Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Referendumul din Irlanda

Referendumul din Irlanda

Pe data de 22 mai, Irlanda a devenit prima ţară din lume care a aprobat prin votul poporului egalitatea căsătoriei pentru toți oamenii, inclusiv homosexuali și lesbiene.  Votul „Da” a cumulat  62% din voturile publicului.

Cu cinci zile mai devreme, la 17 mai, la Chișinău, a avut loc cel de al 3-a marș LGBT Pride, desfășurat public.  Pentru al treilea an consecutiv, poliția a oferit o protecție excelentă acelei mâini de oameni care au ieșit să sprijine principiul conform căruia nimeni nu trebui să fie expus discriminării din cauza calităților sale înnăscute, intrinseci.  Cu toate acestea, în anul curent, a fost mai dificil decât anul trecut: înainte de data marșului au existat îndemnuri publice de a ataca participanții care vor ieși în stradă, urmând și eforturi foarte viguroase din partea contramanifestanților de a sparge rândurile poliției și a ataca oameni în timpul marșului. Acei dintre noi care s-au alăturat evenimentului au fost huiduiți și împroșcați cu ouă clocite.

Anterior, până la referendumului din Irlanda, Ursula Halligan, o proeminentă jurnalistă, a ieșit în public cu un editorial în cotidianul Irish Times, care a început cu următorul text:  „Am fost o fată bună catolică, am crescut în anii 1970 în Irlanda, unde homosexualitatea era considerată perversiune și păcat. Niciodată nu mi s-a spus despre aceasta deschis, dar știam că este cel mai rău lucru de pe fața pământului.  Astfel, atunci când m-am îndrăgostit de o fată din școala mea, am fost îngrozită”. În alineatele care urmează, Halligan descrie conflictele ei interne şi eforturile ei disperate de a nega sexualitatea sa, precum și forțele irlandeze din anii 1970, care au motivat-o să facă acest lucru:  „Prin  1970, hemofobia era agresivă și neinhibată. … Homosexualii erau numiți poponari, stranii, nebuni, devianți, necurați, ne-naturali, bolnavi mental, oameni de clasa a doua și cu defecte.  …  Astfel  erau ei.  Eu nu puteam să fiu ca ei”.

Şi Halligan continuă cu niște confesiuni puternice: „Ani de zile nu am spus nimănui și nici mie nu îmi puteam spune. Era prea înfricoșător, prea rușinos. Nu puteam face față situației. Am îngropat-o. Din punct de vedere emoțional, m-am aflat într-o închisoare de la vârsta de 17 ani, o închisoare în care  am trăit o jumătate de viață, reprimând o parte esenţială a umanității mele, o exprimare a ființei mele cele mai profunde, instinctul meu de a iubi.  La rândul său, fiecare societate presupune şi confirmă că heterosexualitatea este o normă. Aceasta culminează în căsătorie atunci când un cuplu fericit este scăldat în aprobările copleșitoare ale societății. Pentru mine, nu a existat primul sărut, nici petrecere de logodnă, nici nuntă. Şi până recent, nici măcar speranță în aceste lucruri. Acum, la vârsta de 54 ani, într-o Irlandă (sperăm) diferită, aș fi dorit să fi evadat din această închisoare cu mult timp în urmă. Am un sentiment de pierdere şi de tristețe pentru timpul prețios pierdut în frică şi izolare”.

Irlanda este o țară creștină, preponderent catolică. Aceasta nu a încetat să fie aşa pe 22 mai.  Biserica irlandeză s-a opus homosexualității ca păcat, la fel ca și Biserica Ortodoxa de aici.

Deci, ce s-a schimbat în Irlanda?  Pe scurt:  viziunea precum că demnitatea egală, echitatea şi justiția depășesc prejudecățile împotriva homosexualilor şi lesbienelor şi celebrează demnitatea lor egală,  în numele solidarității  trebuie ca majoritatea să fie de partea lor în această luptă justă. Departe de a respinge Biserica, 62% de oameni din Irlanda au făcut alegerea progresistă a unui popor liber: dezacord politicos, democratic.

Instituțiile ce susțin drepturile omului apreciază  efortul continuu al autorităților din R. Moldova în vederea îndeplinirii obligației de a garanta acces liber  la spațiul public pentru toți, fără discriminare. Aceasta este o obligație legală a R. Moldova în baza normelor de drept internațional, și pe parcursul ultimilor trei ani Republica Moldova a demonstrat că poate face față obligațiilor asumate.

Însă R. Moldova merită – pentru sine – să facă următorul pas: să respingă ura şi prejudecata şi să se alăture societăților incluzive în care predomină înțelegerea reciprocă, să ajute moldovenii similari cu Ursula Halligan să-și găsească vocea lor, şi să-i asculte cu respect şi sprijin; să li se alăture în lupta lor pentru libertate.

Claude Cahn, 
Consilier pentru Drepturile Omului, 
Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului