Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Şcoala din satul Ştefăneşti -…

Şcoala din satul Ştefăneşti – o şcoală pentru fiecare copil

441-scoala1„Erau copii cu deficienţe mentale care urmau să fie plasaţi în şcoala specială. Părinţii n-au vrut să-i lase să plece de acasă. Asta a făcut să ne schimbăm noi, cadrele didactice, comunitatea în general şi să găsim loc la şcoala din satul natal pentru toţi copiii”, spune directoarea liceului din s. Ştefăneşti, r-l Floreşti, Aurelia Bodiu.

În R. Moldova problema incluziunii rămâne actuală, în pofida politicilor autorităţilor, orientate spre integrarea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale. Infrastructura neadaptată, lipsa materialelor şi a cadrelor didactice pregătite pentru a lucra cu aceşti copii, rezistenţa profesorilor, a directorilor, chiar şi a unor părinţi sunt doar câţiva dintre factorii care fac incluziunea dificilă.

Cu toate acestea, avem şi şcoli care pot fi modele privind bunele practici de incluziune a copiilor cu dizabilităţi.

Învăţământul este un drept! Acesta n-ar trebui să fie la discreţia nimănui

Deja de zece ani, la şcoala din satul Ştefăneşti, raionul Floreşti, de rând cu toţi elevii vin şi copiii cu nevoi speciale. După ce părinţii au refuzat să-şi mai ducă copiii la instituţia auxiliară din Mărculeşti, şcoala din localitate a început să-şi deschidă uşile şi pentru aceştia. În prezent, din cei peste trei sute de elevi, 25 sunt cu cerinţe educaţionale speciale (CES).

441-scoala2Pragul adaptat cu rampă şi rolatorul ortopedic (dispozitiv care facilitează deplasarea persoanelor cu handicap locomotor) de la intrarea în clădire sunt primele indicii că aici este o şcoală complexă. E rolatorul Doinei, elevă în clasa a 12-a, care de un an este şi una dintre moderatoarele Clubului de discuţii “Încredere”. Aici tinerii vin pentru a socializa, pentru a viziona filme, dar şi pentru a da viaţă unor proiecte comunitare.

Pentru a se deplasa prin şcoală, Doina este ajutată de colegi. E numai zâmbet, iar când e întrebată de provocări, spune că a fost primită cu braţele deschise, iar asta îi uşurează tot efortul. “M-am încadrat bine în colectiv şi profesorii mă ajută mereu. Am probleme, dar încerc să nu le arăt”, spune Doina.

După liceu ar vrea să-şi continue studiile la o specialitate fără frecvenţă. Deocamdată se gândeşte să aleagă între contabilitate şi psihologie, însă indiferent ce va alege, ştie cu siguranţă că va reveni să activeze în sat.

În sat a revenit şi Ion, un alt tânăr cu dizabilităţi locomotorii, pe care l-am întâlnit tot la liceul din Ştefăneşti. Ion a absolvit şi două specialităţi la Chişinău. În prezent activează aici în calitate de laborant în cabinetul de informatică, dar şi ca administrator de reţea la Centrul Comunitar de Acces la Instruire şi Informare din localitate.

La 14 ani Ion a avut o intervenţie nereuşită la un picior, iar până în clasa a noua a învăţat la domiciliu. Ambiţia l-a ajutat să absolvească cu succes, iar în prezent se implică în tot ce înseamnă dezvoltare comunitară.

Este un exemplu de curaj atât pentru tinerii din localitate, cât şi din întreaga ţară. În decembrie 2012 a fost unul dintre tinerii premiaţi pentru activism civic la Gala premiilor în domeniul Tineretului. De curând a trecut cu succes proba teoretică pentru a obţine permisul de conducere, iar în zilele ce urmează va merge la Bălţi să o susţină şi pe cea practică.

„La Ştefăneşti s-a investit în oameni”

Nevoile elevilor din Ştefăneşti sunt diverse: de la dizabilităţi fizice, tulburări emoţionale, dificultăţi de învăţare până la dizabilităţi mentale. Însă ei s-au integrat atât de bine, încât cu greu poţi observa care dintre elevii prezenţi la lecţii ar fi din categoria copiilor cu CES. În una dintre clase am zărit o profesoară care stătea lângă o elevă şi-i explica ceva în şoaptă. Era una dintre cele două cadre didactice de sprijin din şcoală, care au menirea să ajute elevii cu cerinţe speciale să înţeleagă temele.

„La Ştefăneşti s-a investit în oameni”, spune Aurelia Bodiu, directoarea liceului. “Am adus copiii în şcoala noastră chiar şi atunci când, poate, era cazul să fie plasaţi într-o şcoală rezidenţială. Erau copii cu deficienţe mentale. Părinţii voiau să rămână în familie şi astfel i-am primit printre noi şi nu i-am exclus. Asta a făcut să ne schimbăm noi, cadrele didactice, comunitatea în general şi să găsim loc la şcoala din satul natal pentru toţi copiii”, adaugă directoarea.

441-ion-balanŞi la Ştefăneşti este loc de mai bine. Pentru că şcoala a fost construită încă în perioada sovietică, infrastructura nici aici nu poate fi adaptată perfect. “Dacă am avea un copil dependent total de cărucior, am putea să-i venim în întâmpinare prin amenajarea clasei la etajul întâi, asta în cazul în care nu am putea găsi surse suficiente pentru a construi un ascensor”, menţionează Aurelia Bodiu.

În doar 11% dintre şcoli pot fi construite rampe de acces

Datele sistemului de cartografiere a instituţiilor de învăţământ arată că doar în 11 la sută dintre edificiile şcolare din republică pot fi construite rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi locomotorii.

Statistica arată că numărul copiilor care frecventează cele 29 de instituţii speciale este în scădere, de la 4000 de elevi în anul de studii 2007-2008 la 2300 în anul 2012—2013. Totodată, pentru circa 1600 de copii cu necesităţi speciale, care din diferite motive nu pot frecventa şcoala, sunt organizate studii la domiciliu.

În anul 2003, atunci când nici nu se auzea de incluziune, oamenii din această localitate au reuşit să spargă stereotipuri şi să devină modele. Părinţii copiilor din satul Ştefăneşti n-au aşteptat programe speciale de la Ministerul Educaţiei pentru a-şi aduce copiii la şcoala din localitate şi pentru a le asigura unul dintre cele mai importante drepturi – dreptul la educaţie!