Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Ţăranii, gata de proteste: "Noi…

Ţăranii, gata de proteste: „Noi nu ne dezvoltăm, ci supravieţuim”

445-tarani2Agricultorii ameninţă cu o acţiune de protest chiar în PMAN. Aceştia speră că la miting vor participa cel puţin 4—5 mii de fermieri. Dacă, la începutul afacerilor, aceştia se gândeau la un eventual venit, astăzi încearcă doar să supravieţuiască. Agricultorii susţin că veniturile lor sunt mult prea mici ca să-şi întreţină afacerea, iar resursele financiare existente nu le ajung nici măcar pentru achiziţionarea tehnicii necesare.

Reprezentanţi ai câtorva organizaţii non-guvernamentale din sectorul agricol au adresat un Apel autorităţilor R. Moldova, în care propun soluţii pentru depăşirea crizei agrare. Aceştia subliniază că, în ultimii ani, când agricultorii au fost grav afectaţi de calamităţile naturale (secetă, îngheţ, inundaţii, grindină), statul a agravat situaţia acestora prin aplicarea cotei TVA de 20% la producţia agricolă şi impozitul pe venit. Totodată, au crescut şi preţurile la motorină, pesticide, seminţe, tehnica agricolă, iar preţurile la producţia agricolă nu sunt în măsură să asigure un venit rezonabil în acest sector.

Fermierii nu sunt susţinuţi

Ala Novac, s. Dubăsarii Vechi, Criuleni, este proprietara unei cooperative de creştere a legumelor. S-a dedicat agriculturii acum 32 de ani. Spune că a avut parte şi de roade bune, dar şi de secetă, mai ales în ultimul timp. Obstacolele din calea sa a încercat să le depăşească prin muncă, dar şi cu suportul unor proiecte la care a participat. “Am învăţat să creştem. Am învăţat să ieşim la un nivel mai înalt, dar cea mai mare problemă rămâne nesoluţionată, or, şi în continuare, nu avem o piaţă de desfacere. Oriunde ne-am duce, noi, fermierii, nu suntem susţinuţi”, mărturiseşte antreprenoarea.

În prezent, luptă pentru achiziţionarea unui frigider, ceea ce i-ar permite să asigure, timp mai îndelungat, diverse magazine cu produsele sale. “Aproape toate femeile de la sate lucrează în sere, dar se munceşte în van. Fermierii simpli nu sunt susţinuţi”, spune antreprenoarea. Visul oamenilor însă nu este unul ieşit din comun. “Nu ne dorim mare lucru. Vrem să ne creştem copiii şi să-i putem ajuta să obţină studii”, mărturiseşte Ala Novac, subliniind că e dificil de realizat acest vis când nu ai venit financiar. Acelaşi lucru este afirmat şi de Alexandru Slusari, preşedintele UniAgroProtect. “Până acum, dezvoltarea s-a ţinut pe entuziasmul şi pe ideile fermierilor, care, pe cont propriu, fac multe investiţii, ceea ce nu poate dura la infinit”, remarcă Slusari.

445-taraniGreutăţi de la A la Z

Vitalie Ivanov, antreprenor agricol, nu are, deocamdată, experienţa Alei Novac. Şi-a deschis afacerea în 2008. Sădeşte plante de câmp, iar în sere legume. Iniţial, a luat credite, ca să-şi pună afacerea pe picioare, şi a muncit mult până a reuşit să le restituie. Însă, nici acum nu se poate bucura de venituri. “Nu ne dezvoltăm, ci supravieţuim”, spune indignat antreprenorul, susţinând că producătorul agricol din R. Moldova întâmpină numeroase greutăţi în activităţile desfăşurate. “De la A la Z, sunt multe. Nu avem suficiente facilităţi. Tot mai multe greutăţi”, adaugă el.

În primul rând, Vitalie Ivanov remarcă faptul că agricultorii nu sunt deloc susţinuţi de stat. “N-avem nici un pic de susţinere din partea Guvernului pentru a ne promova, pentru a ne dezvolta”, spune Ivanov. Antreprenorul subliniază că sunt prea mari cheltuielile şi prea mic venitul muncii depuse. “De la preţurile pentru tehnică, pentru carburanţi, până la pieţele de desfacere, peste tot – probleme”, explică Ivanov. Recent, a vrut să cumpere un tractor, dar a fost nevoit să renunţe. “Ceea ce am comercializat anul curent e insuficient. Trebuie să mai lucrez încă vreo trei ani ca să-mi pot achiziţiona un tractor. Asta numai în cazul în care tot venitul îl dau pe tractor, dar întreprinderea tot necesită cheltuieli. Nu mă pot concentra doar la un tractor timp de trei ani”, spune Vitalie Ivanov. Preţul mediu al unui tractor este de 290 – 360 mii de lei.

Piaţa din R. Moldova – monopolizată

La fel ca şi Ala Novac, Vitalie Ivanov afirmă că piaţa de desfacere în R. Moldova “este monopolizată, iar când e monopol, nu poate fi vorba de o concurenţă sănătoasă”. “S-a agravat situaţia din domeniul comercializării produselor agricole. Există tendinţa de monopolizare a pieţelor de desfacere, cum ar fi piaţa produselor cerealiere şi oleaginoase, tendinţa de a monopoliza exportul fructelor în Rusia etc.”, notifică Alexandru Slusari, preşedintele UniAgroProduct. Dacă problema nu va fi soluţionată până în 2014, “fermierii din R. Moldova vor fi puşi în condiţii inegale cu vecinii, Ucraina având o producţie mai ieftină, mai competitivă decât a noastră”, explică Alexei Ivanov, reprezentantul Asociaţiei Agroinform.

Valeriu Cosarciuc, preşedintele Federaţiei Naţionale a Fermierilor, accentuează că “agricultura este motorul relansării economiei”. Dar, potrivit agricultorilor, lipsa de sprijin din partea statului îi sileşte să plece la muncă peste hotare, pentru că nu pot obţine un venit la ei acasă. “Pe parcursul anului 2013, după seceta severă din 2012, nicio problemă strategică din sector n-a fost soluţionată, dar taxa pe valoare adăugată a fost majorată”, declară Slusari. Deşi sectorul agricol asigură circa 30% locuri de muncă în R. Moldova şi contribuie direct cu 12% la formarea PIB-ului, pentru dezvoltarea lui se alocă mai puţin de 2% din cheltuielile bugetare şi mai puţin de 0,4% din PIB.

Rezoluţia agricultorilor

Reprezentanţii unor organizaţii non-guvernamentale din sectorul agricol au adresat un Apel autorităţilor R. Moldova, în care propun soluţii pentru depăşirea crizei agrare, cum ar fi elaborarea unei politici fiscale stabile pe o perioadă de minimum cinci ani, cele 20% TVA să rămână integral în conturile agricultorilor pentru dezvoltarea afacerii, scutirea producătorilor agricoli de impozitul pe venit pe o perioadă de cinci ani, înlăturarea monopolului pe piaţa agricolă, mărirea fondului de subvenţionare pentru anul 2014, care să nu fie mai mic de 670 mil. lei.

Dacă revendicările agricultorilor nu vor fi auzite la Guvern, aceştia ameninţă cu proteste în data de 23 noiembrie. “Sperăm că nu mai puţin de patru-cinci mii de fermieri vor participa la grevă”, susţine Alexandru Slusari. Pe de altă parte, Vasile Bumacov, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, crede că nu se va ajunge la protest şi că autorităţile sunt la curent cu problemele agricultorilor, ba chiar lucrează pentru soluţionarea lor. “Cred că o parte din aceste probleme deja sunt soluţionate”, susţine ministrul Vasile Bumacov.