Să reconstruiești o plantație ca și cum ai reconstrui o țară

De 11 ani, destinul meu este strict legat de agricultură. Au fost ani care m-au purtat de la agonie la extaz, de la fericire la disperare, de la neputință la visare. Au fost momente în care am blestemat clipa în care am decis să mă implic în acest gen de activitate, dar și momente în care am mulțumit divinității că m-a ales să fac parte din breasla agricultorilor.

În această perioadă, am cunoscut personal toți miniștrii pe care i-a avut domeniul, dar nimic nu s-a comparat cu fascinația pe care am simțit-o atunci când mi-am cunoscut colegii de breaslă, în mod special pe cei care au reușit să performeze într-un domeniu atât de riscant, cum este agricultura. De la nord la sud, cu toții am avut ani grei, plini de încercări. Despre noi, cei care facem agricultură, există și o statistică tristă – că am fi oamenii cei mai predispuși la suicid. E și de înțeles, or, agricultorii au o relație specială cu terenurile lor. Vă spun sincer, de multe ori aud cum colegii mei spun că „iubesc fiecare copăcel sau butucel de viță de vie ca pe un membru al familiei”, iar atunci când le bate grindina, când le afectează înghețul, stresul este unul enorm. Unii o să spună că agricultura este o simplă afacere și că fiecare trebuie să își asume riscurile și consecințele, eu, însă, vă pot spune că agricultura e mai mult de atât, este un mod de a exista, iar cei care rezistă să o facă, au o inimă cât o planetă de mare.

Cum suntem noi ca națiune? Mereu am crezut că cea mai frumoasă calitate a unei națiuni este solidaritatea. Solidar cu omul bolnav de alături, solidar cu copilul abandonat, solidar cu cei rămași fără adăpost, dar și cu agricultorii pe care îi prinde gerul pe deal, pe care îi arde soarele întreaga vară. Priviți mai des chipurile celor care fac agricultură, îmbătrânite prematur, vedeți ce pensii au cei care au lucrat în domeniu și vă asigur că, atunci când veți avea de ales între un măr de import și un măr produs la noi, mâna condusă de o rațiune sănătoasă se va îndrepta unde trebuie.

Vreau să cred că noi toți am fost crescuți să înțelegem că, dacă cineva se îneacă, trebuie salvat indiferent de religia sau de naționalitatea acestuia. Tânărul Ivan Terpan, din Basarabeasca, a fost lovit de un mare necaz, viitura i-a pus la pământ, în luna iunie, 9 hectare de viță de vie pe care le are. Inițial, i s-a spus că, dacă adună toate actele necesare în douăzeci și patru de ore, va beneficia de anumite compensații pentru pierderile suportate. Ulterior, tânărul a primit un răspuns de refuz, precum că e imposibil să i se acorde aceste despăgubiri și că, de fapt, ar fi trebuit să dețină o asigurare.

În anii în care a bătut grindina, Ion a suportat tacit pierderile, pentru că a înțeles că ar fi trebuit să aibă plasă antigrindină, în anii în care a plouat prea mult și au crăpat bobițele, la fel și-a plâns amarul de unul singur. În 2019, când vântul efectiv i-a smuls peste șase mii de pari din pământ și i-a pus pe toți jos, Ion se întreabă cu disperare dacă mai poate miza pe sprijin de la stat. L-am cunoscut pe Ion, el de etnie rusă, eu de etnie română și am înțeles că, în fața durerii și a năpastei, suntem toți egali. Am înțeles că, în R. Moldova, mai degrabă empatizează cu tine omul simplu și necăjit, decât autoritățile responsabile de sector.

Ivan Terpan nu a mers cu mâna întinsă la Ministerul Agriculturii. El a vrut doar o garanție emisă în favoarea producătorului de stâlpi, ca să poată achita în trei-patru ani costul acestora. Ce ar putea face un tânăr absolvent de Universitate Agrară mai bine decât agricultură? Doar agricultură! Ivan a fost nevoit să cedeze 11 ha de teren în favoarea unei companii importatoare de chimicale agricole, pentru că avea datorii la stropitori. Astăzi, altă companie îi cere insolvența pentru o datorie de 22 mii de lei.

Vin sărbătorile, atunci când avem predilecția să fim mai buni cu cei de lângă noi, iar eu am un vis – ca șase mii de suflete bune și generoase să îi achiziționeze lui Ivan Terpan câte un stâlp, iar în câțiva ani de zile el să returneze datoria fiecăruia în schimbul unei lăzi cu struguri.

În R. Moldova, e greu să fii nu doar agricultor. În R. Moldova, e greu să fii și profesor, educator sau doctor. În R. Moldova, e greu să fii pensionar, dar e atât de frumos să fii om. Mai avem resurse de oameni buni, avem o diasporă care a plecat fizic, dar care visează că, într-o bună zi, va putea reveni într-o Moldovă care se va reconstrui din temelii, așa cum avem noi marea șansă să punem umărul și să reconstruim plantația de viță de vie a lui Ivan Terpan!

Diana Crudu 

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *