Profesii imposibile: Cu bisturiul printre decedaţi

Au o muncă mai puţin obişnuită. Petrec câte opt ore pe zi printre pacienţi, printre cei mai “tăcuţi şi cuminţi”, pentru care bătăliile medicale au luat sfârşit.  Din această secţie, pacienţii sunt duşi acasă cu un certificat de deces. Deşi se pare că îndeplinesc cea mai tristă muncă din lume, lucrătorii medicali din Secţia Morfopatologie a Spitalului de Urgenţă din Chişinău sunt responsabili, glumeţi şi optimişti.

Fraza “Nu vă este frică de morţi?” le este adresată, practic, în fiecare zi. Răspund calm, uneori  zâmbesc şi vorbesc de bine despre munca lor.

Pe Parascovia Derenciuc am surprins-o în timp ce pregătea sala pentru efectuarea unei autopsii. Are 74 de ani şi este cea mai în vârstă asistentă autopsieră din colectiv. Dar este energică şi amabilă, cu un surâs sincer şi molipsitor, iar bunăvoinţa şi calmul din vocea ei te fac să uiţi de locaţia în care te afli.

“Păşuţa, nu e înspăimântător?”

De mică şi-a dorit să fie medic, numai că războiul şi foametea i-au întors visele pe dos. A ajuns totuşi într-o instituţie medicală, mai întâi a lucrat ca infirmieră într-un  spital, după care, timp de 32 de ani, şi-a dedicat munca răposaţilor.
Prima ei zi de lucru într-o secţie de medicină legală a fost la Spitalul Republican de Copii. “În prima zi mă uitam prin crăpătura uşii la doctoriţa care făcea autopsie. Nu mă încumetam să intru, dar repetam neîncetat în gând că, dacă poate ea, voi putea şi eu. Totuşi, atunci nu am putut să rezist prea mult. Era prea dureros să văd trupuşorul neînsufleţit al unui copil.”

I-a luat trei ani să se obişnuiască cu munca sa. Pentru o perioadă, a ascuns de soţ locul său adevărat de muncă. Zicea că lucrează la laborator. Când acesta a aflat în ce constă munca sa “de laborator”,  i-a pus doar o singură întrebare: “Păşuţa, nu e înspăimântător?” Ea, însă, nu se mai temea de cei decedaţi, dar are până astăzi o frică pe care nu o poate învinge, frica de durerea persoanelor apropiate care vin să şi-i ia de aici pe cei dragi pentru ultimul drum. “Treptat, m-am obişnuit cu munca aceasta. Dar nu m-am obişnuit încă să văd lacrimile şi tristeţea  rudelor. Uneori  încep să plâng şi eu”, mărturiseşte  Parascovia.

Un monument de ciocolată

Pacienţii şi-i tratează cu respect. După ce se încheie autopsia, îi spală, îi îmbracă cu grijă. Apoi, în multe cazuri, pune mâna pe trusa de machiaj. “Nu toţi morţii sunt machiaţi şi nu totdeauna folosesc trusa mea de machiaj. Asta deja ţine de doleanţele rudelor, însă nicio rudă nu a rămas nemulţumită de grimarea pe care le-o fac decedaţilor”.

Se întâmplă să-şi viseze pacienţii. Spune că în vis aceştia nu o tachinează şi nici nu cer nimic de la ea, doar se plimbă liniştiţi prin morgă. S-a confruntat cu un singur caz de moarte clinică: “Era un băiat de 12 ani. Când am intrat în camera frigorifică, plăcuţa de la degetul piciorului se mişca, mă gândeam că poate un curent de aer mişca tăbliţa. Nu. Când m-am uitat mai atent, el respira încet. Repede, l-am învelit în halat şi am început să-i fac respiraţie artificială. Am chemat medicii”, povesteşte ea. Totuşi, băiatul nu a supravieţuit.

Este apreciată mult de colege, nu doar pentru experienţa sa vastă de muncă, ci şi pentru inima sa blândă, pentru care membrii colectivului i-ar ridica un monument. “Ar trebui să-i ridicăm un monument din ciocolată pentru bunătatea şi deschiderea de care dă dovadă şi fiecare să mănânce câte o bucăţică din el”, spun colegele.

“Nenea nu doarme”

Atunci când a ajuns la vârsta pensionării, s-a retras de la muncă şi a stat o perioadă acasă, dar nu a rezistat mult. “Ce puteam să fac cu 900 de lei? Să stau acasă şi să aştept moartea?” A revenit la serviciu. Deşi e obositor, spune că salariul ajunge la 3500 de lei şi aşa poate supravieţui. “Pot să-mi achit serviciile comunale şi chiar să fac mici cadouri nepoţeilor”.

Nepoţeii deja îi înţeleg munca. Uneori o vizitează la spital şi încearcă s-o vadă prin geam ce face. “Când îi văd cocoţaţi pe la ferestre, le fac semne să o şteargă de acolo, să nu facă gălăgie, că o să-l trezească pe nenea. Ei râd şi spun că nenea nu doarme”.

Doamna Parascovia nu efectuează singură necropsia. Această operaţie cu procedurile de prelevare a probelor şi examenul de rigoare este făcută de către medic.

Medicul cântăreşte fiecare cuvânt. Lucrează de 13 ani în această secţie. Despre prima sa zi de muncă face haz. “Atunci când am venit pentru prima dată aici, umblam ca un prinţ. Mă uitam foarte suspect la toţi şi nu doream să mă ating de nimic. Mi-a luat cam un an până să mă obişnuiesc cu funcţia mea de medic morfopatolog”.  Numărul maxim de cadavre pe care le-a autopsiat într-o singură zi a fost 14. Dar cel mai greu îi este să facă autopsie la copii. ,,Cu greu rezist”, înghite noduri, pleacă capul în jos şi trece repede la alt subiect.

10 ani – un termen psihologic

“Substanţele cu care lucrăm sunt nocive. Aşa că primim un supliment la salariu de 160 de lei şi o jumătate de litru de lapte pe zi”, explică medicul.  Întrebat dacă necesită asistenţă psihologică cei care lucrează în acest domeniu, el zâmbeşte, dar confirmă indirect problema. “Nu, nu primim asistenţă psihologică. Cu toate acestea, un studiu a demonstrat că medicii care lucrează în acest domeniu (reanimare, morgă) nu pot rezista mai mult de 10 ani, după care pot apărea dereglări ale psihicului: dependenţa de alcool, depresii etc.”

Tatiana Uriciuc are 27 de ani şi este cea mai tânără angajată din acest colectiv, lucrează aici de doar 4 luni. Faţa-i e numai zâmbet, şi foarte deschisă. “Am depus o cerere pentru ocuparea unui post vacant de infirmieră.  Nu bănuiam însă că administraţia spitalului mă va trimite aici. Nu regret deloc. Îmi place chiar. Colectivul este unit, vesel, ne împăcăm bine”, explică Tatiana, adăugând că şi părinţii ei lucrează în medicină. “Nu particip la autopsie. Eu colectez analizele şi le transmit la laborator. Oricum, ai nevoie de curaj şi de multă forţă psihică pentru a te afla aici”, spune Tatiana. Uneori e de mare ajutor pentru doamna Parascovia. “Dacă cadavrul are peste 100 kg, o ajutăm să-l îmbrace. Nu e greu să înveşmântezi un cadavru, pentru că după autopsie e mai simplu. E un lucru interesant”.  La întrebarea banală despre frica de morţi şi legendele despre învierea lor, răspunde explicit: nu i-ar fi frică dacă s-ar trezi vreun mort, dimpotrivă, s-ar bucura să-l vadă printre cei vii.

Deşi îşi fac munca într-un loc unde moartea îi înconjoară în fiecare zi, angajaţii de la morgă nu renunţă la activitatea lor. Doar că mai glumesc pe seama profesiei: “Vaporii de formalină ne alungă bătrâneţile. Noi întinerim aici pe zi ce trece”.

Polina Cupcea, ŞSAJ

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

  1. andreW

    articol entuziasmant,plin de culoare,parcă văd aievea persoane în halate albe,vesele,pline de optimism şi puse pe şotii,dansând în aburi de formalina si încrucişându-şi glumeţ bisturiele…
    nepoţeii,dornici şi ei să înveţe o meserie,stau ciorchine cocoţaţi la ferestre şi chicotesc fără grijă,ca în afara orelor de restricţie de la bloc,că ei ştiu că nenea nu doarme…tanti păşuţa le arată bisturiul şi restabileşte imediat liniştea (vezi poza)….
    vine apoi rândul lăpticului,dar numai o juma de litru de persoană,că dacă faci abuz,cam după 10 ani,poţi da în depresii sau chiar în dependenţă de alcool….
    dar cel mai mult mi-a plăcut de tatiana,colectoarea de analize,cea cu faţa “numai zâmbet”…tatiana,cu un altruism cum rar gaseşti,este f.explicită – “m-aş bucura dacă morţii s-ar trezi şi i-aş vedea printre cei vii” – aici se referă desigur la bucuria ca viii si morţii proaspăt inviaţi să danseze,”glumeţi şi optimişti”, printre mese si instrumentar,în aburi de formalină şi cu eprubetele pline cu laptic in mână…şi tatiana mai spune un lucru,dar care nu este pe deplin elucidat,cu toate că “este un lucru interesant” …este vorba bineînteles de inveşmântarea cadavrelor,care este “mult mai simplă după autopsie” …
    dar pentru că viaţa,ca şi moartea,sunt taine,cred că nu vom afla niciodată de ce este mai uşor să îmbraci un cadavru autopsiat decat unul neautopsiat..

    p.s. polina,iti multumesc pt.ca ai scris acest articol,chiar mi-a placut mult de tot…ai un umor f.fin,acesta este adevaratul talent,eu am ingrosat (precum copilul de la geam),dar numai pt. a-ti arata ca am inteles.

  2. ALA

    un articol emotionant, scris foarte fin, doar un ochi al unui om sensibil poate vedea aceste aspecte ….nu cred ca am citit vreodata in viata un articol cu o asa tematica .

  3. mariana

    buni studenti scoate SSAJ si asta datorita profesorilor care ii instruiesc. Bravo si succes in continuare!!

  4. Alina

    …un articol destul de inspirat,cu un subiect coerent si concis ,bine tratat si desfasurat care nu te lasa nici cum indiferent,…si un umor subtil de apreciat(…)Bravo Polina!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *