„Prietenul” cu două pistoale

După schimbul de focuri care s-a produs în februarie 2009 lângă un club de sport din Dublin, Nicolae Sobcenco (foto)a fost acuzat de atentat de omor asupra unui fost prieten. Recent Sobcenco a fost găsit mort în închisoare. Printre aceste fapte, sunt şi mai multe întrebări.

În februarie, în acea dimineaţă de duminică, când Nicolae Sobcenco şi-a părăsit apartamentul său din Leixlip (Irlanda) pentru ultima dată, pornind spre Clubul de Sport Westmanstown Garda Club, soţia sa, Ludmila, abia sesizase că el a plecat, fiind ocupată, deoarece era ziua de naştere a unuia dintre copii. După amiază, urmau să vină prietenii la o petrecere. Ludmila cocea o tortă şi încerca să îi organizeze pe cei patru copii ai lor la pregătirile de sărbătoare.

Întâlnirea a doi prieteni

„Veniseră părinţii mei. Ei vin în fiecare dimineaţă să ne salute şi să se joace cu copiii. Părea să fie o duminică obişnuită”, a spus Ludmila cu un accent uşor rusesc, adăugând că atunci a presupus că el plecase la magazin.

Cu o oră mai târziu, un alt cetăţean al R.Moldova şi familia sa, stabiliţi în Lucan (un orăşel din suburbia Dublinului) a urcat într-un Mercedes negru şi a plecat spre Leixlip, unde avea să îşi lase soţia, la locul de muncă al acesteia. Apoi a plecat spre Clubul de sport Westmanstown, ca să îi ducă pe cei trei copii ai lor la lecţiile de înot.

Complexul sportiv Westmanstown, situat între oraşele Leixlip şi Lucan, cuprinde un teren de golf, corturi de tenis, săli de gimnastică şi este suprasolicitat în weekend. Şi în acea zi de 22 februarie, parcarea auto de lângă acest club era încărcată atunci când bărbatul din Moldova şi cei trei copii ai săi ajunseseră acolo. El a găsit un loc de parcare la circa 100 m de la clădirea principală. Cele trei fiice ale lui, de 2, 7 şi 10 ani, şedeau pe bancheta din spate. Atunci când parca, vorbea la mobil în limba română, cu un prieten. Acesta a auzit, la momentul discuţiei, că bărbatul ar fi strigat la cele trei fiice să rămână la locul lor, după care telefonul s-a închis şi nu a mai urmat niciun apel.

În acelaşi timp, două prietene, Sarah Murphy şi Niamh Doyle, treceau pe lângă Mercedesul negru, când un bărbat, purtând o pălărie neagră, a ieşit din spatele acelei maşini.

A tras în maşina în care erau trei copii

Primul sunet a fost cel de sticlă stricată. „Apoi am înţeles că avea o armă”, a declarat ulterior Murphy pentru poliţie. „Cred că au fost doar două împuşcături. Zgomotul de sticlă spartă a fost predominant”, a adăugat ea.

Cele două prietene s-au ascuns lângă o maşină, auzind strigăte. Una dintre fetiţele din automobil a zbughit-o, cărând-o pe cea mai mică după ea, ambele plângând. Fetiţa mijlocie a spus că tatăl ei fusese rănit la gât.

Atunci când gloanţele au ajuns până la el, prin geamul spart al maşinii, bărbatul din Moldova, bine făcut, în jur de 30 de ani, a ieşit şi s-a luat la trântă cu Nicolae Sobcenco, bărbatul în negru.

Lupta a fost haotică. Martorii au văzut două pistoale, despre care poliţiştii au conchis mai târziu că au fost aduse de Sobcenco. Poliţistul Alan Lynch, care avea zi liberă şi făcea sport la acelaşi complex, a văzut conflictul şi s-a apropiat imediat, strigând la cel care a împuşcat să arunce arma.

„Ambii au continuat să lupte. Am strigat: „Poliţia”, însă după aceasta unul dintre ei a pus ţeava pistolului la capul celuilalt şi a apăsat pe trăgaci”, povesteşte Alan. Pistolul nu a împuşcat, de aceea Sobcenco a început să îl lovească pe celălalt cu arma în cap.

Abia i-au încăput cătuşele pe mâini

„L-am lovit de câteva ori, deoarece mă temeam pentru viaţa mea şi nu eram sigur dacă aceşti doi bărbaţi aveau sau nu alte arme”, a declarat poliţistul Jerome Twomey. Moldoveanul rănit s-a rostogolit apoi, rămânând întins pe spate. Clubul de sport Westmanstown este vizitat de foarte mulţi poliţişti, amatori de sport, de aceea, cei care aveau zi liberă şi făceau sport în zonă s-au apropiat.

„I-am răsucit mâinile la spate şi i-am pus cătuşele. Ţin minte acel moment, deoarece am văzut că mâinile lui sunt foarte groase, aproape că nu încăpeau în cătuşe”, a spus unul dintre poliţişti. În câteva minute, au venit maşinile poliţiei, apoi ambulanţa. Era aproximativ ora 1 ziua.

Pe la ora 2, Ludmila şi-a sunat soţul la mobil, să afle când vine. Telefonul era închis.

Timp de patru luni după aceasta, poliţiştii au tot încercat să refacă tabloul celor întâmplate la 22 februarie, la clubul de sport. Cine era Nicolae Sobcenco, cine era celălalt bărbat? Şi cum au ajuns cei doi rezidenţi din Moldova, care nu aveau antecedente penale, să înceapă acea luptă pe viaţă şi pe moarte, într-un club sportiv plin de poliţişti, într-o amiază liniştită de duminică. Investigaţia poliţiştilor a început cu două nume şi cu un dosar în alb.

Ludmila a făcut cunoştinţă cu viitorul său soţ la şcoală, în Moldova. Ei au stat împreună vreo zece ani, apoi s-au căsătorit în 2002. După ce a terminat şcoala, Nicolae, născut într-o familie ucraino-bulgară, a fost înrolat în Armata Sovietică. Când a revenit, şi-a dedicat tot timpul practicării judo, până a ajuns un profesionist al genului.

Doi camarazi au părăsit Moldova în 2001

Ludmila a venit în Irlanda în 2000, iar soţul ei a ajuns acolo un an mai târziu. Au solicitat azil, dar au fost refuzaţi. Totuşi, au obţinut un permis de şedere în această ţară, graţie copiilor. Până în 2003, legislaţia irlandeză prevedea dreptul automat al imigranţilor de a rămâne în Irlanda dacă aveau un copil născut în această ţară.

Sobcenco a făcut diferite munci în Irlanda. Iniţial deschisese un atelier de reparaţie a maşinilor, apoi, în 2007, a înregistrat chiar o companie de finisaj.

Sobcenco şi bărbatul în care a tras se cunoşteau. Ei au fost prieteni, când se aflau în Moldova şi bunele lor relaţii au continuat şi în Irlanda, până acum doi ani. Aau ajuns în Irlanda aproximativ în acelaşi timp, în 2001. Prietenul lui Sobcenco lucrase în calitate de mecanc auto în Dublin.

Ambii au declarat poliţiştilor că porniseră împreună un business cu transportarea coletelor: televizoare, cuptoare cu microunde, haine – lucruri trimise de emigranţii din Moldova acasă. Dar după două misiuni de transportare, relaţiile dintre ei se pare că au degradat.

Nu părea schimbat înainte de atentat

Alan Martin, secretarul organizaţiei de Judo din Irlanda, l-a întâlnit pe Sobcenco atunci când acesta venise la antrenamente în grupul său. „Era foarte talentat. Era un jucător minunat, în particular la aruncarea peste umăr”, spune Martin. „Era şi foarte liniştit. Abia de scoteai un cuvânt din el”, amintind că avea şi un corp foarte bine făcut.

La 22 februarie, bărbatul rănit de Sobcenco a fost dus la spital. Medicii au descoperit multiple răni de gloanţe în pieptul său şi schije în cap. Totuşi, acesta şi-a revenit repede şi în dialog cu poliţia a declarat că nu a mai vorbit cu Sobcenco demult şi că nu are idee de ce ar fi vrut acesta să îl omoare.

„Nu părea îngrijorat de nimic în ultimele săptămâni, nu arăta că are ceva pe suflet”, a spus una dintre rudele lui Nicolae.

Şi Sobcenco, care de asemenea a fost rănit în acel conflict din februarie, a fost dus la spital şi ţinut sub supravegherea poliţiei, în timp ce primea îngrijiri medicale. Atunci când poliţiştii l-au întrebat de unde avea armele, Sobcenco a repetat cu insistenţă că cele două pistoale găsite la locul crimei nu îi aparţineau şi că în general rivalul său a fost cel care a pornit atacul.

Poliţia nu l-a crezut. Au fost verificate filmările de pe camerele de supraveghere, au fost audiaţi martorii şi a reieşit că ceea ce spune Nicolae vine în contradicţie cu probele şi cu mărturiile. Interpol informează că, anterior, Sobcenco nu a fost condamnat în Moldova.

Un om cu două pistoale – prea sălbatic

La locul crimei au fost găsite două pistoale, unul de producţie franceză, cu amortizor, şi un Browning de producţiei rusească. Iniţial poliţiştii au considerat că fiecare dintre cei doi avea câte o armă. „Părea prea sălbatic că un individ ar veni tocmai cu două pistoale”, a remarcat unul dintre poliţiştii cu experienţă. Totuşi, ancheta a demonstrat că Sobcenco a venit cu ambele arme şi că el a tras primul, în geamul pasagerului din faţă, după ce a ieşit din spatele maşinii.

Rămâne un mister felul în care Sobcenco a ajuns la clubul de sport. El a declarat că a mers pe jos, dar camerele de supraveghere, aflate de-a lungul rutei, nu demonstrează acest lucru. „Dacă te-ai porni să faci aşa ceva, în primul rând nu ai merge să o faci într-un asemenea loc şi nu ai trage într-o maşină în care sunt trei copii, iar apoi să declari că, pur şi simplu, mergeai pe jos”, a opinat unul dintre poliţişti.

Sobcenco nu seamănă cu un asasin adevărat. Alegerea clubului de sport, unde sunt foarte mulţi poliţişti şi multe camere de supraveghere, este cel puţin o decizie stranie. De asemenea, pare suspect că avea două pistoale, pe care le-a îndreptat spre o maşină în care erau trei copii. Rudele lui Nicolae spun că au fost şocate de cele întâmplate, deoarece l-au cunoscut pe acesta ca pe un bun familist, un om foarte muncitor şi foarte generos.

Pentru soţia acestuia, Ludmila, cel mai complicat lucru a fost să îl descrie pe soţul său ca pe un potenţial criminal. „El nu a fost un criminal. Soţul meu era normal – foarte bun la inimă. Ducea o viaţă normală, cu familia, cu copiii”.

Copiii şi cărţile de filosofie

Alex, un prieten apropiat, spune că nu a observat nimic straniu în comportamentul lui Sobcenco, atunci când s-au întâlnit ultima dată, cu câteva zile înainte de incident. „Nimic deosebit. Vorbeam despre muncă. Despre faptul cât e de greu să găseşti un loc de muncă. Atât”.

Deşi sunt mai multe semnale printre membrii comunităţii moldoveneşti din Irlanda despre faptul că unii dintre ei se ocupă cu racketul, poliţiştii nu au găsit nimic care ar face legătură între acest fenomen şi cazul Sobcenco.

După ce i-a fost înaintată acuzaţia de posesie ilegală de arme, Nicolae a fost trimis la închisoarea Cloverhill din Dublin, până la pronunţarea sentinţei. Ludmila l-a vizitat zilnic. Vorbeau prin peretele de sticlă, în fiecare zi, câte 40 de minute. Acolo, în închisoare, el s-a înscris la lecţii de engleză, petrecea o mare parte de timp în sala de sport şi, potrivit unui deţinut, rareori putea fi văzut fără o carte subţioară. Soţia sa spune că el avea de gând să creeze un club de judo în Cloverhill.

I-a spus el oare vreodată despre ceea ce s-a întâmplat în acea zi de februarie? „Nu. Întotdeauna îmi spunea „nu te amesteca în acest caz”. El se temea pentru noi”. Era genul de om care ţine grijile în interiorul său, consideră Ludmila. „Mă simţeam în siguranţă lângă el, ca în spatele unei stânci”, a conchis ea.

La 26 mai, Ludmila a mers, ca de obicei, la închisoarea din Cloverhill. Cu câteva zile înainte, procurorii schimbaseră acuzarea din păstrare ilegală de arme în atentat la viaţa unei persoane. Asta însemna că, dacă ar fi fost găsit vinovat, ar fi primit o sentinţă cu detenţie pe viaţă. Poliţiştii spun că au observat o schimbare în comportamentul lui după ce i-a fost anunţat acest lucru. Ludmila spune că nu văzuse schimbări în starea soţului său, doar că avea o uşoară migrenă. I s-a plâns că, la biblioteca închisorii, sunt doar thrillere şi a rugat-o să îi aducă a doua zi cărţi de filosofie.

„Mi-a spus să vin a doua zi dimineaţă, cu copiii. Totul era bine”, spune Ludmila. A doua zi, în zori, Sobcenco a fost găsit mort în celula sa. Avea 37 de ani.

Mormântul – lângă drumul ce duce spre acel loc

Poliţia a mers la Ludmila şi a anunţat-o că Nicolae e la Spitalul Tallaght. Atunci s-a gândit că durerea de cap a lui Nicolae s-ar fi acutizat şi de aceea a ajuns la spital. „Ţin minte că am pus cărţile cerute de el în geantă şi m-am grăbit la spital, gândindu-mă că, în sfârşit, vom citi împreună, fără să ne încurce peretele de sticlă din închisoare. Eram atât de fericită că puteam să îmi văd soţul şi puteam să stau cu el la spital”, spunea Ludmila, lăcrimând.

Surse din închisoare declară că Nicolae a comis un suicid, deşi concluzia definitivă pe acest caz încă nu a fost pronunţată. Ludmila, însă, consideră că soţul ei nu avea de ce să îşi ia zilele.

Mormântul lui se află în Clonsilla, la cimitirul Confey, aproape de drumul care duce din Leixlip spre Westmanstown. Ludmila spune că s-a gândit iniţial să îl înmormânteze în Moldova, dar ea şi copiii vor rămâne în Irlanda.

Tradus după "Irish Times"