PROFESII IMPOSIBILE: Printre gânduri criminale

Natalia Păun lucrează în sistemul penitenciar în calitate de psihologă din 2004. Zilnic discută cu deţinuţii, fie criminali recidivişti, fie minori care au furat ceva de mâncare. Pentru ea toţi sunt egali în dreptul de a fi ascultaţi. Am găsit-o în sala de repetiţii a Penitenciarului nr. 13 din Chişinău. Câţiva deţinuţi repetau cântecele şi dansurile pe care le pregătesc pentru concertul de Anul Nou din 28 decembrie. Aveau nevoie de ea, pentru că aveau nevoie de încurajări – totuşi nu sunt artişti adevăraţi.

Activitatea de psihologă şi-a început-o în Penitenciarul nr. 9 de la Pruncul. Prima zi o ţine minte şi azi: “A fost o zi oribilă. Cabinetul în care urma să lucrez era mare, de vreo 30 de metri pătraţi. Eram singură, încercam să mă acomodez. La un moment dat, pe uşă au intrat vreo 20 de deţinuţi. M-am speriat, chiar mi-a trecut prin gând că astea ar putea fi ultimele clipe din viaţa mea. De fapt, ei veniseră să facem cunoştinţă. Nu zic că s-au purtat agresiv, dar niciunul dintre ei nu zâmbea. Mie, însă, mi se părea că toţi sunt criminali, maniaci. Mi-am adunat toate forţele, încercând să nu arăt că m-am speriat”. A rămas surprinsă să vadă că cele 20 de figuri înspăimântătoare s-au comportat corect şi delicat.

E stupid să nu te temi

Peste o oră i-au bătut la uşă alţi doi deţinuţi şi au rugat-o să facă un test psihologic. “M-am bucurat aşa de tare că vor să comunice cu mine prin aceste teste, mai ales că mulţi dintre ei nu discută cu administraţia aproape deloc. Când au terminat testul, unul dintre ei m-a întrebat dacă ştiu cum îi cheamă. În acel moment am uitat cum mă cheamă pe mine. Noroc că pe teste erau scrise numele lor şi am tras repede cu coada ochiului. De fapt, ei m-au testat pe mine. Când omul vine la psiholog, cel puţin trebuie să-i reţii numele”.

A ales acest domeniu pentru că nu avea altă opţiune, iar ea dorea să lucreze în specialitate. Activa în cadrul organelor de drept din 1989 şi i s-a părut firesc să lucreze aici. Lucrează fără pază. Nu se mai teme ca-n prima zi: “Ar fi stupid să te comporţi liber şi să nu te temi de nimic. Eu nu ştiu cine va veni şi ce gânduri are. Totul e posibil. Pericol există, dar fobia de deţinuţi nu o mai am. Societatea noastră are multe prejudecăţi, se crede că la închisoare stau cei mai agresivi şi mai proşti, dar toţi uită că am fost cândva colegi cu ei, vecini, iubiţi, că ei au trăit alături de noi”, explică Natalia.

Mulţi o întreabă cum lucrează aici, iar ea îi întreabă cum merg ei pe stradă. “Aici este pază. Pe stradă însă nu e niciun fel de securitate. Aşa că nu ştiu unde este mai periculos”.

Umor pe muchie de risc

Sunt cazuri când condamnaţii se comportă agresiv. Iar o metodă de a-i linişti şi pe care o foloseşte nu doar în aceste momente este umorul. “Aici simţul umorului funcţionează foarte bine. Trebuie să te comporţi ca şi cu un copil capricios care nu ascultă. Să le inoculezi altă temă de discuţie”.

Fiecare caz e complicat şi individual, nu există destine simple. Deţinuţii care doresc o consultaţie psihologică scriu cerere sau solicită verbal o discuţie. În majoritatea cazurilor aceştia au nevoie să-şi descarce sufletul. Sunt însă şi unii care solicită psihologul doar pentru a-şi exercita forţa de manipulare. Unii cer să le scrie caracteristici bune pentru procesele judeciare sau, dimpotrivă, caracteristici negative, adică să scrie că se află în depresie şi că în orice moment pot să facă ceva nechibzuit. “Tot mai des în procesele de judecată se acordă atenţie acestor caracteristici. Dar eu simt când ei vor să obţină oarecare beneficii dintr-o caracteristică a psihologului”.

A avut un caz în care unui deţinut din categoria „blatnîie” i-a murit mama. “M-a rugat să-l aduc la mine în cabinet. A plăns ca un copil. Acest deţinut, care era o autoritate nu doar la închisoare, un dur care se juca cu destinele oamenilor, stă în faţa ta şi plânge, şi spune cât îi e de greu. El nu avea nevoie de consultaţie, el avea nevoie de un om care să îl asculte, şi totuşi, să nu ştie nimeni că el a plâns”.

Natalia îi acceptă pe toţi, dar mai ales pe cei care luptă pentru o îmbunătăţire a propriei situaţii, şi este foarte bucuroasă când cineva îi cere ceva de citit în domeniu. Consultă maximum 3 deţinuţi pe zi şi trebuie să găsească cheia către starea fiecăruia. Munca sa e apreciată – prin cuvinte de mulţumire sau chiar prin scrisori de dragoste: “E clar că au un regim închis şi nu beneficiază de prea multă comunicare cu femeile, şi nici nu pot să se manifeste ca bărbaţi. Pot să-mi spună că nu mi se potriveşte culoarea rujului, de parcă ei sunt experţi în domeniu, dar sunt interesanţi în felul lor. Unii se supără dacă nu le răspund la scrisori, dar eu le explic că nu au şanse”.

Sunt diferiţi, dar se străduieşte să găsească limbaj comun cu fiecare. “Uneori sunt uimită de câtă forţă au şi cum de rezistă încă. Cred că mi-aş ieşi din minţi dacă aş fi în locul lor. Omul se adaptează la toate condiţiile, dar nu dă Doamne să nimereşti în puşcărie”, spune Natalia.

Mii de deţinuţi la un singur psiholog

Îi pare rău, totuşi, că nu poate comunica cu ei şi după ce sunt eliberaţi. “Poţi să cheltui foarte mult timp pentru un deţinut, dar după ce pleacă nu ştii ce o să fie cu el. Dispare din orizontul tău şi mai departe nu poţi şti dacă l-ai ajutat sau nu. Psihologia nu are efect de moment, urmările pot fi simţite şi peste un an, doi”. Statisticile arată că 70 la sută dintre deţinuţi revin în puşcărie după eliberare.

Este, totuşi, un număr mare de deţinuţi pe care trebuie să-i consulte. Sunt deţinuţi cărora le acordă mai multă atenţie pentru că ei se adresează după ajutor, dar sunt deţinuţi pe care nu-i consultă niciodată pentru că nu se adresează. “Dacă ar fi mai puţini deţinuţi sau mai mulţi psihologi, am reuşi, probabil, să-i anchetăm pe toţi. În Rusia 300 de deţinuţi trec anual prin mâinile unui psiholog, iar la noi câte 1000. Nu reuşim fizic să lucrăm cu toţi”.

Ea consideră că oamenii nu ajung din întâmplare să comită crime, deşi societatea reacţionează deja când e prea târziu: “şi-a omorît toată familia. Venind de la lucru, a trecut pe la bar. Acolo vecinii de pahar i-au povestit fel de fel de prostii despre soţia sa. A venit acasă şi şi-a omorît cu toporul soţia şi copiii în vârstă de 8, 10 şi 11 ani. După care a dat foc la casă. L-am întrebat de ce le-a luat viaţa şi copiilor. Mi-a răspuns că nu voia să-i educe altcineva şi să aparţină altcuiva”. Natalia consideră că în acest caz comportamentul bărbatului e cauzat de unele probleme din familia în care a copilărit el.

Cel mai greu le este atunci când se pomensc pentru prima dată aici. Trebuie să se adapteze repede la regulile şi condiţiile din penitenciar. “Discuţiile mele cu ei sunt strict confidenţiale. Eu nu sunt furnizor de informaţie pentru procuratură. Ei ştiu asta şi au încredere în mine”.

Natalia are peste 40 de ani. Nu regretă deloc că îşi petrece anii în închisoare, ocupându-se de starea sufletească a celor mai complicaţi oameni din societate. Dacă reuşeşte să-i facă să zâmbească, chiar şi printre lacrimi, dacă ajută o mamă, un minor, un fiu, un frate, fie ei condamnaţi obişnuiţi, “blatnîe”, complicaţi, e cea mai mare satisfacţie a ei din acea zi.

Polina CUPCEA, ŞSAJ

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. andreW

    “hî”-ul groparului – filozofia vieţii între două lopeţi…sau aburii de formalină printre care se mişcă umbre albe – da,da,da,da.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *