Spaskul – „Câmpia Memoriei”, ocolită de Chişinău
Mâine s-ar fi cuvenit să avem Zi de Doliu în R. MoIdova. E ziua în care, cu 63 de ani în urmă, în noaptea de 6 spre 7 iulie 1949, în Basarabia a avut loc cel de-al doilea şi cel mai mare şi ucigaş val al deportărilor staliniste. Drumurile celor vânaţi noaptea de slugoii NKVD, rupţi cu de-a sila de la vatră, ticsiţi prin gări, încolonaţi şi urcaţi cu tot cu copii în mărfare, se împărţeau atunci, la 1949, între Siberia şi Kazahstan. Pentru unii calvarul a durat 4 ani, pentru alţii nu s-a încheiat nici azi.
În Kazahstan (nu şi în R. Moldova) este instituită o Zi de Pomenire a Deportaţilor. A tuturor deportaţilor. Autorităţile de la Astana nu i-au separat (după cum se mai obişnuieşte la Moscova sau la Chişinău) nici după locul de provenienţă, nici după criterii politice, etnice sau religioase. Ei au, precum au şi avut, acelaşi statut comun de victime ale unui regim criminal şi ale unei politici la fel de criminale ca şi regimul.
În Kazahstan, de 31 Mai, an de an – de 15 ani încoace – sunt comemorate, în urma unui decret prezidenţial, victimele deportărilor sovietice, iar alături de ele, şi prizonierii militari care s-au pierdut în lagărele de muncă de aici după cel de-al Doilea Război Mondial. Prizonierii au fost primii, iar după ei şi deportaţii, care au umplut de oase pustietatea de la Spask (regiunea Karaganda) – o localitate periferică, intrată în atenţia presei mai ales după ce a fost inaugurată aici Câmpia Memoriei – un complex memorial ridicat pe locul gropilor cu morţi din vecinătatea KARLAGUL-ui (lagărul de concentrare de la Spask) şi unde e în curs de pregătire şi deschiderea unui Muzeu sub cerul liber. Cu anii, Memorialul a fost «populat» cu monumente, acestea fiind ridicate cu contribuţia guvernelor din statele de provenienţă ale celor pierduţi în pustietăţile Kazahstanului. «Veneam în fiecare an, de 31 Mai, la Spask. Lume multă, solemnitate sfântă, cu alaiuri de ambasadori şi preoţi, cu delegaţii străine, lumânări, flori, pietate, cu slujbe de pomenire la fiecare monument (mormânt), după cult: islamic, ortodox sau catolic… Ne închinam şi noi, basarabenii, Câmpiei, pentru că ştiam că îi avem şi pe ai noştri pierduţi aici, dar nu aveam un loc anume unde să-i pomenim. Din acest an avem şi noi un monument al Deportaţilor din Basarabia şi nordul Bucovinei», ne mărturiseşte Nicu Plushklis, preşedintele Asociaţiei «Dacia» din Kazahstan. Şi continuă: «Morţii tuturor aveau monumente. Şi ruşii aveau, şi ucrainenii, şi nemţii, polonezii, belaruşii, slovacii, francezii, italienii, georgienii, lituanienii, finlandezii, armenii, azerii, evreii, coreenii, kîrgîzii, austriecii, chiar şi cecenii au ridicat un monument, numai noi nu-l aveam, de parcă nici nu am fi avut deportaţi. De ani de zile am tot încercat o relaţie cu Ambasada R. Moldova pentru Kazahstan (cu sediul la Moscova) şi am obţinut «0» cu munis în relaţii», se revoltă preşedintele «dacilor» din Kazahstan şi mai precizează: «Marele nostru noroc şi salvare este Ambasada României în Kazahstan».
Anul acesta, de 31 mai, la iniţiativa «Daciei», cu sprijinul Guvernului României şi al sponsorilor din ţară şi locali, au fost «scoşi din gropile cu morţi» de la Spask şi deportaţii din Basarabia şi nordul Bucovinei. La dezvelirea monumentului au paticipat, alături de autorităţile regionale kazahe, titularii ambasadelor din Franţa, Italia, Germania, Lituania, Finlanda, Slovacia, Armenia, Georgia, Polonia, Rusia, Belarus, Kîrgîzstan, Ucraina, Coreea, Azerbaigean şi, evident, România, nu însă şi cei din R. Moldova. Încă niciun ambasador al R. Moldova pentru Kazahstan nu a ajuns să viziteze Spaskul. Să nu ştie Guvernul de la Chişinău că, pe lângă Siberia, Kazahstanul a fost unul dintre cele două mari «iaduri» ale marilor deportări staliniste pentru Basarabia? Sau îl ocoleşte pentru că ştie?
Nicolae BASARABEANU, Karaganda
