Străinii pentru părinţii noştri

Doar să-i strângă Dumnezeu. Asta îşi doresc mulţi bătrâni abandonaţi din R. Moldova. Deşi se simt bine la Centrul Social „Casa Nadejda” din comuna Pleşeni, r. Cantemir, câţiva bătrâni de aici nu mai au nicio bucurie. Le mai alină bătrâneţile angajaţii acestei instituţii. „Casa Nadejda” se află în centrul satului. De cum treci de gardul de fier, vezi o clădire frumoasă, vopsită în roz, pentru a-ţi insufla parcă bună dispoziţie.

Înăuntru – o sală spaţioasă și curată. În centrul sufrageriei – câteva icoane și o lumânare, un loc de suflet pentru cei care își spun rugăciunea atunci când se așază la masă.

„Nu vin în vizită, fiecare are necazul său”

Parascovia Argint e chiar din acest sat. Are 88 de ani. Singura sa fiică, Ecaterina, a murit. A ucis-o în bătăi soţul ei. Acum are două nepoate: Maria, care locuiește la Căușeni, și Valentina, stabilită la Cimișlia. Ambele sunt pe la casele lor. Parascovia Argint a trăit la Căușeni, la nepoata Maria. „Ea are fiicele sale. Eu mai ziceam câte ceva, iar lor nu le plăcea…” Aşa a decis să vină la azil. „Am auzit că aici e bine. La început mă gândeam: chiar dacă ar fi cu plată, tot mă duc”. Bătrâna dădea hotărâtă din cap. „Hodina e hodină. E curat. Lingi mac pe jos. Mâncare caldă – la timp. Mâncare bună, ca acasă: cartofi, fasole. Ce, acasă mâncăm numai cărnuri? Ne fac și borș cu ştege”. Bătrâna se uită la mine cu mirare: „Știi ce-i asta ștege?”

Mătușa Parascovia a avut două căsătorii, dar la 88 de ani a rămas singură. Aici e de 5 luni. E decisă să nu mai plece de la Centru. Făcându-și semnul crucii, îmi zice: „Mă duc de aici doar când mă va ierta Dumnezeu. Domnul mi-a dat cuget să vin încoace, se vede că aici am să mor”. Rar vin să o viziteze rudele care i-au rămas, dar bătrâna nu le judecă: „Fiecare are necazul său”.

Este o bătrână vorbăreață și pusă pe glume. Vorbea și atunci când nu era întrebată. Îi plăcea să se evidențieze. Povestea cu ardoare: „Toată viața am lucrat la câmp, nu am fost cucoană. Am muncit la vie, la livadă, la tutun…”

„Selsovetul m-a adus”

Mai abătută e colega sa, Maria Răilean, venită încoace de la Țiganca, Cantemir. Are doi copii: o fată, Vera, și un băiat, Vasile. Ambii trăiesc în Tadjikistan. Are patru nepoți de la fiică. „Am avut o fată și a luat-o lumea amară. Nu au mai venit acasă de ani buni. Nici de sunat nu mă sună.” De când s-au căsătorit, nu i-a mai văzut. Rămasă singură, la 78 de ani, nu avea niciun ajutor. Cei de la primăria din sat au hotărât să o aducă la acest Centru. A venit încoace în noiembrie 2009. „Bogdaproste celor care m-au adus aici. E bine, dar le chinuim pe fetele astea.” Bătrâna arată cu degetul către asistenta socială. „Decât să ajungi să depinzi de cineva, mai bine să mori.” Mătușa e scumpă la vorbă. Când răspunde la întrebări, stă cu capul în jos. Locuia în casa soțului de-al doilea. Copiii aceluia i-au strâns totul din casă și au izolat-o într-o singură cameră. „Nu avea nici lingură, nici furculiță. Dacă nu o luam noi, nu ieșea din iarnă”, povesteşte Ludmila Miscenco, coordonatoare locală a Centrului.

Mătușa Mădălina Enache e din satul Porumbești. Are 92 de ani. Nu are copii. Casa a dat-o nepoților, cota de pământ a dăruit-o rudelor. Acum nu vine nimeni să o vadă, cu toate că acest centru este la câțiva kilometri de satul său. „Au văzut-o doar când a avut ce să le dea”, spune Ludmila.

Două case şi un sarai

Nu doar bătrânii singuri sunt aduși aici. La acest centru am întâlnit și un bărbat destul de tânăr ca să stea într-o asemenea instituție. Îl cheamă Gheorghe Țâju. S-a născut la Trușeni. S-a căsătorit în satul Toceni, Cantemir. În 2002, i-a murit soția. Are patru copii. Fata lucrează la Chișinău, iar băieții sunt în sat. A lucrat toată viața sudor. În 1996, s-a îmbolnăvit. De atunci e prin spitale. S-a tratat de tuberculoză. „În două luni de zile, am rămas de 36 kg.” La centru a fost adus la 10 februarie 2010. Copiii nu îl prea vizitează. Cel mai mare e tractorist. „Nu are timp. Știți cum e cu aratul, cu semănatul. Băiatul mai mic are un copil bolnav și este ocupat tot timpul.”

Ludmila spune că Gheorghe are două case în ogradă: un băiat trăiește într-o casă, altul în a doua. „Când s-a adresat Primăria satului Toceni să venim să îl luăm, am fost acasă pentru a cerceta cazul. L-am găsit într-un sarai. Dormea îmbrăcat, cu o căciulă groasă pe cap. Am decis să-l aducem aici. Unul dintre feciori, Dorin, vine ori de câte ori e necesar”.

Ludmila Miscenco, coordonatoare locală a acestui centru, spune că bătrânii sunt plasaţi aici în urma unor investigaţii particulare. „Nu contează din ce localitate vin, e necesar să nu fie pasionaţi de alcool şi să nu sufere de dereglări psihice”.

Centrul găzduiește 7 persoane care au nevoie de îngrijire, dar aproape 100 de persoane în etate din sat beneficiază de prânzuri calde. După ore, încoace vin copii pentru a-și pregăti temele. E o sufragerie încăpătoare. Aici sunt bineveniți cei care doresc să-i încurajeze pe bătrâni.

Maia Filipenco, coordonatoarea regională a acestui proiect, susține că în activitatea sa centrul contează pe colaborarea cu asistenţii sociali locali.

În prezent, la centru activează opt angajați și trei voluntari, care repartizează produse alimentare celor care nu se pot deplasa până aici.

Centrul a fost construit în cadrul proiectului „Pentru părinții noștri” de către Asociația Obștească „Concordia, Proiecte sociale”, sprijinită de Guvernul Austriei. Din 2008, această asociație a deschis centre și cantine sociale în cinci localități din țară și cantine în 19. Acest proiect a urmat după proiectul „Pentru copiii noştri”.

Directorul executiv al proiectului este Angela King din Austria, care de șase ani se află în R. Moldova pentru a ajuta copiii, oamenii în etate cu un acoperiș deasupra capului și cu un prânz cald.

Sunt preconizate pentru a fi construite 12 astfel de centre. Primul a fost deschis în anul 2008 în satul Dubăsarii Vechi din raionul Criuleni.

Asociația „Concordia” a fost înființată în 1991, desfășurându-și activitatea în Austria, România, Bulgaria și în R. Moldova.

Scopul principal al organizației este să ajute persoanele defavorizate, copiii din familii vulnerabile, bătrânii fără ajutor. În R. Moldova sunt circa 600 de mii de persoane în etate. Sărăcia și singurătatea îi fac pe bătrâni sensibili ca și copiii.

Lilia Zaharia-Cravcenco