Scrisoare de la recepția unui hotel cu 5 stele
Sunt aproape 4 ani de când am plecat de acasă. Din prima zi am îndrăgit Barcelona. Simțeam sângele în vene curgând diferit, trăiam emoții de care nu mai trăisem a priori.
Începusem să învăț limba spaniolă privind seriale la TV, citind cărți și traducând fiecare frază neînțeleasă. Ieșeam la magazine, la bibliotecă, în parc pentru a comunica și a practica spaniola.
Voiam să lucrez la recepția unui hotel de 5 stele, iar unei absolvente recent sosite într-un oraș necunoscut, fără experiență, fără rude sau relații, îi va fi greu să reușească ceva. La asta mă așteptam, fiind crescută într-o societate unde practic nu obții nimic fără mită sau fără un apel unui cunoscut. Ambițiile sănătoase și munca asiduă ajută mereu. Așa am reușit. Acum am alt scop, în același domeniu, și nu mă voi opri până nu voi obține ce vreau, dar am și un mesaj pentru cei de acasă…
Am fost în august acasă și am invitat unul din șefii mei de la hotelul unde lucram să ne însoțească și să ia cunoștință de patrimoniul (cultura, tradițiile, gastronomia) R. Moldova. Până atunci cunoscuse trei moldoveni și era foarte impresionat de educația, manierele şi felul nostru de a obține ce ne propunem. Ajuns în Moldova, a fost plăcut surprins, dar și decepționat. Locuri nemaipomenit de pitorești, liniște, aer curat, mâncare gustoasă. Vinurile și beciurile i-au trezit un interes aparte. Se obișnuise chiar și cu faptul că, atunci când ieșea afară, vedea doar case și pădure, iar cola pe care o consuma zilnic nu putea fi găsită decât la o distanță de 15 minute de mers pe jos. Ceea ce nu a reușit să înțeleagă timp de 4 zile este de ce majoritatea oamenilor sunt atât de triști, pe stradă, în magazine, în parcuri, spunea că arată îngrijorați, de parcă ar aștepta mereu să se întâmple ceva rău. Mi se părea amuzant când spunea astea, dar când am privit în jur, mi-am dat seama că are dreptate. Eram obișnuită să traversez mulțimea de oameni, dar nu observasem vreodată cele spuse de el. A remarcat lucruri cum ar fi egoismul (modul de a conduce prin oraș sau faptul că nu se cedează trecerea pietonilor), invidia (privirile oamenilor când văd pe cineva cu o mașină, o geantă, nişte pantofi sau un costum mai neobișnuit), aroganța, indiferența și alte calificative de acest gen. A mai zis că cel mai curios e faptul că asta se observă doar în societate, în public, dar când ești tête-à-tête cu cineva, pari a fi în altă lume.
Deci mesajul meu e să zâmbim mai des, să fim mai înțelegători și să savurăm momentele frumoase. Tot aici aș adăuga că putem susține (cel puțin moral) mai mult oamenii care vor și încearcă să reușească ceva, iar dacă nu vrei/nu poţi să o faci pentru acel cineva, fă-o pentru tine. Cu siguranță ai sau ai avut un vis, dar nu ai găsit curaj să începi sau, mai simplu, te-ai conformat cu ce ai. Nu lăsați circumstanțele să vă copleșească sufletele.
Foto: barcelona-metropolitan.com
Corina BONDARI, Barcelona, Spania
