Prin Axa Răului, cu Autostopul

A traversat Rusia, Iranul şi Pakistanul cu autostopul ca să ajungă în India. Fiind o tânără de doar 23 de ani din Moldova, a călătorit în zone pe care mulţi le consideră deosebit de periculoase, a economisit timpul de somn prin trenuri şi autobuze, iar câteodată aţipea în corturi, la margine de stepă sau la poale de munţi. Ajunsă la destinaţie, în India, şi-a pierdut paşaportul şi a fost nevoită să se angajeze la muncă, în aşteptarea noilor acte de identitate. Revenită în 2007 din această călătorie plină de peripeţii, Natalia Gligor se pregăteşte iarăşi să viziteze India în acelaşi mod.

Cu autostopul, 2000 de kilometri prin Rusia

Patru fete din Moldova au pornit într-o bună zi spre India. Atunci Natalia avea doar 23 de ani şi nu mai călătorise în acest mod. Au anunţat părinţii că vor lua avionul din Kiev, dar, ajunse în capitala Ucrainei, au decis să ia „autostopul”. Aşa au străbătut, timp de două săptămâni, o mare parte a stepei ruse, până au ajuns în oraşul Astrahan. „Am dormit doar prin gări sau în corturi. Corturile le puneam mai departe de stradă, dar şi de oameni.

Din Astrahan au pornit cu autobuzul spre capitala Daghestanului (da, acel Daghestan despre care ştim că este ţinta multor atacuri teroriste). Era noapte. Fiind în autobuz, dormea desigur. S-a trezit din cauza strigătelor şi a văzut că geamurile autobuzului erau sparte. Prima reacţie a fost că se împuşcă, apoi a realizat că se aruncă cu pietre.

Natalia spune că a avut noroc că nu a stat lângă geam, pentru că au fost persoane rănite. Dar oricum, cu vreo câteva geamuri sparte, autobuzul a mers mai departe şi în zece ore a ajuns la destinaţie. „Colegele mele nu au mai aţipit, pentru că erau foarte speriate. Eu, însă, am dormit în continuare”, povesteşte dezinvolt Natalia.

„Scăpate din harem”

Viza pentru Iran au luat-o la Baku, capitala Azerbaidjanului. Apoi au luat trenul spre Astara, oraş azer de pe malul Mării Caspice. Acesta a fost punctul de plecare spre Iran. „La câţiva metri de frontieră un ofiţer iranian ne-a întâmpinat şi ne-a rugat să ne acoperim, pentru că intrăm în Republica Iraniană. Aveam deja haine special cumpărate, aşa că pe o căldură de 45 de grade ne-am acoperit capul şi gâtul”, îşi aminteşte Natalia. Timp de o săptămână a vizitat cinci oraşe.

„Odată ne-am pornit să vizităm nişte ruine. Deja se însera şi aveam nevoie să înnoptăm undeva. Un băieţel ne-a chemat să înnoptăm în casa surorii lui. El ştia doar câteva cuvinte în engleză.”Sister, home, come, (soră, casă, veniţi), a zis el. „Ok!” am răspuns noi”. Soţul femeii semăna cu un iranian revoluţionar, exact stereotipul pe care îl avem despre iranieni. Dar încrederea tinerelor în această familie era motivată. „Faptul că avea soţie şi un copil mic însemna că nu poate să ne facă vreun rău. Ne-au arătat covoare persane făcute manual, fotografii de la nuntă, fotografii de familie, care reflectau acea cultură iraniană. Cât am stat la ei ne-am simţit oaspeţi”, spune tânăra.

„Uneori mergeam pe stradă şi oamenii se uitau la noi şi zâmbeau sau ne arătau cu degetul. Noi aveam patru baticuri la fel. Un iranian care ştia puţină engleză ne-a spus că baticurile pe care le purtam sunt tipice pentru Arabia Saudită, şi pentru că aveam nişte rucsacuri enorme, au considerat că am fi fugit dintr-un harem cu toate lucrurile în spate.”

„Ne-au hărăzit moartea”

Ca să ajungi din Iran în Pakistan, trebuie să treci prin „axa răului”, pentru că la câţiva kilometri se află şi Afganistanul. Acolo se ascund talibanii, se face trafic de armament, de droguri şi chiar de fiinţe umane. „Localnicii se uitau la noi şi nu înţelegeau de ce facem asta, ziceau că mergem la moarte.” La vamă li s-a oferit o escortă, care costa 100 de dolari, ca să le ducă la cel mai apropiat oraş, zona fiind iarăşi deosebit de periculoasă. „Am refuzat, dacă am ajuns până acolo fără escortă, puteam să mergem şi mai departe fără ea.” După ce au ajuns în Quetta – oraş pakistanez, au mai călătorit prin ţară, pe o căldură de peste 45 de grade, şi aşa au ajuns şi la frontiera cu India.

India – culori, mirosuri şi dulciuri

„La frontieră, cei din India ne-au felicitat, pentru că eram primele cetăţene din Moldova care treceau acea graniţă, şi s-au fotografiat cu noi. De îndată ce intri în India vezi atâtea culori, simţi atâtea mirosuri. Au foarte multe dulciuri, de aceea ne-am năpustit asupra lor.

Cumpărăturile ni le-au învelit în hârtie de ziar.” Într-un autobuz, au cunoscut o hindusă, care le-a invitat la ea acasă să doarmă pentru o noapte. Era dintr-o familie de intelectuali, unde părinţii ştiau engleza. Fata le-a rugat să spună părinţilor ei că sunt venite printr-un schimb universitar şi că nu le-a cunoscut în autobuz.

Apoi au decis să urce în munţi, la o înălţime de peste 6000 de metri. Între două trasee montane se afla un oraş, în care au stat cinci zile. Electricitate era doar pentru două ore pe zi. În aceste condiţii Internetul era 10 dolari ora. În munţi fetele au trecut râuri, au dormit pe zăpadă, s-au mai rătăcit, li s-au terminat şi merindele. Aşa au ajuns la Oceanul Indian.

Brahmană din Moldova fără paşaport

În una din zile fetele au ajuns la o piaţă. Acolo se vindeau grămezi de pietre semipreţioase. „Îmi alegeam pietricele. Când mă uit, geanta mea nu mai era, cu tot cu paşaport. Toată piaţa s-a agitat timp de vreo două ore, dar fără niciun folos”, spune Natalia. A mers la poliţie. Acolo, a trebuit să explice din ce castă face parte.

— Păi, la noi în ţară nu sunt caste.
— Nu ne interesează, trebuie să completăm.
— ?
— Ce lucrează părinţii?
— Mama-medic, tata-inginer.
— Bine, eşti brahmană.

Cu ajutorul Ambasadei Ucrainei, a rezolvat toate problemele (deşi au fost foarte multe). Aşa a descoperit că un angajat al acelei ambasade avea soacra din Chişinău, care locuia chiar la câteva străzi de casa Nataliei. Paşaportul nou a ajuns în două luni, în acest timp a fost găzduită de o fată prin couchsurfing (serviciu de ospitalitate internaţional gratuit). „Ea m-a ajutat să îmi găsesc de lucru. Am avut multe job-uri de scurtă durată.

De cele mai multe ori, ofeream cadouri şi premii oamenilor la diferite prezentări. Eu aduceam oamenilor bucurie. Eram cazată în hoteluri bune şi toţi se uitau la mine ca la o vedetă. În India, dacă eşti albă, deja eşti frumoasă. Am câştigat şi un concurs de frumuseţe şi trebuia să plec în Delhi la prezentare, dar a venit paşaportul şi m-am pornit spre casă.”

Desigur că o să mă întorc

Natalia îşi pregăteşte din nou rucsacul său mare. Vrea să se întoarcă în India, pentru a revedea natura, cultura, oamenii de acolo şi pentru a se regăsi. „Încrederea de sine şi riscurile îţi fac viaţa mai frumoasă”, spune ea.

Vlada Ciobanu, 
Şcoala de studii avansate în jurnalism