Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   "Sufletele" vândute la licitaţie aşteaptă…

„Sufletele” vândute la licitaţie aşteaptă eliberarea

Cimitirul de Onoare din sectorul Botanica din Chişinău este într-o stare dezastruoasă. După ce  mormintele au fost demolate, iar pe osemintele eroilor căzuţi în timpul celor două războaie mondiale s-a construit Institutul de Pulmonologie şi Tuberculoză, teritoriul a fost vândut la licitaţie. Acum în cimitir descoperim doar urme de foc de după frigărui, sticle şi mult gunoi.

În 3 iunie 2011, a avut loc o slujbă de pomenire în cinstea eroilor căzuţi în timpul celor două războaie mondiale, care au fost înhumaţi în Cimitirul Eroilor din sectorul Botanica. Aici îşi dorm somnul de veci militari din şapte armate: români, ruşi, austrieci, cehi, francezi, greci, polonezi. Deoarece ostaşii erau atât de religie ortodoxă, cât şi catolică, slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoţi al Mitropoliei Basarabiei împreună cu reprezentanţi ai Bisericii Catolice.

Fost cimitir, azi loc pentru frigărui

La eveniment au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor municipale. Viceprimarul Nistor Grozavu a discutat cu publicul prezent la eveniment, răspunzând la întrebări şi încercând să clarifice situaţia. Întrebat cine este vinovat de situația creată, viceprimarul a afirmat că vinovat de comercializarea acestui teren se face Guvernul R. Moldova din acea perioadă, fără să-şi amintească cine anume era premier pe atunci.

Terenul a fost vândut în octombrie 2007 la o licitaţie organizată de Guvernul comunist. El a fost comercializat ca proprietate a statului. Acest lucru este, însă, inadmisibil, deoarece, conform Regulamentului cu privire la cimitire, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1072 din 22 octombrie 1998, compartimentul V (Închiderea şi lichidarea cimitirelor), „cimitirele şi locurile de înmormântare ce nu funcţionează, precum şi locurile de înmormântare a militarilor participanţi la diverse acţiuni militare sunt monumente ale cultului şi istoriei. Pe teritoriul acestor cimitire se interzice construcţia diverselor clădiri sau edificii ce nu ţin de funcţionarea lor” (în prezent, în imediata apropiere a Cimitirului de Onoare se află un complex locativ, precum şi centrul comercial „Jumbo”, acum câțiva ani pe acest teritoriu fiind plasat Institutul de Pulmonologie şi Ftiziatrie „Chiril Draganiuc” – n.r.). În plus, potrivit aceleiaşi hotătâri, „mormintele şi monumentele declarate Patrimoniu Naţional, obiectele de artă sau de istorie şi cultură pot fi demolate, transferate, modificate cu autorizaţia administraţiei publice locale”.

Astfel, vinderea acestui teren pe care au fost înmormântaţi ostaşii din timpul celor două războaie mondiale este ilegală, susţin specialiştii. Nistor Grozavu, la rândul său, subliniază că „problema este în discuţie, sunt căutate diverse căi acceptabile pentru toţi de soluţionare a problemei”. Deşi viceprimarul promite că cimitirul va fi reamenajat, el recunoaşte că restabilirea mormintelor de sub fundaţia clădirii vechi va fi complicată, dacă nu imposibilă. Reamenajarea cimitirului de asemenea va fi un proces anevoios, deoarece acest teren „este crescut cu mulţi arbori şi arbuşti şi este, din păcate, un loc unde orăşenii vin chiar la frigărui. Deşi, periodic, se face curăţenie, inclusiv pentru acest eveniment, sunt destule urme de foc şi gunoaie”, menţionează Nistor Grozavu. Numeroşi cetăţeni sunt indignaţi de starea Cimitirului de Onoare, în care lipseşte cel puţin o cărare pe care ar putea merge să aprindă o lumânare de sufletul eroilor căzuţi: „Nu există niciun loc pe unde să putem păşi liniştit, fără să ne fie teamă că vom călca în gunoi sau ne vom prăbuşi din cauza gropilor rămase de pe urma rugurilor şi acoperite la moment cu frunze”. Astfel, „imaginea depăşeşte cu mult cea mai proastă gunoişte chişinăuiană: blocuri de beton, sticle goale, hârtii, pachete de celofan împrăştiate şi mormane de gunoaie – un adevărat paradis pentru câinii vagabonzi… În acest infern, pe fundaţia capelei distruse, se vede o cruce gârbovită de lemn, cu inscripţia „Glorie eroilor Armatei Române”, care poate fi desluşită cu mult efort”, remarcă colonelul în rezervă Andrei Covrig.

Unde dispăreau oamenii?

Mulţi au venit să se roage pentru cei plecaţi în lumea de apoi, îndeosebi persoane care au luptat sau i-au cunoscut personal pe cei căzuţi pe câmpul de luptă. Fiecare dintre ei îşi are propriile amintiri. Ecaterina Taran (numele de domnişoară Garmandir) mărturiseşte că, pentru ea, „e o amintire dureroasă. Toate nevoile s-au abătut asupra poporului nostru nu din timpul războiului, ci mult mai înainte. Erau agenţi trimişi să distrugă neamul nostru”, spune Ecaterina. Îşi aminteşte că pe când avea doar şase ani au venit nişte oameni într-un camion, au adunat copiii, printre care era şi Ecaterina, şi i-au urcat în el. „Ne-au dat bomboane, după care ne-au dat drumul. În scurt timp, toţi ne-am îmbolnăvit. Nimeni nu ştia de ce fel de boală suferă. Se aduna puroi sub pielea capului. Nu-mi amintesc cum anume m-a salvat mama, că eram copil, dar aveam cosiţe, pe vremea aceea aşa se purta, şi a trebuit să mi le taie. Încă atunci au început să ne nimicească”, povesteşte Ecaterina cu frică în glas. Nu-şi aminteşte exact cum arătau acei oameni, dar este sigură că nu mai văzuse un camion ca acela: „Nu erau de ai noştri, că la noi nu erau aşa maşini mari, „bortovîie„, susţine Ecaterina.

Următorul lucru care a rămas pentru totdeauna în memoria fetiţei de atunci este dispariţia oamenilor din sat: „Lumea era luată şi dusă undeva de unde nu se mai întorcea. Nimeni nu vedea cine şi unde îi ducea. Asta a fost prin anii ’39-’40. Toată viaţa m-a frământat gândul unde au fost duşi acei oameni”. Fiind copilă, Ecaterina a fost trimisă de mama sa la un negustor să ia chibrituri. De fapt, ea spune că nici negustor nu ar putea fi numit acel om, deoarece nu avea decât gaz, chibrituri şi sare. „Era un bătrânel sărman, Toader Creţu. Când m-am dus, ferestrele erau acoperite cu nişte scânduri bătute în cruce… Erau nişte oameni bătrâni, care abia de-şi duceau zilele, cui puteau să încurce ei, spune Ecaterina nedumerită. Nu i-am mai văzut, dar nici să uit scândurile celea în cruce n-am putut”. Prin sat circulau zvonuri precum că acei oameni nu au fost duşi departe, ci undeva în pădure, tot pe teritoriul satului, fiind ucişi. Ecaterina Taran mărturiseşte că abia acum, după ce au fost deschise arhivele, a înţeles ce s-a întâmplat atunci: „Acum s-au aflat multe, inclusiv şi faptul că au fost găsite oase umane în pădure. Ei, şi pentru ce au fost ucişi? Pentru nimic. Nu erau nici măcar bogaţi. Nu aveai ce lua de la ei”.

La acest cimitir Ecaterina a venit să se roage pentru sufletele fraţilor săi, care au luptat, mai ales pentru Ştefan, ucis pe câmpul de luptă de lângă Cracovia. Cât povesteşte, oftează şi repetă întruna: „E mare durere…”.

Patrioţii – „duşmani ai poporului”

În timp ce aprinde o lumânare, susţinându-şi prietenul care abia suportă vremea caniculară de afară, Petru, făcând o pauză, spune: „Sunt veteran de război al Armatei Române şi, ulterior… supus represiunilor politice”. Petru Ciobanu, în prezent preşedintele Asociaţiei veteranilor de război ai Armatei Române, a luptat în Armata Română, după care a fost exilat ca duşman al poporului. Tatăl său a fost primar în sat pe timpul românilor şi, pentru aceasta, a fost judecat şi închis pe 10 ani. Petru spune cu regret: „A rezistat timp de 8 ani şi doar cu 2 ani înainte de a se revedea la libertate a murit în detenţie. Nimeni nu ne-a spus cum a murit, care a fost motivul. Nu ştim nici măcar unde este mormântul său”. Doi fraţi ai lui Petru de asemenea au fost deportaţi în 1949: unul a fost exilat la Kurgan împreună cu familia, inclusiv un copil grav bolnav de poliomielită. „L-au dus în braţe până la gară. La scurt timp după întoarcere, a murit”, relatează fostul ostaş.

O soartă grea îi revenise mamei lui Petru, care, după ce şi-a pierdut soţul, trebuia să-şi ia rămas bun şi de la copii. „Eram socotiţi duşmani ai poporului, ca şi tata. Aşa era atunci, dacă stă tatăl la închisoare, înseamnă că şi copiii sunt la fel”, explică Petru. Din această cauză, el împreună cu sora sa au fugit din sat şi veneau doar uneori pe acasă, de obicei în amurg, ca să nu-i observe cineva, pentru a nu-i face probleme mamei.

„Am venit pentru a cinsti memoria camarazilor noştri de război, ca să aprindem în sufletele noastre o lumânare a recunoştinţei pentru cei ale căror oseminte sunt aici, cei care şi-au dat viaţa pentru patrie”, oftează Petru. Copiii săi fac tot posibilul să dezvolte sentimentul patriotismului la nepoţi şi strănepoţi, pentru ca cele întâmplate să nu se mai repete. „Le spun că sunt un om mare, deoarece am luptat pentru viitorul lor, iar ei ascultă, dau din cap şi se duc la joacă. Sper să poată păstra acest pământ”, spune zâmbind veteranul.

Viceprimarul de Chişinău, Nistor Grozavu, susţine că Primăria se află într-o conlucrare foarte strânsă cu Ambasada României, precum şi cu Ministerul Apărării al României în problema restabilirii complexului memorial pentru ostaşii care sunt înhumaţi aici. Deşi mai e mult de lucru, care practic nici nu a început, viceprimarul promite că va fi construit un paraclis. Pentru acest scop, el susţine că ar avea nevoie de circa o jumătate de an, asta după ce va fi soluţionată problema cu terenul.

Potrivit datelor istorice, în acest cimitir au fost îngropaţi ostaşi care au luptat în cele două războaie mondiale. Viceprimarul de Chişinău spune că ar exista date potrivit cărora aici au fost înhumate şi persoane care urmau a fi deportate.

Olga Bulat, ŞSAJ