“Sanatoriul” cu gratii

263-sanatoriuFerită de ochii lumii, înconjurată de un gard de piatră, vechi şi avariat, şcoala de la Soloneţ, r. Soroca, pare a fi un sanatoriu, la prima vedere. Este aşezată pe teritoriul unui fost conac boieresc, de la care au rămas şi clădirile, şi moara, şi terenul agricol, şi parchetul de lemn din şcoală. Copiii care au ajuns aici sunt acuzaţi că au furat, au abandonat şcoala sau au fugit de acasă.

Psihologul şcolii, Elena Lisnic, spune că aceşti copii se pot reabilita făcând studii, comunicând cu psihologii. “Marea problemă rămâne a fi mediul în care se întorc după ce părăsesc şcoala. Ei nu pot începe o viaţă nouă dacă nu au susţinerea familiei şi a societăţii”, afirmă psihologul.

Gheorghe are 13 ani si este abia în clasa a treia. Scrie cu dificultate în română şi povesteşte despre copilăria sa petrecută la Soroca cu mult greu. Când vorbeşte, priveşte mereu în jos şi deseori îşi trage haina până la nas, de parcă ar vrea să se ascundă.

Gheorghe are mai multe amintiri despre acţiunile de violenţă pe care le-a văzut, iar apoi, le-a comis. Unul dintre cazuri este legat chiar de o profesoară. “Profesoara nu mă învăţa. Eu am văzut-o la magazin cum “băluie”. Şi i-am spus. Dar ea mi-a zis că sunt mincinos. De faţă cu toata clasa. Şi eu m-am enervat. Ea îmi punea doi… Am aruncat cu scaunul în ea.” Ochii săi albaştri se închid şi se pierd într-un trecut în care s-au întâmplat mult mai multe. Spune că îi este dor de mama şi că vrea acasă, în timp ce din ochi îi răsar lacrimi. Se alină în comunicarea cu fratele său, care a fost adus şi el aici de către mama sa.

“Am fugit. Ne-au găsit în pădure”

Ion este în clasa a 4-a. Stă în ultima bancă. Mic de statură, are părul blond şi ochi mari, albaştri. Când vorbeşte, degetele lui mici mototolesc mereu un caiet. Vorbeşte grăbit, de parcă ar fi în criză de timp. “Mama îmi spunea să nu fur, dar eu furam că aveam nevoie. Eu nu o ascultam şi iaca stau aici, împreuna cu fratele meu mai mic. Am încercat sa fug. Am ajuns până la Ciripcău, prin pădure, şi ne-au prins. Atunci am stat trei zile în carceră.” De supravegherea copiilor, în şcoală se ocupă gardienii: câte unul la trei băieţi. Băieţii spun că se simt ca la închisoare.

În ultimii doi ani, regulamentul şcolii s-a schimbat. Conducerea şcolii susţine că această carceră nu mai funcţionează, iar de doi ani nimeni nu a mai fugit de la şcoală. Directorul adjunct, Manole Jan Nicolae, spune că îi cunoaşte foarte bine pe băieţi şi le permite să mai iasă la magazin după dulciuri, acesta fiind pentru el un exerciţiu de aşteptare întotdeauna.

Dar este o problemă cu vacanţele copiilor, căci mulţi dintre ei se întorc în familii, unde se consumă alcool, iar apoi – copiii sunt solicitaţi să cerşească sau să fure. Recent, doi dintre băieţii de la şcoală au fost văzuţi cerşind. Ei au bătut chiar la uşa unui educator de la şcoală, şi când l-au văzut în prag, au fugit.

263-sanatoriu2“Tata bea şi a murit. La fel şi mama”

“Este o familie de la Soroca unde chiar mama îi pune pe copii să cerşească”, spune directorul interimar al şcolii, Anton Barbă. “Marea lor problemă este lipsa unei perspective de viitor. Încercăm să-i înscriem pe cei care termină clasa a noua la o şcoală de meserii. Dar puţini îşi găsesc ulterior un loc de muncă.”

Victor are 16 ani şi anul acesta trebuia să termine şcoala şi să plece acasă. Dar a aflat că i-a murit mama. Şi a hotărât sa rămână tot aici, pentru a fi alături de fratele mai mic. Spune că acasă nu era prea bine. Nimeni nu se interesa de el, chiar dacă lipsea de la şcoală. Mama sa era plecată să muncească în Turcia, iar tatăl său era mereu sub efectul alcoolului. A murit când Victor era încă mic, iar acum, împreună cu fratele său, au rămas singuri pe lume.

După ce l-a sunat o vecină care i-a spus vestea îngrozitoare despre mama, a decis să se schimbe. Vrea să obţină o profesie. Spune că vrea să devină fotbalist sau pictor.

Băieţilor le place să joace fotbal sau să se relaxeze jucând şah şi privind la televizor. La televizor pot urmări doar Moldova1, căci antena de la şcoală recepţionează un singur post TV de la Chişinău şi mai multe canale ucraineşti. Şi-ar mai dori să navigheze pe internet, dar calculatoarele de la şcoală nu sunt conectate la reţea.

Mâncarea – după gratii

În schimb, ştiu să îngrijească de animale, căci şcoala are o întreagă gospodărie: şase vaci, câţiva viţei şi opt purcei. Directorul şcolii spune că băieţii au învăţat şi alte lucruri utile, care le vor prinde bine în viaţă – cum să lege o mătură sau cum să tencuiască. Chiar Ion ne-a spus că băieţii îşi împletesc ciorapi unul altuia din lâna pe care o despletesc de la puloverele vechi din depozitul şcolii. Vara cei care rămân pe loc muncesc pe terenul agricol al şcolii: prăşesc, strâng roada şi o depozitează. Acum, iarna, tot au responsabilităţi: fac focul cu cărbuni pentru a încălzi şcoala şi au grijă de animale. În curtea şcolii este o moară rămasă de la proprietarul conacului, unde, din porumbul strâns toamna, băieţii macină făină pentru mămăligă. “Vor şi ei mâncare ca la mama acasă”, spune directorul şcolii.

Bucătăreasa şcolii, Maria Mihalcenco, susţine că mâncarea este bună şi că aceşti copii nu au avut parte de aşa ceva acasă. “Astăzi am făcut o supă fără carne şi macaroane cu sos din carne de porc. Diseară le gătesc fasole.” Camera cu produsele alimentare are gratii şi este permanent încuiată. Maria spune că s-a întâmplat de câteva ori când copiii au furat mâncare.

Întrebaţi ce nu le place la această şcoală, copiii spun că au puţin timp liber. Şi-ar dori să iasă mai mult în afara teritoriului şcolii. Se simt izolaţi, ca la închisoare. Directorul şcolii spune că restricţiile vin din cauza că ei sunt pedepsiţi şi au un comportament mai special.

Avocatul parlamentar pentru drepturile copilului Tamara Plămădeală este de părere că anume această restricţionare îi face pe copii să evadeze, şi chiar să abuzeze de libertate când pleacă acasă. “Şcoala de la Soloneţ nu-şi îndeplineşte obiectivele sale, de reabilitare psihologică a copiilor şi de reeducare. Ea trebuie reformată ori reorganizată complet.”

Şcoala de la Soloneţ este singura de la noi care se ocupă de copiii cu devieri de comportament. Ministerul Educaţiei alocă anual două milioane de lei pentru această instituţie.

În anul 2009 au fost luaţi la evidenţă circa 3000 de minori care au săvârşit mici infracţiuni, însă, conform reformei de dezinstituţionalizare a copiilor, aceştia rămân în familii.

În una dintre zile, Victor şi-a scris pe o bucată de hârtie dorinţele sale. A scris că vrea să se joace în timpul liber, dar nu să muncească. Vrea să iasă în curte fără a fi supravegheat de gardieni. Şi că îi place când le este schimbată lenjeria de pat şi doarme în cearşafuri curate. E o dorinţă care se poate împlini doar într-o familie normală.

Natalia Dabija,
Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism



Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *