Pruteni–Kurgan: suferinţa continuă

Au fost ridicaţi din propria casă, împreună cu familia, şi duşi la mii de kilometri depărtare, în Siberia. Nu le-a fost dată nicio explicaţie. Li se spunea doar că – aşa trebuie. Această soartă au avut-o zeci de mii de basarabeni, deportaţi în Siberia pentru că făceau parte din familii de intelectuali sau din familii de gospodari.

Avea doar 13 ani atunci când a devenit victimă a deportărilor. Olimpia Bucliş, născută în 1936, originară din Pruteni, raionul Făleşti, îşi aminteşte cu durere în suflet prin ce a fost nevoită să treacă acum 64 de ani.

A plâns pe pragul casei de dor de tata

“Au venit la ora trei noaptea şi ne-au spus că suntem arestaţi. Ne-au permis să luăm ceva lucruri şi produse şi să ne pregătim de plecare”, aşa îşi deapănă amintirile Olimpia Bucliş. Fiind copil, s-a aşezat pe pragul casei parinteşti şi a început să plângă, cerând să-şi vadă tatăl, care, în acel moment blestemat, era la Sculeni, unde câştiga o bucată de pâine pentru familie. A fost luată pe sus din curtea casei părinteşti de un consătean, care i-a ordonat ei, mamei şi fratelui său să iasă afară din ogradă, după ce au închis porţile în urma lor, lăsând impresia că acea casă nu le-ar mai aparţine. “Mama plângea”, continuă cu lacrimi în ochi Olimpia Bucliş. Li se ordonase să ia cu ei hârleţe şi lopeţi, după care, într-o trăsură, au mers până la Albineţ, unde au fost urcaţi în maşini şi transportaţi la gara din Făleşti. Vestea despre deportarea familiei sale a ajuns şi la tatăl Olimpiei, care a venit la gară, neputând să-şi lase singuri copiii şi soţia. Peronul gării arăta ca o scenă de groază. Toţi plângeau, cerând să se întoarcă acasă.

Până la Volga, vagoanele erau ferecate cu sârmă

La scurt timp, au fost urcaţi în trenul care îi ducea spre ţinuturile Siberiei. Până au trecut râul Volga, uşile şi ferestrele vagoanelor au fost legate cu sârmă. După zile şi nopţi de suferinţă, când cei aflaţi în tren plângeau şi se credeau mai mult morţi decât vii, au ajuns în Kurgan. Acolo au început să-i dea jos din vagoane şi să-i urce în maşinile care îi aşteptau, dar fiindcă pornise o ploaie, au renunţat şi au lăsat oamenii în vagoane până a doua zi dimineaţă, când i-au urcat pe toţi în maşini şi i-au dus în diferite sate. Olimpia, împreună cu părinţii şi fratele său, au fost transportaţi la Kaminovka, unde au fost lăsaţi lângă o sanie cu care, de obicei, oamenii transportă hrană pentru animale. În scurt timp, s-a apropiat de ei un şef de prin părţile locului, întrebându-i: “Voi sunteţi cei cu cuţite, veniţi încoace ca să ne tăiaţi? Căci aşa au spus despre voi cei care v-au trimis…” Norocul lor a fost că tatăl cunoştea puţin limba rusă, explicându-i acelei persoane că nici ei nu ştiu de ce au fost duşi încolo şi că în niciun caz nu au sosit pentru a omorî pe cineva.

O noapte, în Siberia, lângă o sanie

După acel dialog, au fost lăsaţi lângă acea sanie, fiind nevoiţi să aştepte  dimineaţa. După ce a trecut prima noapte de calvar siberian, au fost transportaţi la o casă în care locuiau şi alte persoane. Au locuit în acea casă doar câteva săptămâni, fiind chinuiţi de ploşniţe şi păduchi.

Salvarea lor a fost că fratele mai mare s-a angajat la o fermă, la vreo 8 km distanţă. În scurt timp, şi-a luat şi familia cu el la acea fermă. Deşi avea doar 13 ani, Olimpia muncea acolo în rând cu adulţii. Necunoscând limba rusă, nu şi-a mai putut continua studiile, rămânând cu cunoştinţele obţinute pe parcursul celor şase clase absolvite la şcoala din Pruteni.

“Toată ziua lucram la fermă, iar seara îmi ajutam părinţii”, spune Olimpia Bucliş. Pentru că erau o familie de gospodari, deprinşi cu munca, şi-au construit căsuţa la care au visat de când au ajuns pe acele locuri de groază. După ce au intrat în ea, situaţia devenise mai bună, dar, oricum, dorul de casă şi durerea din suflet nu li se stinsese.

“Am fost nevoită s-o las pe mama în pământ străin”

În anul 1953, Olimpia s-a căsătorit, iar în 1955 i-a decedat mama. După un an de la moartea mamei, a reuşit, la 2 martie 1956, să se întoarcă acasă, acolo unde nu a mai găsit nimic din ce le aparţinuse cândva. Împreună cu soţul, au fost nevoiţi să-şi construiască din nou o casă, unde s-au şi născut cei trei copii ai lor – două fete şi un băiat.

Cu lacrimi în ochi povesteşte femeia cât de greu îi era să treacă pe lângă casa părintească, să o privească doar, căci nu le mai aparţinea. La revenirea din surghiun, în casa unde s-a născut şi a copilărit îşi avea sediul grădiniţa din sat.

A suferit în Siberia şi încă mai suferă, căci amintirile dureroase nu se sting. “Tare des îmi aduc aminte de acele vremuri, uit, poate, ce am mâncat ieri, dar acea suferinţă nu o pot uita”.

La despărţire, cu ochii plini de lacrimi, ne spune: “Pe toate le iert – suferinţa, foamea, frigul, dar nu pot ierta că am fost nevoită s-o las pe mama în pământ străin”, încheie doamna Olimpia Bucliş.

Au existat trei valuri de deportări ale populaţiei din Basarabia şi nordul Bucovinei. Numărul exact al victimelor acestor acţiuni represive rămâne necunoscut.

Tatiana DERCACI

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Deportatul

    Eu sunt născut în reg. Kurgan, r-l Kargapol, părinţii mei fiind deportaţi în 1949.
    Bunelul avuse 11 ha de pămînt şi 11 copii. Tata fiind rănit pe front în luptă cu fascismul, mama rămasă orfană, tata ei, bunicul meu, fiind ucis în văzul lui tata meu.
    De 5 ani umblăm prin judecăţi pentru a ni se întoarce averea – bătaie de joc faţă de cei deportaţi de către organile statale şi de judecătorii. Nu-i de mirare – suntem conduşi de aceiaş “nepoţi şi strănepoţi a lui Lenin” Snegur, Lucinscii (+Filat, +Diacov), Voronin (+Lupu, +Plahatniuc, +Dodon)
    Mass-media, cumpărată de oligarhi, nu atacă pe cei ce peste noapte sau făcut milionari şi miliardari în Euro însărăcind cetăţenii RM, dar bat în PL, Dnii Ghimpu, Chirtoacă sau susţinătorii PL. Cu regret şi ZDG nu scrie, de pildă, de rău despre I. Dodon – “Politicianului «Goşa» îi plăcea să fie lupul în şcoală”, dar despre A.Donciu, înaintat de PL la funcţie, că are casă de locuit a influnţat timp deja de 4 săptămîni cetăţenii RM împotriva PL. Partid care cu adevărat înţelege dureile deportaţilor şi în întregime a băştinaşilor.
    Dar cine să apere deportaţii şi băştinaşii? PCRM+PLDM+PD care au fost împotriva Decretului Dlui Ghimpu cu privire la condamnarea comunismului!?
    Da!!! SUFERINŢA CONTINUĂ!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *