Şmecherii de şantier pun banii în buzunar

221-santierMunca la negru de pe şantierele de construcţie din Chişinău pune în pericol viaţa mai multor muncitori. Patronii unor firme de construcţii recunosc deschis că încalcă legislaţia atunci când îi trimit pe angajaţi să lucreze la înălţime, în lipsa echipamentului de siguranţă. Aceştia mai spun că legile sunt scrise pe hârtie, însă ele nu funcţionează. De ce le-ar respecta ei, dacă “la noi nimeni nu respectă legea”?

În 2008, au decedat 6 muncitori, alţi 12 fiind grav răniţi, în urma unor accidente produse pe şantierele de construcţie, potrivit unor date prezentate de Inspecţia Muncii. Aceeaşi instituţie arată că accidentele mortale s-au produs pentru că muncitorii nu au fost echipaţi cu centuri de siguranţă şi căşti de protecţie. În astfel de condiţii, căderile de la înălţime au fost fatale.

“Râsurile de ziarişti”

La mai multe şantiere de construcţie din Chişinău, normele de siguranţă a muncitorilor sunt neglijate cu desăvârşire. Fie că aceştia sunt nevoiţi să doarmă la locul de muncă, pe paturi improvizate, fie că sunt trimişi să lucreze la înălţime, în lipsa echipamentul de siguranţă.

Printre edificiile instituţiilor de stat aflate în proces de construcţie, se numără şi cel al Curţii de Conturi. Recent, în procesul efectuării unor lucrări de modernizare, am constatat că niciun muncitor care lucra la înălţime nu purta cască de protecţie şi nu era echipat cu centură de siguranţă, aşa cum presupun normele de protecţie a muncii. Angajaţii, dar şi şeful de şantier, care reparau faţada Curţii de Conturi, ne-au spus că, uneori, excepţiile de la lege sunt admise.

Una dintre marile companii de construcţii din Chişinău, “Interactiv”, îşi supune angajaţii unor mari pericole. Sediul companiei se află pe strada Ion Inculeţ, acolo unde au început şi lucrările asupra unui nou bloc locativ. De la mare distanţă observi cei 20 de muncitori care lucrează la al nouălea etaj. Niciunul dintre ei nu este echipat corespunzător.

Am încercat să aflăm de ce compania trece cu vederea eventualele riscuri la care sunt supuşi muncitorii şi am solicitat opinia dirigintelui de şantier, Tudor Demergiu. Acesta s-a arătat nemulţumit de întrebarea noastră şi a spus: “lasă-l să vină inspectorul de sector, că doar lui pot să-i răspund de ce nu respect legea”. După ce am făcut câteva poze cu muncitorii supuşi riscului, Demergiu a ieşit de pe teritoriul şantierului şi a încercat să-mi sustragă aparatul foto.

Trecând peste acest incident, am solicitat opinia celor de la sediul “Interactiv”. Secretara, însă, ne-a spus că directorul companiei este plecat, chemându-l pe cel care îl înlocuieşte la moment. A apărut acelaşi Tudor Demergiu, care s-a arătat şi mai nervos de această dată: “De ce îmi cereţi mie socoteală? Voi, ziariştii, sunteţi nişte râsuri”, continuă el în maniera sa.

Adunare de urgenţă – “toţi muncitorii la sol”

Pe 20 martie, preşedintele companiei “Interactiv”, Alexandru Covalencu, a solicitat unor adjuncţi convocarea unei şedinţe “urgente” cu toţi angajaţii. “În 5 minute, să fie prezenţi toţi muncitorii la sol”, a indicat el, avertizându-şi subalternii că adunarea va avea loc în prezenţa unui reporter de la ZdG.

În timp ce mergeam prin oficiul companiei, împreună cu Covalencu, spre şantierul din spatele sediului, am observat condiţiile de trai ale lucrătorilor. Peste 20 de paturi improvizate din lemn, toate amenajate într-o singură cameră, constituie dormitoarele muncitorilor.

După discuţia preşedintelui, purtată anterior cu adjuncţii, mă aşteptam ca pe şantier să-i văd pe muncitori îmbrăcaţi în echipament de siguranţă. Nu a fost să fie.

“Demergiu, cheamă-i pe băieţi aici!”, ordonă Covalencu.
Preşedintele: Unde-i brigadirul?
Muncitorii: Pe foaie de boală…
P.: De ce nu purtaţi echipament de siguranţă?
Muncitorii au tăcut…
P.: Voi ştiţi care-i amenda dacă nu porţi cască, cât e, Grigore, Ion, cât e?
Grigore: 5 lei, nu? – a spus şi au zâmbit toţi muncitorii.
Demergiu: 50 de lei, dle Covalencu…
P.: De astăzi, cine nu va avea echipament, va fi amendat. Aţi înţeles?
Între timp, muncitorii râdeau.
Din discuţia pe care am avut-o cu muncitorii, aceştia mi-au dat de înţeles că ei nici nu au echipament de siguranţă. “Nu ştim unde-i, cred că-i prin oficiu”.

Preşedintele Alexandru Covalencu susţine că, recent, Inspecţia Muncii a făcut un control pe şantier în urma căruia a amendat conducerea cu 3000 de lei, pentru nerespectarea normelor de siguranţă. Tot el a mai spus că “R. Moldova este ţara minunilor şi aici, începând de jos, de la omul simplu, şi urcând până la conducerea ţării, nimeni nu respectă legea, aşa că nu suntem o excepţie”.

Patronii pun banii în buzunar

Şeful direcţiei de monitorizare şi aplicarea legislaţiei şi normelor de protecţie a muncii de la Inspecţia Muncii, Victor Ţurcan, a declarat pentru ZdG că “legislaţia prevede că toţi angajaţii care lucrează la înălţime trebuie să îmbrace echipament de potecţie, pus la dispoziţie pe gratis de către angajator”.

Tot Ţurcanu a mai spus că, deseori, patronii nu asigură lucrătorii cu echipament, deoarece acesta costă. “Patronul pune banii în buzunar” şi, de multe ori, uită că, înainte de a-l trimite pe muncitor la înălţime, este obligat să ţină un instructaj privind riscurile la care poate fi supus acesta.

În acelaşi context, el face referire şi la muncitorii care primesc echipamentul de siguranţă, dar nu-l poartă. Dacă muncitorul ar fi conştient că ar putea fi supus unui eventual pericol, ar solicita patronului să i se respecte condiţiile de siguranţă. La noi, însă, în goană după bani, mulţi muncitori uită de riscurile la care sunt supuşi.

Reprezentantul Inspecţiei Muncii susţine că, deseori, patronii unor companii de construcţii scapă curaţi atunci când nu respectă cerinţele securităţii faţă de muncitori. A explicat că aceasta se datorează numărului mic de inspectori. “Suntem mai puţin de 80 de inspectori în întreaga republică şi reuşim doar o dată la 10 ani să vizităm şantierele unor întreprinderi”.

Iurie SANDUŢA

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

7 comentarii

  1. redactia

    Antibiotic, sau Zorghe, sau cine esti… Treci pe la redactie, avem ceva de discutat cu tine, foarte important. Vei fi surprins placut, probabil. Te asteapta o intrevedere de vis. Cand vii?

  2. redactia

    Antibiotic, Zorghe, Hamelion, Po si Hamilion sunt exponentii aceluiasi IP. Care dintre ei va veni dupa surpriza?

  3. aici ai in vedere?

    MD-2004, Republica Moldova, mun. Chişinău
    bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt, 166

    Serviciul de presă
    tel.: /373 22/ 23-95-30
    fax: /373 22/ 23-27-90

    e-mail: info@sis.md

    Ofiţerul de serviciu
    tel.: /373 22/ 23-45-32
    fax: /373 22/ 24-20-18

    Linia fierbinte
    /373 22/ 24-51-21

  4. Micael

    Votati PL sau PLDM!

    Forza PLDM si PL !

    Moarte cripto-comunistilor ☭ si tradatorilor de neam si de tara,ppcd-isti !

    “Basarabia, lacrima neamului romanesc”

  5. Dr.Hook (R)

    mah antibioticule,dar tu chiar esti cursiv in exprimare,io daca vad un roman pe undeva,altceva nici ca ma mai intereseaza,l-am fraternizat…daca vreai un sfat de la mine,pune repede mana si cumpara pamant (ce-a mai ramas),sau locuri de casa pe undeva,daca va trece soseaua pe acolo e cu atat mai bine,ca nu mai e mult…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *