate a anului 2005, locatarii întregului bloc au acţionat în judecată SA „Reţelele electrice Chişinău” şi Întreprinderea municipală de gestionare a fondului locativ, cerând să le fie anulată factura cu suma exagerat de mare şi să se recalculeze consumul de energie electrică. Acţiunea a fost scoasă de pe rol, din motivul neprezentării reclamanţilor. Aceştia nu au ştiut că pot cere ca dosarul să fie examinat în lipsa lor, or, era imposibil ca toţi locatarii să se prezinte în şedinţele de judecată. Aşa s-a pus punct procesului de îndreptăţire a lor.

„Într-un moment, am decis să stăm în pace, cum se vor descurca ceilalţi, aşa şi noi, dar când am văzut că vin noi reclamaţii, cu ameninţări, am decis că nu putem aştepta. Nu-i plăcut să văd că am datorii, pe care cred că nu le am, dar mi-i şi în grijă că, într-o zi, cineva ar putea veni la uşa mea să-mi ceară banii”, se confesează învăţătoarea.

Rugăminţi şi avertizări insistente

Concomitent cu tortura psihologică pe care o suportă lună de lună, atunci când venea bonul de încasare a numerarului pentru serviciile comunale, în care era scrisă negru pe alb suma de 2005,99 lei (în 2008, după o vizită la Primărie, i s-a făcut un recalcul şi rămăsese 1990,09 lei), în octombrie 2009, fără indicarea datei şi a anului, au început a veni reclamaţii de la Întreprinderea municipală de gestionare a fondului locativ, fiind rugată insistent să achite datoria acumulată în termen de 7 zile. „În caz de neachitare în termen a datoriei sau a nesoluţionării problemei în cauză prin alte modalităţi acceptate de întreprindere, vom fi nevoiţi să apelăm la organele de drept pentru încasarea forţată a sumei şi punerea sub sechestru a imobilului şi bunurilor materiale pe care le posedaţi, lăsând toate cheltuielile de judecată şi asistenţa juridică pe seama dvs.”, se arată în reclamaţia respectivă.

Atunci, fiind şi mai speriată, cu o regularitate de 2-3 ori pe săptămână, iarăşi a început a trimite scrisori şi a bate pe la uşile funcţionarilor. Răspunsurile erau trase la xerox şi niciodată nu ofereau vreo soluţie. De la Spaţiul Locativ Municipal, i s-a recomandat să apeleze în judecată. Aşa a şi făcut. Au urmat iarăşi câteva luni de drumuri şi griji, de această dată, sub uşa judecătorului. După 8 şedinţe de judecată, la sfârşitul anului 2010, Judecătoria Centru a hotărât că cererea de chemare în judecată depusă de Melania Melnic este tardivă.

Cererea de chemare în judecată – tardivă, datoria – ba

Astfel, ultima speranţă de a-şi găsi dreptatea s-a risipit. Nu mai ştie cui să se adreseze şi la ce uşă să mai bată. Melania nu înţelege ce rost au avut, totuşi, şedinţele de judecată. Oare magistratul nu a văzut de la bun început că cererea era tardivă? Şi dacă-i aşa, de ce nu se consideră tardivă şi solicitarea de plată a presupusei datorii? În tot acest timp, şi-a neglijat sănătatea, care i s-a agravat. Neplata acestei datorii fictive, cum spune Melania, a devenit o chestiune de principiu, nu că şi-ar permite cu salariul de învăţătoare să dea în vânt 2 mii de lei, dar nici să trăiască cu frică permanentă, care nici noaptea n-o părăseşte, nu mai poate.

Petru Gontea, şeful Direcţiei gestionare a fondului locativ din cadrul Primăriei Chişinău, spune că problema era una severă acum câţiva ani şi că acum nimeni nu se mai ocupă de verificarea veridicităţii datelor respective. „Prin 2004-2005, erau foarte multe plângeri de agest gen, atunci când s-au schimbat contoarele, dar se lucra după sistemul vechi şi nu coincideau datele. Acum, în principiu, problema e soluţionată”, a dat el asigurări.

Despre problema Melaniei Melnic Gontea crede că e un băţ cu două capete. „E problemă cu suma, trebuie să rămâie a cuiva. Ar fi bine să scrie o cerere prin care să ceară alocarea mijloacelor financiare pentru anularea datoriilor, pe care ea le socoate că nu-i aparţin. Atunci, noi vom încerca să stabilim de unde vine suma aceasta şi vom aloca din fondul de rezervă bani”, a explicat el singura soluţie a problemei, pe care o poate identifica la acest moment. Melania, însă, spune că nu are certitudinea că, chiar dacă va proceda astfel, problema va fi soluţionată, deoarece promisiuni au fost şi anterior, dar acestea nu au fost urmate şi de soluţii.

Tatiana EŢCO