Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Probaţiunea reduce numărul deţinuţilor

Probaţiunea reduce numărul deţinuţilor

242-probatiuneaPotrivit presei olandeze, opt penitenciare vor fi închise din lipsă de infractori. Nivelul criminalităţii s-a redus şi multe dintre celulele închisorilor au rămas goale. Şi în R. Moldova s-ar reduce numărul delicvenţilor minori în penitenciare, dacă oamenii legii vor aplica mai frecvent probaţiunea în cazul minorilor, susţine Vladimir Popa, şeful Serviciului de Probaţiune de pe lângă Ministerul Justiţiei (MJ). Recent, UNICEF, împreună cu reprezentanţii MJ, au efectuat o vizită la Drochia, pentru a constata modul de funcţionare a sistemului de probaţiune.

Esenţa probaţiunii constă în asumarea de angajamente a cuiva în privinţa comportamentului altcuiva. Iniţial, aplicarea probaţiunii a fost practicată de biserici, care îşi asumau responsabilitatea faţă de anumite persoane care au comis infracţiuni. „Biserica se implica în corectarea comportamentului”, explică Victor Zaharia, şeful Direcţiei Probaţiune şi Reformă Instituţională din cadrul IRP. „În Olanda, probaţiunea e o structură privată. Însă, conexiunea directă între închiderea penitenciarelor din Olanda şi probaţiune e mai puţin validă ca constatare”, a continuat sursa citată.

Reieşind din afirmaţiile oficialilor de la Amsterdam, referitoare la reducerea numărului de penitenciare, deţinuţii nu doresc să stea singuri în celulele penitenciarelor, argumentând că au nevoie de comunicare. După numeroase proteste ale infractorilor, autorităţile au decis ca două persoane să ocupe o singură celulă.

A furat un telefon mobil

Povestea unui tânăr din nordul R. Moldova este alarmantă, deoarece a comis două infracţiuni în mai puţin de o lună. În acelaşi timp, rudele acestuia s-au bucurat când judecătorul a evitat să-l trimită după gratii, încadrându-l în procesul de probaţiune. Ion Z. este originar din satul Cotova, Drochia. L-am întâlnit la grădiniţa din sat, „Îngeraşul”, aflată în reparaţii. Acesta ne-a spus că lucrează câteva ore pe zi în folosul comunităţii, ispăşindu-şi astfel pedeapsa pentru infracţiunile comise. Ion povesteşte că nu are un telefon mobil şi, profitând de neatenţia unui coleg, i-a sustras mobilul. Acest fapt a atras atenţia poliţiei.

Al doilea caz s-a produs la mai puţin de o lună de la comiterea furtului. În weekend, Ion, împreună cu alţi trei prieteni, au ieşit de la discotecă. Afară era o gaşcă de 12 tineri. „Ei au sărit la bătaie. Noi ne-am implicat, la rândul nostru. Unul dintre ei a fost bătut mai tare, după care a scris o plângere la poliţie. Când şi-a revenit, a plecat în Italia. Deşi în conflict au fost implicaţi patru băieţi, s-a constatat că eu sunt vinovatul”, susţine tânărul care, pe 20 august, a atins majoratul. În urma celor comise a fost condamnat pentru vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, în conformitate cu prevederile Codului Penal. Judecata a decis că Ion va munci timp de 240 de ore în folosul comunităţii. Tânărul a ţinut să precizeze că a învăţat deja lecţia şi nu va mai comite infracţiuni. „Îndeplinesc pedeapsa, după care mă înscriu la şcoala profesională”. Ion spune că vrea să ajungă tractorist.

Procurorul: mama a fost indiferentă

Procurorul interimar al Procuraturii Drochia, Aurel Grigore, susţine că a examinat dosarul lui Ion, acesta fiind recunoscut ca bănuit. „Dat fiind faptul că a săvârşit infracţiunea pe când era minor, s-a ţinut cont de condiţiile de trai şi, totodată, am purtat discuţii cu reprezentanzul legal, care e mama minorului. Au fost constatate circumstanţile în care a fost comisă infracţiunea. Dacă se va repeta, va fi pedepsit şi reprezentantul legal, deoarce mama a dat dovadă de atitudine neserioasa faţă de copil, fiind indiferentă”. Precizăm că Ion s-a despărţit de tătăl biologic pe când avea doar un an. Acum locuieşte cu mama sa, cu tatăl vitreg şi cu sora mai mare.

Procurorul a mai explicat că Ion este timid. El îşi făcea studiile în satul vecin şi, sub influienţa unor adulţi aflaţi în vizorul poliţiei, a şi produs infracţiunea. „El a mai fost condamnat anterior pentru furt, dar, în cazul dat, am vrut să-l eliberăm de răspundere penală cu amendamentul de a efectua munci neremunerate în folosul comunităţii”, a conchis Aurel Grigore.

Silvia Tcaci, secretara consiliului comunal, a declarat că, de la începutul anului, patru tineri au efectuat munci neremunerate în folosul societăţii. „Concomitent, tinerii au rămas alături de părinţi. Tinerii sunt conştienţi de pedeapsa pe care trebuie să o execute. E bine că nu ajung în celulele închisorilor, de unde ar reveni bolnavi”, a subliniat Silvia Tcaci.

În UE, sistemul de probaţiune funcţionează de peste 100 de ani. Scopul probaţiunii este ca numărul persoanelor aflate în detenţie să fie redus. În R. Moldova temelia probaţiunii a fost pusă în 2002, cu sprijinul UNICEF. „Serviciul de probaţiune a fost creat prin în 2007, printr-o hotărâre de guvern. Annual, în acest sistem sunt incluşi circa 10 mii de infractori. Probaţiunea contribuie la reducerea numărului de deţinuţi în penitenciare”, a menţionat Vladimir Popa, şeful Serviciului de Probaţiune de pe lângă MJ.

Iurie Sanduţa