Omul de Gardă: Savatie (Ştefan Baştovoi)

279-savatieSavatie (Ştefan Baştovoi), ieromonah, poet, prozator, publicist şi editor. Studii de pictură, filozofie şi teologie. Membru al Uniunii Scriitorilor şi al Uniunii Jurnaliştilor din R. Moldova.

Părintele Savatie este desemnat Omul de Gardă pentru eforturile depuse întru spiritualizarea tinerilor, pentru sprijinul acordat Campaniei pentru Recunoaşterea Genocidului Anticreştin în România Comunistă, pentru omagiul adus băieţilor ucişi la Chişinău, după 7 aprilie 2009, şi pentru promovarea Marşului Tăcerii, un marş pentru dreptul la viaţă al copilului născut şi nenăscut.

Ca poet, este prezent în antologii din SUA, Franţa şi Germania.

Savatie Baştovoi este unul dintre cei mai citiţi autori de limbă română, tirajul cumulat al cărţilor vândute în perioada 2001-2008 fiind de circa 200 mii de exemplare.

Este fondatorul şi directorul Editurii Cathisma din Bucureşti. Din 1998 este frate al mănăstirii Noul Neamţ.



Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Vladimir B.

    Un părinte, ieromonah, cum este Savatie (Baștovoi) nu poate fi numit ”frate”! ”Fratele” sau ”sora” sunt cei care se pregătesc pentru tunderea în monahism…Deci, ultima propoziție nu are sens!

  2. stamat

    frate- poate fi si mason 😉 ZDG mai atent la cuvinte.
    p.s: cat despre ieromonahul Savatie, tot respectul si plecaciunea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *