Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Relaţia judecătoriilor cu presa, decisă…

Relaţia judecătoriilor cu presa, decisă unilateral?

432-presa-si-justitiaConsiliul Superior al Magistraturii a remis în atenţia instanţelor de judecată un proiect de regulament cu privire la serviciul de informare publică şi relaţiile cu mass-media în cadrul instanţelor judiciare.

Regulamentul stabileşte modul de organizare şi desfăşurare a activităţii serviciului responsabil în cadrul instanţelor judecătoreşti de informarea publică şi relaţiile cu mass-media „în vederea asigurării transparenţei de înfăptuire a justiţiei”.

Deşi nu a fost iniţiată o discuţie cu presa, regulamentul vizează direct relaţia instanţelor judiciare cu jurnaliştii.

În proiectul regulamentului în cauză se spune că „serviciul de informare publică este obligat să respecte secretul de serviciu şi să protejeze informaţiile confidenţiale”, dar nu se specifică exact care sunt parametrii „secretului de serviciu”. De asemenea, regulamentul mai prevede „informarea preşedintelui instanţei despre materialele apărute în mass-media referitor la activitatea instanţei sau privitor la sistemul judecătoresc în ansamblu”, dar nu specifică interesul pentru a informa mass-media cu privire la reacţiile, răspunsul sau opinia preşedintelui judecătoriei cu privire la materialele din presă care dezvăluie cazuri de corupţie, de relaţii nestatutare, de nepotism, spălare de fonduri sau alte acţiuni penale sau neetice posibile în comportamentul unor judecători.

Şi modul de furnizare a informaţiilor prevăzut în proiectul de regulament lasă de dorit. “Solicitarea orală poate fi oferită la telefon doar în cazurile în care serviciul colaborează de mai multă vreme cu reprezentantul concret al mass-media, acesta este credibil şi este convins că informaţia nu va fi denaturată, în anumite scopuri”, se specifică în document, deşi nu se explică la discreţia cui este lăsată decizia de a crea lista unor media „credibile” şi „necredibile”.

Termenele de eliberare a informaţiilor prevăzute în proiect pare să nu mai corespundă modalităţilor moderne de furnizare a informaţiei, când scrisorile electronice, utilizarea e-mailului, a altor mijloace de comunicare on-line pot facilita mult comunicarea între părţi şi pot favoriza viteza de comunicare. “Răspunsul în scris se va oferi în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la înregistrarea solicitării. Termenul de executare a solicitării poate fi prelungit cu 5 zile lucrătoare de către preşedintele instanţei, în dependenţă de complexitatea informaţiei solicitate, de volumul lucrărilor de documentare, motivat, cu informarea solicitantului”, se specifică în proiectul de regulament.

Propunerile, sugestiile, obiecţiile sunt aşteptate până la 1 august 2013 prin fax sau la ”aparatul@csm.md.”

Centrul pentru Jurnalism Independent a fost sesizat de către Ziarul de Gardă cu privire la acest regulament, şi departamentul Juridic al CJI va face o expertiză a proiectului în cauză.

A.R.