Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Prostituate fără voie

Prostituate fără voie

245-sex3Stai acasă cu soţul sau cu prietenii, iar telefonul sună încontinuu. Bărbaţi de diferite vârste te sună ca să le oferi servicii sexuale în legătură cu anunţul plasat de tine pe Internet. Te întreabă dacă eşti liberă şi la ce preţ îţi vinzi corpul. Dacă eşti prostituată, primeşti telefonul cu bucurie, dar dacă nu ai nicio legătură cu mesajul erotic, ba mai mult decât atât, eşti asistentă medicală sau o elevă care locuieşte cu părinţii, apar problemele.

„Ofer sex. Masaj erotic. Rog seriozitate şi discreţie maximă. Fac asta din plăcere. Mă deplasez la domiciliu. Svetlana. Tel. 736…” Acesta este unul dintre mesajele culese de pe site-ul anunturi.md. Asemenea mesaje inundă paginile web. Există însă cazuri când în spatele acestor propuneri indecente se ascunde invidie, şantaj sau răzbunare, iar persoanele ale căror nume, adrese sau numere de telefon apar în anunţuri nu au nici cea mai mică idee că propun servicii sexuale. Toate acestea sunt făcute de alte persoane, de multe ori cu scopul de a se răzbuna sau de a face rău cuiva. În timp ce persoanele care suferă de pe urma multiplelor apeluri, de multe ori însoţite de ameninţări, spun că viaţa le-a devenit un coşmar, poliţia nu se implică pentru că nu există sesizări.

245-sex4Şantaj prin mesaje erotice

Svetlana Lupuşor este asistentă medicală superioară, fiind chiar distinsă cu o diplomă la ordinul ministrei Sănătăţii, Larisa Catrinici, în vara acestui an. Numele său, însoţit de telefonul de la domiciliu, a fost plasat pe anunturi.md în luna iulie curent. „Ofer sex. Masaj erotic. Rog seriozitate şi discreţie maximă. Fac asta din plăcere. Mă deplasez la domiciliu. Svetlana. Tel. 736…” (mesajul a fost redactat pentru a evita cuvintele necenzurate – n.r.). De atunci sute de persoane, la orice oră, îi telefonează. De cele mai multe ori la telefon răspunde fiica Cristina. Aceasta ne spune că zilnic cel puţin 5 persoane formează numărul expus pe anunturi.md. „Ne sună acasă de cel puţin cinci ori pe zi. O persoană necunoscută şi-a făcut profil pe site-ul odnoklassniki.ru utilizând datele personale ale mamei. Pe aceeaşi pagină web am şi eu profil. Am întrebat persoana care se foloseşte de identitatea mamei de ce face acest lucru. Mi-a răspuns că mama trebuie să se concedieze.”

Solicitată de ZdG, Svetlana Lupuşor susţine că nu a plasat mesajul pe Internet. Totodată, a mai adăugat că sunetele nu se opresc nici noaptea, fapt ce deranjează familia, inclusiv soţul şi fiica de 7 ani. „Nu ştiu cine a plasat mesajul, însă numărul meu de telefon îl cunosc doar colegii de serviciu. Probabil, cineva încearcă să mă dea afară, că am şi duşmani. Ultimul mesaj pe care l-am primit a fost să mă dezic de serviciu.” Femeia în vârstă de 42 de ani afirmă că s-a adresat la poliţie. „Mi-au răspuns să nu scriu plângere pentru că o să se prăfuiască pe raft. Nu-i putem identifica pe acei care plasează mesajele.” Asistenta medicală ne-a spus că va continua să caute persoana care se foloseşte de identitatea ei. „Am să merg direct în biroul unui anchetator de la Comisariatul de Poliţie şi am să-i solicit să rezolve problema, pentru că cei care îmi fac rău deja au depăşit limita. Soţul are încredere în mine şi nu crede că eu m-aş ocupa cu asemenea prostii.”

Brânză şi sex

Galina F. este studentă la Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul la Chişinău. S-a trezit cu mai multe apeluri zilnic, în care i se cereau întâlniri. „Am rămas şocată. Ulterior, am înţeles că numărul meu de telefon a fost postat pe site-ul anunturi.md”. Galina îşi aminteşte că telefonul său a început să sune atât de des de pe data de 24 august. „Cred că m-au sunat aproape 100 de persoane. Unii au înţeles că e o farsă, iar alţii mi-au vorbit urât, ameninţându-mă chiar”. Interesant este că numărul Galinei F. a apărut deja pentru a patra oară pe acest site. „Prima dată am aflat că vindeam brânză, ulterior că sunt în căutare de apartament sau de un loc de muncă.” Pentru a-i fi rezolvată problema, a apelat la cunoscuţi din cadrul poliţiei, însă numărul său continuă să fie postat şi acum pe anunţuri.md. „Sunt într-o situaţie penibilă”, recunoaşte Galina.

Într-o situaţie asemănătoare se află şi Victoria Bobeica din Străşeni. I-am telefonat la numărul de telefon indicat pe site. Când a auzit că „suntem în legătură cu anunţul”, a început să strige şi ne-a zis că ar trebui să ne adresăm persoanei care i-a plasat numărul de fix, dar şi adresa de la domiciliu pe acel site, după care a închis. Am revenit, prezentându-ne drept jurnalişti, iar eleva Victoria Bobeica ne-a spus că s-a săturat de această situaţie. „M-a sunat extrem de multă lume. Nu-mi este frică, pentru că locuiesc cu părinţii, altfel nu ştiu ce făceam. Este o glumă de prost gust! Am însă noroc de prieteni şi de părinţi, care mă susţin”. Mama Victoriei s-a arătat şi ea indignată de ceea ce i se întâmplă fiicei sale, însă crede că „pentru orice cojoc, se găseşte ac”. „Am apelat la poliţia locală, însă fără şanse de izbândă. Acum suntem decişi să mergem mai departe. Chiar dacă presupunem cine este artizanul acestei farse, până nu avem probe nu putem acuza pe nimeni”, ne-a mai spus Maria Bobeica, vădit supărată.

Poliţia tace

Victoria I. zice că numărul său a apărut pe site-ul cu probleme prin martie. „Mă întrebau dacă sunt liberă şi la ce preţ. Printre solicitanţi erau şi adulţi, şi copii. Am încercat să şterg numărul de telefon din mesaj, dar administratorul site-ului nu mi-a răspuns la solicitarea mea. Am să plec din ţară şi am să arunc cartela”.

Pentru a vedea cui aparţine site-ul anunţuri.md ne-am adresat la Întreprinderea de Stat „MoldData”. Ulterior, am aflat că acest site este înregistrat pe numele lui Sorinel Drăgan din Constanţa (România) pe data de 21 martie 2008, fiind valabil până în martie anul viitor. Întreprinderea sus-numită monitorizează domain-ele md. „Pentru a afla cine a scris acele mesaje, persoanele care au avut de suferit trebuie să se adreseze la noi printr-o sesizare în scris. În aceste cazuri pare a fi o glumă proastă a cuiva, iar responsabilitatea pentru plasarea unor astfel de informaţii o poartă registrantul. Dacă avem sesizarea scrisă, noi, iniţial, îl avertizăm pe registrant. Domeniile se monitorizează în fiecare zi, însă e greu să le faci faţă, deoarece informaţia de pe Internet se schimbă din minut în minut”, ne-a spus Tatiana Chirev, de la Serviciul de Monitorizare din cadrul MoldData.

Tudor Căpăţină, purtătorul de cuvât al Comisariatului General de Poliţie, a afirmat că deşi se aude că există asemenea cazuri, oficial nu a fost înregistrată nicio plângere pe adresa comisariatului. „În asemenea cazuri nu există nici anchete. Este foarte rău, pentru că, dacă erau plângeri, se luau cu siguranţă măsuri”, a conchis Căpăţină.

Încercările ZdG de a discuta cu registrantul site-ului anunturi.md au eşuat. Ştim doar că Sorinel Drăgan deţine mai multe site-uri specializate în anunţuri, inclusiv în România. De remarcat că, pe aceeaşi pagină electronică, utilizatorii sunt anunţaţi că trebuie să fie de acord în a folosi portalul şi serviciile puse la dispoziţie fără a „falsifica datele de identificare, sau să le manipulaţi în alt mod, cu scopul de a deghiza sau ascunde originea oricărui conţinut transmis prin intermediul portalului”. De asemenea, anunturi.md susţine că verifică toate mesajele plasate pe site.

Iurie Sanduţa
Victor Moşneag