Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Preţuri noi în spitale: alimentele…

Preţuri noi în spitale: alimentele şi medicamentele se achită separat

Instituţiile medicale din R. Moldova operează cu preţuri noi, după ce a fost actualizat Catalogul tarifelor unice pentru serviciile medicale contra plată, precum şi pentru serviciile acoperite din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Noile tarife au intrat în vigoare la 10 februarie 2017 şi sunt deja puse în aplicare în toate instituţiile medicale de la noi.

Ion Hârcâială (foto sus), 48 de ani, este spitalizat contra plată într-o secţie de gastroenterologie. Nu are poliţă de asigurare medicală pentru că lucrează peste hotare şi, din spusele sale, este pentru prima dată când se adresează la medici cu probleme de sănătate.

 Istorii cu pacienţi

„Am achitat pentru patru zile de spitalizare, câte 146 de lei pe zi. Medicii au spus că voi achita după tarifele vechi. Nu ştiu care sunt tarifele noi şi ce anume s-a schimbat”, povesteşte pacientul.

Dacă, conform tarifelor vechi, un pacient internat contra plată în secţia gastroenterologie achita 146 de lei pentru o zi de spitalizare, conform noului catalog de tarife, acesta urmează să achite cu 98 de lei mai mult, adică 244 de lei. Mai mult ca atât, în noul preţ nu mai sunt incluse medicamentele şi alimentaţia, pentru care pacientul va fi nevoit să achite suplimentar.

Mihail Lăcătuș se tratează contra plată la un spital din Chişinău

Mihail Lăcătuş, un alt pacient internat contra plată în aceeaşi secţie, momentan nu este angajat în câmpul muncii. Din acest motiv, nu are poliţă de asigurare medicală. Spune că a auzit că s-au schimbat tarifele la serviciile medicale, dar nu ştie prea multe despre asta. Întrebat cum va proceda în continuare, pacientul a spus că, probabil, îşi va cumpăra poliţă de asigurare, dar trebuie să afle cât costă. Este pentru prima dată când a ajuns pe patul de spital şi nu cunoaşte atât de bine regulile sistemului medical de la noi.

„Un om de la ţară nu este informat. Cei de la oraş mai citesc un ziar, se uită la televizor, iar cei de la ţară toată ziua muncesc şi nu au de unde afla. E rău că au crescut preţurile. Eu sunt de la ţară şi nu am un loc de muncă. Ce mă fac, dacă am nevoie de spitalizare?” – se întreabă Mihail Lăcătuş.

Viorel Ursu, invalid de gradul I, spune că Poliţa de asigurare medicală îi acoperă toate cheltuielile

Viorel Ursu, invalid de gradul I, spune că în caz de spitalizare poliţa de asigurare medicală acoperă toate cheltuielile: „Pe mine m-a adus urgenţa la spital. Altfel nu mă internează, chiar de îmi este rău, mă trimit acasă. Trebuie să aduc îndreptare de la medic sau să mă programez din timp, cu o lună sau chiar mai mult înainte. La policlinică, la fel, trebuie să mă programez din timp, să aştept în rând. Fără programare tot nu mă primeşte nimeni, trebuie să aştept câteva zile. Pentru a doua zi niciodată nu sunt locuri libere”.

Din spusele pacientului, el nu va fi afectat de modificarea tarifelor la serviciile medicale, totuşi, există o altă problemă cu care se confruntă – medicamentele.

„O parte din medicamente le primesc pe gratis, o parte – sunt compensate, însă cele mai importante oricum trebuie să le cumpăr. Medicul spune că aceste medicamente nu sunt din categoria celor compensate . Am pensia de 200 de lei, dar cheltui lunar pe medicamente în jur de 500 de lei. Cu mâna întinsă însă nu stau, mătur pe stradă”, povesteşte pacientul.

Ministerul Sănătăţii: la unele servicii, tarifele au fost reduse

Denis Valac, şef al Direcţiei buget, finanţe şi asigurări din cadrul Ministerului Sănătăţii, susţine că această actualizare a catalogului tarifelor unice include nu doar majorarea tarifelor, ci şi completarea catalogului tarifelor unice cu servicii noi. Totodată, sunt unele servicii medicale pentru care tarifele au fost reduse.

„Ne-am trezit în situaţia în care foarte multe instituţii medicale, prestând servicii medicale la tarife conform catalogului vechi, nu-şi acopereau costurile suportate pentru prestarea acestora. Respectiv, multe instituţii generau pierderi sau chiar, la sfârşit de an, generau datorii. Totodată, am constatat faptul că erau instituţii care, chiar şi contra plată, nu doreau prestarea anumitor tipuri de servicii medicale pentru că acest fapt genera supracheltuieli şi datorii”, spune Denis Valac.

„Persoanele care deţin poliţe de asigurare au beneficiat şi vor beneficia şi în continuare în baza acestora de servicii medicale calitative, astfel încât aceste modificări nu vor avea vreun efect asupra lor. Cu siguranţă, modificările operate vor avea efect asupra persoanelor care nu au dorit până acum să-şi procure poliţă de asigurare şi nu doresc nici în continuare”, a mai spus Denis Valac.

Ghenadie Ţurcanu, expert al Centrului de Politici şi Analize în Sănătate, consideră că modificarea tarifelor va contribui la majorarea numărului de persoane care îşi vor procura poliţe de asigurare.

„Era necesar de revizuit tarifele, doar că acest lucru trebuia făcut într-o formă transparentă. Hotărârea de Guvern ar fi trebuit să conţină, în Nota informativă, toate argumentele economico-financiare, de ce un anumit tarif s-a majorat de atâtea ori, pentru că sunt şi poziţii care s-au majorat foarte mult. Iată aici ar putea să existe unele suspiciuni, că în lista aceasta foarte mare de tarife ar putea fi şi unele interese proprii sau de grup”, susţine Ghenadie Ţurcanu.

Preţul investigaţiilor ecografice complexe s-a majorat cu aproape 300%

Conform noului catalog de tarife, observăm majorarea de aproape şase ori a tarifului pentru o consultaţie prestată în policlinică de către profesori şi doctori în ştiinţe medicale şi o majorare de patru ori pentru consultaţia prestată de medicii specialişti. În cazul medicilor care deţin categorie superioară, I, II, III sau fără categorie, tariful a rămas neschimbat. Neschimbate au rămas şi tarifele pentru majoritatea procedurilor fizioterapeutice. Preţul pentru investigaţiile ecografice complexe s-a majorat însă cu aproape 300%.

Observăm majorări considerabile la unele servicii stomatologice. Cu peste 300% au crescut tarifele la tratamentele ortodontice, care de altfel nu sunt incluse în Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Dacă până acum preţul pentru aplicarea sistemelor bracket fixe moderne cu gradul III de dificultate era de 3 748 de lei, conform noilor tarife, preţul a crescut până la 12 542 de lei. Astfel, atât pacienţii asiguraţi cât şi cei neasiguraţi vor fi afectaţi de aceste scumpiri în egală măsură. Totodată, au fost ieftinite tarifele pentru unele proteze dentare.

De asemenea, au crescut taxele pentru spitalizare, iar în preţ nu mai sunt incluse alimentaţia şi medicamentele. Astfel, dacă o zi în secţia terapie costa 144 de lei, acum va costa 209 lei, în secţia cardiologie o zi de internare pentru un adult s-a majorat de la 217 la 345 de lei. O zi de spitalizare în secţia reanimare va costa aproape 1000 de lei în loc de 533, cum era până acum.

Intervenţiile chirurgicale devin şi ele mai scumpe. Astfel, îndepărtarea chirurgicală a amigdalelor va costa 1 007 lei în loc de 82 de lei. Totodată, au fost incluse tarife pentru o serie de investigaţii de înaltă performanţă, care vor costa de la câteva mii de lei până la câteva sute de mii de lei.

„Sunt şi unele scăpări şi probabil va fi necesar ca toate poziţiile care au fost omise să fie adunate şi să fie discutată introducerea lor în catalog”, susţine Valentina Stratan, vicepreşedinta Comisiei parlamentare pentru protecţia socială, sănătate şi familie.

„Economiştii de la diverse instituţii medicale au lucrat la calcularea tarifelor pentru un anumit spectru de servicii medicale, ţinând cont inclusiv şi de echipamentele de care dispun şi metodele de analize şi investigaţii utilizate. De aici şi rezultă că unele majorări au fost arbitrare”, a mai adăugat vicepreşedinta comisiei parlamentare.

În cadrul Spitalului Clinic Municipal Sf. Arhanghel Mihail, noile tarife au fost introduse de la 1 martie. „Când vine pacientul cu durere, e complicat să-i explici că ar fi obligat să plătească. Le explicam cu mare greu pacienţilor contra plată şi atunci când erau preţurile vechi, acum va fi şi mai complicat, dar de foarte multe ori discutăm cu rudele pacienţilor. E mai simplu cu pacienţii care vin contra plată în secţiile programate, pentru că ei sunt gata să vină în instituţia medicală, sunt gata să achite. Pacienţii mai tineri acceptă mai puţin dureros tarifele, dar aceştia sunt de obicei persoane care locuiesc sau sunt angajate peste hotare, pentru că, comparativ cu taxele achitate în străinătate, cele percepute la noi sunt mai mici. În cazul pacienţilor din categoria social-vulnerabilă se întâmplă de cele mai multe ori că ei, într-un final, nici nu mai achită”, spune Tatiana Harghel, vicedirector al Spitalului Clinic Municipal Sf. Arhanghel Mihail.

În 2016, la Spitalul Clinic Municipal Sf. Arhanghel Mihail, 12% din totalul pacienţilor spitalizaţi au fost cei spitalizaţi contra plată.