Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Scandal de Sângerei

Scandal de Sângerei

Viceprimarul de Sângerei este învinuit de patronul unui bar că l-ar fi ameninţat cu moartea de mai multe ori. La mijloc este şi o sumă de bani, solicitată de angajaţi ai primăriei Sângerei. Potrivit poliţiei locale, „ofiţerul care s-a ocupat de cazul dat nu poate fi găsit, pentru că este plecat la Moscova”.

213-sangereiTensiunile dintre Vasile Margarint, patronu barului, şi viceprimarul de Sângerei, Maria Condorache, au început acum trei ani. Vasile comercializa băuturi alcoolice şi ţigări de aproape 14 ani. Tot el a lucrat pe bază de autorizaţie până în anul 2007. De mai bine de doi ani, barul acestuia nu mai funcţionează. Patronul a explicat: „mi-a fost retrasă licenţa din motiv că nu am mai achitat „donaţia” la primărie”.

Destinaţia donaţiilor nu se mai ştie

Pe adresa patronului veneau mai multe scrisori de la primărie, prin care se solicita să achite o sumă de bani, până la o mie de lei, sub formă de „donaţie”. După ce achita suma, nu se elibera vreun bon de plată, susţine patronul. Pe aceeaşi adresă, ca răspuns la suma achitată de Vasile, ajungea o altă scrisoare. De această dată, conţinând un răspuns de mulţumire.

Am încercat să aflăm de la angajaţii primăriei cine se ocupă de aşa-numita „donaţie financiară” şi la ce serveşte ea. Secretarul Consiliului Sângerei, Vasile Nerpi, ne-a spus: „Întrebaţi-o pe viceprimara Maria Condorache, pentru că ea se ocupă de donaţii”.

Solicitată de Ziarul de Gardă, Maria Condorache susţine că „la primărie se adună donaţii din partea antreprenorilor atunci când este vorba de vreun copil care are nevoie de bani”. În acelaşi context ea ne-a spus că solicitări de donaţie au fost făcute şi în cadrul unui proiect ce ţine de reparaţia canalizaţiei în raion. Banii pe care antreprenorii îi donează, conform solicitării, erau încasaţi de primărie, însă funcţionarul precizează că „nu eliberăm bon de plată, pentru că cei care fac donaţia nu plătesc cheş”.

Margarint declară că suma cerută de primărie s-a dublat şi că din acest motiv el nu a mai făcut „donaţii”. La scurt timp după aceasta, spune el, viceprimarul i-a fabricat o serie de acuzaţii şi, în final, a reuşit să-i stopeze activitatea de antreprenor.

Totodată, patronul a adunat mai multe acuzaţii la adresa funcţionarului, făcându-le publice în presă.

A fost ameninţat la o bere cu poliţia

A doua zi după publicare, susţine Margarint, la el acasă a venit soţul viceprimarei. Acesta s-a arătat nemulţumit că îi strică reputaţia soţiei cu „murdării”. Soţul viceprimarei, Vasile Condorache, l-a ameninţat cu moartea. „Mi-a spus că feciorul său lucrează în structurile anticorupţie şi că, de nu mă liniştesc, nu o s-o mai duc mult”, susţine patronul barului. Tot el a ţinut să precizeze că, la moment, feciorul funcţionarei, din motive necunoscute, nu mai lucrează în organele de drept.

Ameninţările la adresa patronului, însă, au urmat. Într-o zi, doi poliţişti au venit la bar. Margarint spune că aceştia au insistat să pătrundă în incinta localului şi să servească o bere. În timp ce poliţiştii, împreună cu patronul barului, stăteau la o bere, în local a intrat viceprimara.

Maria Condorache mai deţine şi funcţia de preşedinte al comisiei administrative a primăriei Sângerei, concomitent cu cea de viceprimar. Aceasta i-ar fi aplicat, mai întâi, o amendă pentru comercializarea băuturilor alcoolice fără autorizare, după care l-ar fi ameninţat că soţul său îi va face o vizită acasă. Condorache respinge acuzaţiile precum că a făcut vreo ameninţare, însă nu neagă că a intrat în bar. „Veneam de la odihnă, trecând pe lângă barul acestuia. Odată ce am văzut poliţiştii că au pătruns în bar, am intrat şi eu să văd care este situaţia”, a precizat Condorache.

Patronul spune că, în temeiul celor întâmplate, a anunţat poliţia. Cu toate că Maria Condorache susţine că soţul ei nu s-ar fi întâlnit cu patronul la domiciliul acestuia, într-o scrisoare venită de la poliţia locală pe adresa lui Vasile Margarint se arată că ofiţerul V. Musteaţă l-ar fi prevenit pe Vasile Condorache să nu-l mai ameninţe pe patronul barului.

La unitatea de gardă a Comisariatului de Poliţie Sângerei am aflat că „ofiţerul Musteaţă este plecat la Moscova, la muncă”, sugerâdu-ni-se să vorbim cu ofiţerul Gandrabur”.

Solicitat de Ziarul de Gardă, Ruslan Gandrabur a spus că nu poate să ne dea informaţii pe marginea acestui caz pentru că, în 2007, nu lucra aici. „Ar mai trebui să discut şi cu şeful, dacă am dreptul să vorbesc cu presa”, a precizat Gandrabur.

Tensiunile dintre patron şi viceprimar ar putea lua sfârşit doar după ce expiră mandatul de viceprimar al Mariei Condorache, declară surse din cadrul primăriei Sângerei.

Iurie SANDUŢA