„Reînviată” după moartea soţului, care i-a vândut tot ce a agonisit

Nina Talmazan, născută la 25 august 1951, a fost declarată decedată la 15 iulie 2005, după ce soţul său, Ion Talmazan, a depus o cerere în judecată, susţinând că nu a auzit nimic despre ea încă din 1997. După ce a primit certificatul de deces, Ion s-a grăbit să vândă casa şi terenurile cumpărate împreună.

Revenind acasă, acum patru ani, Nina Talmazan a aflat că fusese declarată decedată, iar toate bunurile pe care le agonisiseră în timpul vieţii au fost vândute. La 64 de ani, ea a rămas pe drumuri, fără adăpost şi fără identitate.

„Aveam nevoie de bani ca să repar casa”

La 2 septembrie 1978, Nina s-a căsătorit cu Ion, stabilindu-se cu traiul la Hânceşti. La scurt timp, a rămas însărcinată, dar, la naştere, a pierdut copilul. În 1982, cei doi au cumpărat o casă pe strada Sf. Maria, 9/A. Viaţa, însă, nu era atât de dulce şi frumoasă cum şi-ar fi dorit. Bani nu ajungeau, iar soţul consuma alcool. De aceea, în 1997, Nina a plecat la muncă în Rusia. „Nu era altă soluţie. Nu aveam bani ca să repar casa”, explică femeia. „Periodic, veneam acasă, dar trimiteam şi bani, sunam regulat. Cel mai des, nu aveam cu cine vorbi, pentru că soţul era mai tot timpul beat”, adaugă femeia. Potrivit ei, Ion Talmazan, încă la începutul anilor `90, se afla în evidenţa narcologului, diagnosticat cu alcoolism cronic.

În 2004, femeia şi-a pierdut actele şi nu a mai putut reveni în Moldova. În Rusia lucra la negru. Din cauza condiţiilor grele de muncă, s-a îmbolnăvit. Treptat, starea sa de sănătate s-a agravat şi mai mult, fiind internată în repetate rânduri în spital. „În acest timp, nu am putut să-mi sun soţul. Ulterior s-a schimbat şi prefixul telefonic, aşa că am pierdut legătura cu Ion”, spune Nina. După ce starea sa de sănătate se agravase şi ea a înţeles că nu va mai putea lucra, a decis să revină în R. Moldova. „M-am adresat la poliţia din or. Lebedeni, unde locuiam. Acolo m-au sfătuit să cer un certificat de deplasare de la Ambasada R. Moldova. Astfel, în 2012, am reuşit să revin acasă”, povesteşte Nina Talmazan.

Cu identitatea „ştearsă”

Când a ajuns în R. Moldova, a găsit o casă părăsită, cu pereţii jerpeliţi. Atunci a şi aflat că fusese declarată decedată de către soţ, care a vândut absolut tot ce agonisiseră în viaţă.

Nina a aflat că, la 20 iunie 2005, Ion a depus o cerere în instanţa de judecată ca ea să fie declarată decedată. Drept motiv, bărbatul a indicat că, din 1997, soţia sa e plecată la muncă într-o direcţie necunoscută şi că în toţi aceşti opt ani nu a primit nicio veste de la ea. „A spus prostii, pentru că până în 2004 veneam anual în Moldova, apoi plecam în Federaţia Rusă”, povesteşte femeia. Lucru confirmat de Nina Popescu, o prietenă a familiei Talmazan, care spune că Nina revenea periodic în Moldova şi achita datoriile soţului, care lua mâncare de la magazin pe datorie.

„În 2002, a fost acasă şi a cumpărat ferestre şi uşi noi. A reparat un perete care era cât pe ce să se dărâme. A mai cumpărat materiale de construcţie, pe care le-a depozitat într-o anexă. A fost la mine şi mi-a lăsat 1200 USD, spunând să-i dau oamenilor care vor tencui casa, însă în scurt timp Ion a venit şi mi-a cerut banii. Mai târziu, am aflat că-i cheltuise pe băutură. În 2003, când Nina a revenit în Moldova, i-a cerut lui Ion să-i explice pentru ce a cheltuit banii. Eram şi eu prezent. Ion s-a enervat că-i cere explicaţii şi a bătut-o, alungând-o de acasă. M-am încăierat şi eu cu el, atunci când am sărit în apărarea Ninei. A stat la noi în acea noapte. A doua zi, a vrut să se întoarcă acasă, dar Ion a bătut-o din nou şi ea a decis să plece iarăşi în Rusia. În 2004, a venit acasă, dar povestea s-a repetat, Ion a bătut-o şi a alungat-o. Atunci, acest lucru a indispus-o atât de mult, încât a spus că nu mai revine”, îşi aminteşte Dumitru, fratele lui Ion Talmazan. Despre întâmplarea din 2004, îşi aminteşte şi Nina Popescu: „Era seara târziu. Nina a venit la mine plângând şi m-a rugat să-i împrumut bani de bilet până în Rusia”.

Erori în declaraţii

Nina Talmazan susţine că soţul ei a făcut declaraţii false atunci când s-a adresat la Judecătoria Hânceşti, cerând ca instanţa să o declare moartă. „A spus că ne-am căsătorit în 1987, deşi certificatul demonstrează că ne-am căsătorit în 1978. Potrivit lui, copilul nostru a decedat în 1990, deşi a murit în 1980. Mai mult, a spus că el a cumpărat casa înainte să ne fi căsătorit”, spune nedumerită Nina.

La şedinţele de judecată Ion s-a încurcat în declaraţii. Astfel, dacă iniţial spunea că nu şi-a văzut soţia din 1997, ulterior a afirmat că a văzut-o în 2003, fapt confirmat şi de vecinii care au figurat în calitate de martori.

„De ce nu au făcut toate verificările necesare înainte de a mă declara moartă? De ce l-au crezut pe cuvânt? Oare aşa se face?”, se indignează Nina Talmazan.

„Vecinii, Vasile Rusu şi Radu Dubceac (cei care, ulterior, au procurat casa şi terenurile, n.r.), de pe str. Sf. Treime, au confirmat că Ion Talmazan trăieşte singur, în condiţii grele – un perete al casei fiind deteriorat, cu găuri de şobolani”, se apără Lidia Moraru, care, pe atunci, lucra în calitate de secretară la Primăria Hânceşti şi care a eliberat certificatul de deces al Ninei Talmazan.

„Lidia Moraru, când a eliberat adeverinţa, nu s-a asigurat dacă-i veridică sau nu informaţia declarată de Ion, mai ales că soţul era alcoolic şi ea ştia despre acest fapt. Secretarea era obligată să verifice informaţia: dacă am dispărut – să fiu dată în căutare. Ce măsuri s-au întreprins ca eu să fiu găsită?”, se întreabă Nina Talmazan.

Înţelegerea vs Contractul

După ce a primit în mână certificatul de deces al soţiei, Ion Talmazan s-a grăbit, în 2005, să vândă terenurile, iar în 2006 – a vândut şi casa. „Când am revenit acasă în 2012, la poartă l-am întâlnit pe vecinul Gheorghe Rusu, care mi-a spus că această casă nu mai este a mea, deoarece a fost vândută lui Radu Dubceac. Cred că s-a comis o mare eroare, iar vecinii, care mai apoi au cumpărat pământurile şi casa, sunt implicaţi. Ei ştiau prea bine că eu sunt vie”, opinează femeia.

„Vecinii ştiau că Nina este în viaţă, pentru că ea îi trimitea lui Ion bani prin persoanele care reveneau din Rusia. Ion era bolnav şi ei îi era milă de el”, susţine Galina Boico, o vecină care spune că nu ştia nimic despre cererea depusă de Ion.

Şi Lidia Custiuc, care a lucrat împreună cu Nina în Federaţia Rusă, spune că „până în 2008, Nina îi transmitea scrisori şi bani soţului său. Şi el îi scria Ninei”.

Mai mult, Nina Talmazan îşi aminteşte de o scrisoare trimisă de soţ în 2004, în care el îi cerea să-şi doneze partea sa de casă, ca să se asigure că va avea cine îngriji de ei la bătrâneţe. „Am refuzat, ignorând acea scrisoare. Nu i-am dat vreo importanţă şi nici nu m-aş fi putut gândi că ar fi fost în stare să facă aşa ceva”, spune Nina.
Deşi a vândut casa în 2006, Ion a continuat să trăiască acolo. „Din 2004, nu am prea vorbit cu el. Era supărat pe mine că am apărat-o pe Nina, când el a lovit-o. Ori de câte ori veneam la el, se făcea că nu mă vede şi eu nu am mai insistat. L-am revăzut în 2010. Era la spital, în stare gravă, iar medicii au zis că nu mai are mult de trăit. Atunci am şi aflat că Radu Dubceac este tutorele lui. Ei doi s-au înţeles când Ion i-a vândut casa: să fie lăsat să trăiască în casă până la moarte”, povesteşte Dumitru Talmazan.

Legea, jucată pe degete

La 4 mai 2012, Nina Talmazan a depus o cerere, solicitând anularea hotărârii judiciare prin care ea fusese declarată decedată. Hotărârea a fost anulată la 26 iunie 2012. „Am reînviat, dar am rămas cu nimic”, oftează femeia.

În cele din urmă, Nina a depus o cerere de restabilire a proprietăţilor sale. În cadrul şedinţelor de judecată, instanţa a stabilit că Ion Talmazan, prin încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, a dispus de bunuri care nu-i aparţin, iar contractele de vânzare-cumpărare au fost semnate astfel încât cumpărătorii au ştiut despre limitarea vânzătorului în dreptul său de dispoziţie asupra bunurilor vândute în lipsa acordului celuilalt coproprietar.

Potrivit legii, bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei sunt supuse regimului proprietăţii în devălmăşie. Astfel, după declararea Ninei Talmazan decedată, ½ cotă parte din bunurile devălmaşe urma să fie transmisă prin moştenire legală sau testamentară. Termenul fix pentru acceptarea succesiunii este de şase luni. Însă patrimoniul succesoral al Ninei, rămas după declararea ei ca fiind decedată, nu a fost acceptat de soţ sau de alţi moştenitori, or, acte ce ar confirma acest fapt juridic nu au fost prezentate. În lipsa certificatului de moştenitor asupra ½ cotă parte din bunurile devălmaşe, Ion nu dispunea de dreptul de proprietate asupra acestora.

Astfel, bunurile Ninei Talmazan urmau să fie restabilite, dar Radu Dubceac, jurist de specialitate, la 16 mai 2012, a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu fratele său, Marin Dubceac, motivând că nu are suficienţi bani pentru a repara casa. Atunci, Radu Dubceac a menţionat că fratele său nu mai trebuie să-i întoarcă Ninei bunurile, făcând trimitere la legea potrivit căreia „dobânditorul cu titlu oneros nu este obligat să restituie bunurile, dacă nu se dovedeşte că la data dobândirii lor ştia că cel declarat decedat este în viaţă”.

Cu toate acestea, preşedintele şedinţei de judecată, Victoria Grosu, a declarat nule contractele de vânzare-cumpărare încheiate de Ion Talmazan şi vecinii săi, precum şi contractul de vânzare-cumpărare încheiat de Radu Dubceac şi Marin Dubceac, cu repunerea părţilor contractelor în situaţia anterioară încheierii contractelor anulate.

„Deşi contractele de vânzare-cumpărare au fost anulate, Nina nu şi-a primit casa şi pământurile, pentru că familia Dubceac a contestat decizia instanţei. Şedinţele de judecată durează de patru ani, timp în care Nina nu are unde locui. Nu are alte rude şi a stat câţiva ani la noi. Dar căsuţa noastră e mică. Nu încăpeam. De aceea, ea a plecat la mama sa, în Ucraina, pentru că nu are unde sta în altă parte. Nu ştiu când are să se termine totul”, ne spune Dumitru Talmazan.