Tinereţe fără bătrâneţe

Oamenii se căsătoresc din dorinţa de a fi împreună. Ei îşi împărtăşesc bucuriile, îşi plâng tristeţile şi se susţin reciproc. Astfel o familie rezistă în timp. Totuşi, cea mai impresionantă dovadă a unei căsătorii din dragoste este „nunta de aur”. Din păcate, puţine familii ajung să sărbătorească acest eveniment. Cele care o fac, însă, sunt considerate exemple de rezistenţă şi de echilibru pentru generaţiile care vin.

Familia Solomenco din oraşul Anenii Noi face o căsnicie frumoasă de aproape 51 de ani. Anul trecut, soţii Fiodor şi Eugenia Solomenco şi-au sărbătorit „nunta de aur”. I-am cunoscut la Anenii Noi, la sărbătoarea dedicată Zilei Familiei. Au venit împreună, la braţ, ca şi acum 50 de ani. Am citit pe chipul lor mulţumirea şi încântarea, iar când i-am întrebat despre căsătorie, mi-au răspuns surâzând că aceasta s-ar fi întâmplat „mai ieri”.

Tinereţe-floare

S-au cunoscut acum 53 de ani, când el îşi făcea serviciul militar la marină în or. Sevastopol din Ucraina, iar ea era moaşă în comuna Ochiul Roş, cândva raionul Bulboaca. „Şi acum ţin minte fetiţa ceea cu două gâţe frumos împletite”, spune Fiodor Solomenco, amintind că a fost nevoit să mai aştepte doi ani până a o cere în căsătorie pe Eugenia. Aceasta deoarece serviciul militar la marină se făcea pe atunci patru ani şi jumătate. Dna Eugenia zice că atunci când l-a cunoscut pe Fiodor era desculţă, dar nu i-a fost ruşine pentru asta. „Înainte nu era ca acum, au fost timpuri grele, mulţi copii în familie, de aceea trebuia să ne creştem unul pe altul şi umblam în ce aveam, uneori chiar şi desculţă, îşi aminteşte Eugenia. „Cu toate greutăţile de pe timpuri, tinereţea noastră a fost interesantă, se făceau dansuri şi veneau toţi să se veselească”, afirmă capul familiei.

Ceapă şi castraveţi

După doi ani de aşteptare, tânărul soldat s-a întors acasă, hotărât să se însoare cu fata cea cu două gâţe. Toamna, au făcut nunta în satul Ochiul Roş. Era 8 noiembrie 1959. „Pe atunci, nunţile se făceau pentru veselie, acum însă lumea speră să obţină nişte venituri – fără 100—200 USD nu ai ce căuta la nuntă”, zice bărbatul, amintindu-şi că, la nunta lor, au primit în dar două farfurii cu castraveţi muraţi, o găină, ceapă şi un sac de grâu. Aşa au şi început viaţa de familie soţii Fiodor şi Eugenia. El muncea în calitate de mecanic la întreprinderea de construcţii din localitate, iar soţia era moaşă. Pe atunci, de cele mai multe ori, îşi făcea datoria la domiciliul tinerelor mame. „În sat era foarte greu, nu era telefon, maşinile nu circulau, ca acum. Nu prea puteai duce femeile la maternitate, aşa că erau nevoite să nască acasă, iar eu le ajutam. Timp de şase ani, cât am locuit în comuna Ochiul Roş, am asistat venirea pe lume a 188 de copii”, spune zâmbind femeia. Pe parcursul anilor, adică atât cât a lucrat moaşă, a asistat peste 300 de naşteri, însă nu la domiciliu, ci la spitalul din Anenii Noi, oraşul unde peste ceva vreme au trecut cu traiul.

Pas cu pas

După şase ani de trai în comuna Ochiul Roş, soţii Solomenco au venit să locuiască la Anenii Noi. Eugenia Solomenco a fost chemată să lucreze ca moaşă superioară la spitalul din oraş. Aici au o casă, pe care au construit-o cu forţele proprii, şi doi băieţi, Iurie şi Anatol, care deja sunt şi ei părinţi. Femeia îşi aminteşte că atunci când construiau casa erau zile când nu aveau ce mânca. „Rămăsesem odată cu 20 de copeici în buzunar, nu-mi ajungeau bani decât pentru o pâine, şi atunci o femeie de la spital, căreia îi sunt recunoscătoare şi astăzi, m-a ajutat. Mi-a adus legume, ulei, pâine. A fost un moment greu pentru noi, însă cu ajutorul lui Dumnezeu l-am depăşit”, povesteşte dânsa. Originară din satul Dibovca, raionul Cotovsk, Ucraina, Eugenia nu a regretat nici o clipă că locuieşte în Moldova. Aici, spune ea, şi-a făcut prieteni, aici este familia ei, sufletul-pereche şi oamenii fără de care nu ar putea trăi. Se bucură împreună de cei trei nepoţei şi speră că în curând vor deveni străbunei.

Nunta de aur

Anul trecut, soţii Solomenco şi-au serbat „nunta de aur”. La cei 50 de ani de căsnicie au fost invitate exact atâtea persoane. De astă dată mirii nu au mai primit în dar ceapă şi castraveţi muraţi, ci s-au ales cu lucruri mai frumoase. Au primit multe flori, o pătură electrică, un tablou şi, desigur, frumoase cuvinte de respect şi mulţumire.

Deşi ambii au peste 70 de ani, pensionarii Eugenia şi Fiodor Solomenco nu îşi permit să stea acasă. Soţul munceşte în calitate de mecanic la SA „Apă Canal” din Anenii Noi, iar soţia sa este soră medicală la ONG „Crucea Roşie”, de asemenea aici, în oraş.

Dlui Fiodor îi place foarte mult să strângă ciuperci, dacă se întâmplă să găsească mai multe, le pune la uscat, de obicei însă o lasă pe soţia sa să prepare tocăniţă din ele. Învârtita şi colţunaşii cu brânză sunt bucatele pe care dnei Eugenia îi place cel mai mult să le gătească, iar pilaful şi cartofii copţi îi lasă pe seama bărbatului, pentru că sunt mai delicioşi când îi prepară el. Astfel petrec o bâtrâneţe frumoasă împreună. Merg la nepoţi, îşi vizitează fiii şi stau de vorbă cu oamenii din sat. E totuşi mult mai bine împreună.

Am încercat să aflu de la ei secretul unei căsnicii de durată. Mi-au răspuns că bunul-simţ poate evita nu doar divorţurile, ci şi unele căsătorii care nu au sorţi de izbândă.

Tatiana Potângă