Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Satul luptătorilor pentru adevăr

Satul luptătorilor pentru adevăr

Satul Cos­teşti, Ialo­ve­ni, este al doi­lea ca mărime în R. Mol­do­va, cunoscut pentru implicare, atitudine civi­că şi spi­rit pro­tes­ta­tar încă din anul 1989. Deşi multe fami­lii au migrat din cau­za condiţiilor eco­no­mi­ce, satul are şi în pre­zent o popu­la­ţie nume­roa­să şi acti­vă. Cos­teş­te­nii sunt dis­puşi să mun­ceas­că şi mai mult, să îşi dezvol­te loca­li­ta­tea, dar aşteap­tă sem­na­le de la guver­na­re în pri­vin­ţa com­ba­te­rii corup­ţi­ei. Despre toate acestea am discutat cu săteni în cadrul campaniei „Cheamă ZdG în satul tău”.

Parascovia Carp, fostă profesoară de istorie, susţine că oamenii din Costeşti au fost mereu îndrăzneţi şi au luptat pentru salvarea limbii române, mai ales în perioada sovietică, când toate documentele erau scrise în limba rusă. Potrivit istoricului, satul Costeşti a fost unul dintre primele sate din ţară deasupra căruia a început să fâlfâie steagul Tricolor. „Aşa cum din mici râuleţe se formează un râu mare, tot aşa din istoria oraşelor şi satelor se formează istoria republicii şi a oamenilor care trăiesc aici”, susţine femeia.

„Îmbătrânim înainte de vreme”

La o distanţă de doar 17 km de la Chişinău îşi are aranjate casele bătrânul sat Costeşti. Un sat cu oameni care au ce spune şi care nu ezită să lupte pentru adevărul cu care respiră şi-şi educă copiii.

591-costesti2

Am ajuns în sat dis-de-dimineaţă, când casele scoteau molcome fumul prin hogeaguri, iar oamenii trebăluiau prin curţile lor şi îngrijeau de animale. În piaţa din centrul satului, la o tarabă cu legume proaspete, stătea Valentina, o femeie vioaie, cu faţa bătătorită de soare şi de vânt. „Cineva trăieşte şi huzureşte, iar noi muncim, ne gârbovim spatele cu totul, îmbătrânim înainte de vreme. Viaţa devine din ce în ce mai grea. Am muncit 40 de ani, ca să primesc o pensie de 700 de lei. Asta-i pensie? Te duci la farmacie, vrei să cumperi un medicament şi te întorci înapoi încă mai bolnav, pentru că nu ai de unde să achiţi 2000 de lei pentru un medicament care să te întărească măcar puţin”, suspină femeia.

Între timp, Valentina cântăreşte cei patru cartofi puşi într-o pungă de o bătrână. „Doar uitaţi-vă la sărmanii bătrâni. Nu-şi permit să cumpere măcar o dată în lună o bucată de carne. Ne fură toţi care şi cum pot, iar apoi tot ei ne pun să întoarcem ceea ce au furat de la noi. Culmea ipocriziei! Unde s-a mai văzut aşa ceva? De aceea şi fug tinerii din ţară, iar sărmanele sate îmbătrânesc cu totul. Trebuie să ne gândim ce alegem. Ca într-o familie: dacă nu ştii a cârmui, se duce de râpă totul. Aşa-i şi la conducere. Trebuie un cârmuitor ca lumea care să ajute ţara asta să-şi revină din mocirla în care a fost dusă de toţi aceşti politicieni”, ne spune vânzătoarea.

Natalia Petrea, primara satului Costeşti, ne spune că localitatea are o populaţie de circa 12 mii de oameni. „Toţi sunt diferiţi, dar toţi nu s-au temut să spună lucrurilor pe nume şi să lupte pentru prosperarea ţării. Chiar este o vorbă la noi: Costeşti nu este un sat, ci o naţiune. Costeştenii au fost primii în rândul celor care au participat la mişcarea de eliberare naţională. Sunt mai aprinşi, dar asta se datorează faptului că sunt dornici să schimbe viaţa în bine în R. Moldova”, menţionează Natalia Petrea. Totodată, ea recunoaşte că în sat au rămas mai mulţi bătrâni, iar tinerii îşi găsesc de lucru prin oraşele vecine. „Suntem norocoşi că satul e aproape de Ialoveni şi Chişinău, dar sărmanii cei care trăiesc departe şi nu au decât să lucreze pământul…”, zice primara.

Toma Marandici a rămas singur după ce copii săi au plecat din țară
Toma Marandici a rămas singur după ce copii săi au plecat din țară

„Am rămas singur, ca un pui de cocostârc”

Lângă oficiul poştal l-am întâlnit pe Toma Marandici, pensionar. Bărbatul ne spune că este trist, pentru că toţi cei cinci copii ai săi au plecat peste hotare, să-şi găsească un rost şi să uite de sărăcie. „Au plecat toţi şi am rămas numai eu, ca un pui de cocostârc. Aş vrea să vină înapoi, mi-i urât fără ei, dar îi înţeleg de ce au plecat… Nu poţi să lucrezi pentru un salariu atât de mic, într-un sistem atât de instabil”, oftează bărbatul. „Nu am încredere în politicieni. Toţi sunt mincinoşi, au stricat totul, iar acum lumea umblă ca puii de vrabie. Acum, e tare greu să găseşti un om deştept care să refacă totul”, susţine bărbatul, care spune că-i pare rău că va lipsi în perioada prezidenţialelor. „La alegeri nu voi fi acasă. Plec în Irlanda, în ospeţie. Acolo am trei fiice, un fecior, două nepoţele şi un nepot”, ne spune Toma Marandici şi faţa i se luminează de un zâmbet larg, plin de dor pentru cei mai dragi oameni inimii sale.

Înghite lacrimi de dor pentru copiii săi plecaţi peste hotare şi Vera Bortă, care lucrează la centrul de bătrâni „Speranţa”. „Tinerii au plecat şi satul Costeşti a rămas un sat de bătrâni… Tot ce se întâmplă astăzi în Moldova a fost gândit de cei de la conducere. De acolo vine totul. Dacă nu era dezastrul acesta, copiii noştri nu plecau de acasă. Când le spunem să revină acasă, ei nici nu vor să audă, deoarece nu vor să plătească datoriile celor care au îngenuncheat ţara. Acolo, peste hotare, muncesc din greu, dar au de toate. Singurul lucru care le lipseşte este căldura părintească”, oftează Vera, ştergându-şi lacrimile de pe obraji. „Guvernanţii sunt cei care au despărţit familii, au despărţit copii de părinţi şi i-au lăsat să moară de foame şi de singurătate. Avem toate astea deoarece e o ţară de corupţi. Aici banul scrie legea”, se revoltă femeia.

Tudor Paniș și Eudochia Botnari povestesc despre problemele pensionarilor
Tudor Paniș și Eudochia Botnari povestesc despre problemele pensionarilor

„Mata eşti bătrână, poţi să te rogi”

„Profesorilor le este greu să lucreze acum cu elevii, care sunt tot mai obraznici şi mai alintaţi. Au plecat părinţii peste hotare, muncesc acolo din greu, ca să le ofere tot de ce au nevoie, iar ei îşi fac de cap, de bine ce le este. Asta e tragedia profesorului, atunci când vezi ce copii cresc acum. Am lucrat ca profesoară de geografie timp de 52 de ani. Anii au trecut ca 52 de ore. Au fost ani grei, unici, tare frumoşi, dar nu mai vreau să predau. Mă cheamă la şcoală, unde nu au profesori de geografie, dar eu nu vreau. Mă doare să văd cum cresc tinerii ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare”, zice Eudochia Botnari. Femeia susţine că în viaţă a trecut prin momente frumoase, dar şi groaznice. „Am văzut şi război, şi foamete. Groaznice timpuri. Cele mai grele erau nopţile în care bombardamentele se auzeau şi mai tare, iar noi ne ascundeam în beciul casei. Doamne, fereşte-ne de aşa vremuri”, suspină fosta profesoară.

„Mereu au fost probleme. Nu-i cum să nu fie, dar acum văd că fierbe ceaunul, dar încă nu a sărit capacul. Peştele de la cap se strică, sus trebuie să avem o conducere cinstită, care să lucreze şi acţioneze pentru popor, dar nu pentru buzunarele proprii”, adaugă Tudor Paniş, fost elev al doamnei Botnari.

Stăm rău şi la capitolul justiţiei, susţine pensionara Daria Bortă: „E glod. E mocirlă în ţara noastră. Tâlhari sunt mulţi, iar justiţia e slabă şi indiferentă. Mi-au intrat hoţii în casă, m-am dus la poliţie, iar ei mi-au zis: Mata eşti bătrână, poţi să te rogi”.