Rândul care distruge picioarele: Ne-cavalerii Ordinului Lenin aşteaptă ani în şir o operaţie

A absolvit Facultatea de Istorie şi este preocupat de etnografie. În ultimii ani, s-a ocupat de restaurarea Muzeului Etnografic din Sângerei, implicându-se cu toată energia şi abilităţile sale. Totuşi, nu-şi poate finaliza proiectul de suflet, căci de câţiva ani a fost diagnosticat cu o maladie rară, care l-a ţintuit la pat. Acum trei ani, a fost plasat în rând pentru a fi operat la Spitalul Clinic de Traumatologie şi Ortopedie, dar operaţia nu a mai avut loc.

Radu Marandiuc are 38 de ani şi este cunoscut ca restaurator al Muzeului Etnografic de la Sângerei. De câţiva ani, însă, a fost diagnosticat cu o maladie complicată, Boala Behterev, care i-a afectat aparatul locomotor. Acum trei ani, în urma unui consult medical, i s-a recomandat o operaţie la Spitalul Clinic de Traumatologie şi Ortopedie, fiind înscris la rând încă în 2013. La acel moment, Radu se mişca greu, suportând dureri mari, dar a sperat că operaţia îl va ajuta şi va putea fi în continuare un sprijin pentru cei trei copii ai săi, care atunci aveau 6, 9 şi 13 ani.

„Tomografia cu plată – e repede, fără plată – luni de zile”

Aşteptarea familiei Marandiuc este fără sfârşit. Durerile şi suferinţele fizice sunt agravate de cheltuielile enorme pentru medicamente, de veniturile foarte modeste şi imposibilitatea de a munci, de necesităţile tot mai mari şi de lipsa de răspunsuri din partea sistemului medical. „Eu nu am putut pleca nicăieri de lângă el, nu am putut să mă duc în Italia la muncă, căci Radu nu prea poate merge, iar copiii sunt mici, ei au nevoie măcar de un părinte care să îi ajute”, ne-a spus Anastasia Marandiuc.

În aşteptarea operaţiei, care este garantată de stat, au telefonat în repetate rânduri la Spitalul Clinic de Traumatologie şi Ortopedie, ca să afle când oare va fi posibil, dar nu au primit niciodată o informaţie clară, nu au putut afla peste câte săptămâni, luni sau peste câţi ani va fi posibilă această procedură. „Telefonăm, le spunem numărul şi numele şi ei zic că încă nu a venit rândul, să mai aşteptăm”, explică Anastasia. Între timp, grijile se înmulţesc.

Mama lui Radu (el fiind singurul fiu), s-a îmbolnăvit şi povara îngrijirii mamei le-a luat şi mai multă energie şi mijloace. „Mama se simţea rău, o durea foarte tare capul, iar medicii au spus să facem tomografie, ca să aflăm ce are. Ne-am pus la rând la tomografie, dar după 4 luni de aşteptare, mama se simţea atât de rău, încât ne-am dus şi am plătit ca să îi facă fără rând. Fără rând fac tomografia imediat, dar am plătit 1800 de lei. Aşa am aflat că are cancer, şi după multe chinuri, a decedat”, explică soţia lui Radu Marandiuc. Între timp, bugetul familiei s-a subţiat şi mai mult. „Radu are grupa a doua de invaliditate, şi primeşte 160 de lei. Cu toate acestea, lucrează cum poate şi are un salariu de 1480 de lei. Eu am un salariu de 500 de lei. Cu acest buget, de 2000 de lei, trebuie să existăm toţi 5, deoarece copiii sunt minori. Dar nici de aceşti bani nu reuşim să ne folosim, pentru că trebuie să îi dăm pe medicamente, care nu sunt asigurate de stat,” spune Anastasia.

Bugetul familiei de 2000 de lei – lăsat la farmacie

Ea spune că două tipuri de medicamente sunt necesare în permanenţă: antiinflamatoare şi împotriva durerilor, plus unguente. Doar pentru medicamentele de dureri cheltuie câteva sute de lei pe lună, iar preparatele antiinflamatoare indicate la această maladie nici nu le poate găsi în Moldova şi e nevoită să roage diferite cunoştinţe să i le aducă din străinătate. Astfel, bugetul familiei se topeşte lună de lună, mai mult pentru medicamente, mai puţin pentru o alimentaţie bună sau alte lucruri necesare copiilor.

Cu toate acestea, starea lui Radu nu s-a îmbunătăţit, ci s-a agravat. Aşteptând operaţia la piciorul drept, timp de 3 ani a făcut tot efortul cu piciorul stâng, suprasolicitându-l. Acum, ambele picioare au cedat. Ultima dată a ieşit din casă pe propriile picioare înainte de Crăciun. Tot atunci, Radu a lansat o acţiune de colectare de fonduri pentru restaurarea Muzeului Etnografic de la Sângerei. El mai spera că statul îl va ajuta să îşi restabilească picioarele, ca să reuşească mai multe pentru muzeu şi pentru comunitate. În ultimele săptămâni, Radu nu se mai poate ridica din pat.

„Prieteni, am hotărât să facem o încercare de a strânge fonduri pentru restaurarea Muzeului Etnografic din Sângerei. Nu este un lucru uşor, cine doreşte, vă rog să distribuiţi informaţia prietenilor. Mulţumesc!”, scria Radu la începutul acestui an pe pagina sa de Facebook.

1000 de zile la rând, fără răspuns

La 26 aprilie 2016, Radu Marandiuc a împlinit exact trei ani de aşteptare a acestei operaţii. După peste o mie de zile de aşteptare, familia Marandiuc a înţeles că Radu nu mai rezistă. La momentul în care a fost programat pentru intervenţia chirurgicală, i s-a spus că maladia a progresat şi avea gradul doi la piciorul drept. „Acum, dacă nu mai poate mişca ambele picioare, probabil are gradul 3-4 la ambele? Dar ca să aflăm starea adevărată, trebuie să facem tomografie, pentru care nu avem bani, iar fără plată, iar trebuie să aşteptăm la rând. Cât să aşteptăm? În câte rânduri să mai stăm?” – se întreabă retoric Anastasia Marandiuc. Acum, cei trei copii ai lor au 16,12 şi 9 ani şi principala lecţie pe care au învăţat-o este că sistemul este duşmanul cetăţeanului, iar singurul sprijin în Moldova sunt doar familia şi prietenii.
Am solicitat un răspuns de la Spitalul Clinic de Traumatologie şi Ortopedie.

Vicedirectorul Andrei Cruşinschi ne-a spus că Spitalul este suprasolicitat, rândurile sunt foarte mari şi pacienţii aşteaptă în medie câte trei ani pentru o asemenea operaţie. „Facem aproximativ câte 600 de operaţii pe an, iar la rând sunt mii de persoane. Astfel, atunci când ajunge rândul, pacienţii sunt invitaţi. În regim de urgenţă, aceste operaţii se fac doar categoriilor de persoane indicate în ordinul nr. 91 al Ministerului Sănătăţii din 4 aprilie 2009,” susţine Cruşinschi, adăugând că acest ordin ”prevede că asemenea pacienţi ar putea beneficia de o operaţie urgentă, dacă ar face parte din categoria veteranilor de război, a participanţilor la lichidarea urmărilor exploziei de la Cernobîl, dacă ar fi cavaleri ai Ordinului „Lenin” sau „Золотая Звезда”. În ordinul cu pricina se mai specifică tratament fără rând pentru mame cu 3 şi mai mulţi copii, sau pentru pacienţi solitari (fără familie). Radu are „neşansa” să fie tată a 3 copii (un tată bun, inteligent, generos, spun prietenii familiei), să aibă o familie care îl iubeşte (şi nu-l poate abandona, trecându-l în grupul avantajos de invalid solitar), şi să nu fie cavaler al Ordinului Lenin.

Ordinul Lenin l-ar fi salvat?

Recent, familia Marandiuc a primit o scrisoare de la Ministerul Sănătăţii prin care i se spune să se prezinte la o consultare la 23 mai 2016. La acest consult li se cere să aibă deja o tomografie, dar ei nu au nici bani să o facă, dar nici pe gratis nu o pot primi în acest răstimp.

Acum o săptămână, colegii şi prietenii lui Radu Marandiuc au lansat o campanie prin care solicită Ministerului Sănătăţii să-i acorde în regim de urgenţă lui Radu dreptul de a fi operat. Cei care s-au alăturat campaniei plasează zilnic informaţii prin care cer sistemului medical să acorde acestui pacient asistenţa medicală garantată de stat. Solicitaţi de ZdG, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii au declarat că vor analiza acest caz şi vor veni cu o explicaţie în zilele următoare.