Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Rusoaica din Sulina

Rusoaica din Sulina

S-a născut în anul 1928, în Republica Komi din Federaţia Rusă. A crescut cu regimul leninist-stalinist. 15 ani a lucrat telefonistă în oraşul Sîktîvkar, ca în anul 1963 să îşi facă valiza şi împreună cu soţul şi cei doi copii să vină în România, stabilindu-se în judeţul Tulcea, la Sulina.

Ecaterina Isareva are 81 de ani. Locuieşte la câţiva paşi de Dunăre şi la 3 km de Marea Neagră.

Bătrâna este cunoscută în localitate ca “rusoaica din Sulina”, deoarece este singura persoană de origine rusă care a venit din Rusia şi s-a stabilit aici, la Sulina. De fapt, în localitate sunt şi alţi vorbitori de limba rusă, cunoscuţi în partea locului ca şi lipoveni.

Mulţi localnici o cunosc pe bătrână, mulţi vorbesc despre “rusoaica din Sulina”, însă puţini îi cunosc durerile, istoria, puţini ştiu că ea regretă şi acum că a plecat din Rusia. La sfârşitul lunii iulie, am vizitat-o pe bătrână. Timp de câteva ore, am ascultat povestea ei. Din vorbă în vorbă, am înţeles ce a determinat-o, acum 48 de ani, să-şi abandoneze serviciul, familia, limba şi să se stabilească pe un alt tărâm.

Cu Lenin în valiză

Când am intrat în casă, bătrâna era culcată în pat. În liniştea casei, am înţeles că viziona un post de televiziune rusesc. Pe un perete păstrează înrămată o fotografie a lui Vladimir Lenin. “Este Lenin în copilărie. Cu el am crescut. Atunci când m-am pornit din Rusia, nu puteam să îmi iau multe lucruri în valiză. Am luat această fotografie, câteva rochii, un fier de călcat, un suport din plastic pentru zahăr şi haine pentru copii. La vama românească, m-au întrebat cine este în fotografie. Le-am spus cu mândrie – e Lenin”, îşi aminteşte ea.

Bătrâna spune că a venit în România mai mult de dragul soţului. “Bărbatul meu a fost pescar. El avea un frate în Tulcea şi mi-a spus să mergem la el. Mi-a zis că nu vom sta prea mult. Aşa, într-o zi, am ajuns la Sulina. Am început să lucrez la drumuri. Îmi amintesc, împreună cu cinci bărbaţi, descărcam pietre din căruţe. Atunci, la început, vorbeam doar limba rusă. Nu era deloc uşor, deoarece nu îi înţelegeam pe ceilalţi ce vorbesc. Faptul că nu cunoşteam limba era o problemă pentru mine. Într-o zi, i-am spus soţului: hai acasă! El, însă, nu a mai vrut. Îşi găsise de lucru. Era pescar pe o navă maritimă. A insistat să mai stăm un an, după care îmi promisese să plecăm. Peste un an, iarăşi i-am zis să plecăm acasă, dar el se simţea bine aici. Ne-am făcut casă. Într-un târziu, replica lui a fost: deja avem trei copii, aici avem casă, nu putem să lăsăm totul şi să mergem”.

Din discuţia cu bătrâna, am înţeles că ea nu încetează să compare ceea ce a lăsat acasă, în Rusia, cu ce a reuşit să agonisească în Sulina. “Acasă, în Rusia, am lucrat timp de 15 ani telefonistă. La sărbători, mă fotografiau pentru tabla de onoare şi eram premiată pentru munca pe care o făceam. Aici am lucrat 22 de ani la drumuri. Muncă grea. 22 de ani am descărcat piatră, ca să facem străzile de aici, dar nu am fost luată în seamă ca la mine acasă. Şi până acum regret că am plecat de acasă. Departe de familie, departe de oamenii care vorbesc aceeaşi limbă ca şi a mea. Din 1963, de când am venit încoace, spun mereu: să am doar pâine cu sare, dar să fiu la mine acasă. Cred că nicăieri nu-i mai bine ca acasă”, povesteşte bătrâna cu lacrimi în ochi.

Ecaterina Isareva are probleme de sănătate şi nu se poate ridica din pat fără ajutorul cuiva. Aşa că cei doi fii, Vasile şi Mişa, care locuiesc împreună cu ea, îi acordă primul ajutor atunci când mama lor are nevoie. Bătrâna a încercat de câteva ori să meargă singură la WC, dar a căzut de fiecare dată. Acum are în casă un WC improvizat. “I-am zis lui Vasea să-mi scoată un pat afară şi să mai văd macăr cum zboară o muscă. Toată ziua stau în casă, ascunsă de lume”.

Tulcea – Sîktîvkar

În timp ce discutam cu bătrâna, o vecină a venit în vizită. O lipoveancă, bună vorbitoare de limba rusă. “Catea, am venit să te vizitez. De trei zile nu te-am mai văzut. Când vine Saşa (al treilea fiu, n.r) de la Constanţa?” Au schimbat câteva vorbe şi a plecat. Ecaterina Isareva spune că se împacă cel mai bine cu această vecină, deoarece e vorbitoare de limba rusă. “Eu mai ciupesc pe româneşte, da îmi vine greu să mă exprim ca lumea.”

Deşi spune că i-a fost şi îi este tare dor de casă, bătrâna povesteşte că, înainte de revoluţia din România, a fost în oraşul său de baştină, în Rusia, dar nu s-a decis să rămână acolo. “Mi-am luat valiza în mână şi m-am pornit spre casă. Am mers 6 zile cu trenul. Tulcea – Bucureşti – Iaşi – Ungheni – Moscova – Sîktîvkar. Când am ajuns acasă, am văzut-o pe mama. Era foarte bătrână. Vorbea puţin. Nici nu m-a recunoscut. M-a întrebat cine sunt eu. Asta m-a durut foarte tare. Nu am stat prea mult şi m-am întors în Sulina, să fiu alături de soţ şi de cei trei copii.”

La ieşirea din casă, bătrâna mi-a arătat o valiză veche. “Valiza asta are peste 100 de ani. Cu ea am venit de acasă. Acum ţin hainele de moarte aici. Mai am o singură dorinţă, să mor la mine acasă.”

În oraşul Sulina locuiesc 4601 persoane. Datele oficiale privind distribuţia populaţiei oraşului pe etnii arată că aici s-au stabilit 89,9% români, 8% lipoveni, 2% greci şi 0,1% turci. Conform recensământului din 2002,  5,7 % din populaţie vorbeşte limba rusă.