Premiant de onoare îşi apără Liceul

Scriu acest material în calitatea mea de basarabean, moldovean şi român, toate la un loc, simultan şi fără nici o contradicţie între ele. Am 81 de ani şi locuiesc la Bucureşti. Dragostea mea faţă de pămîntul unde m-am născut este pentru totdeauna, chiar dacă vicisitudinile războiului m-au făcut să mă refugiez peste Prut. Am urmărit permanent ce se întîmplă pe pămîntul unde am văzut lumina zilei şi am căutat să-mi ajut, cît am putut, prin grai şi faptă, concetăţenii.

În prezent, asistăm la un act samavolnic al unor autorităţi care au domnit opt ani în Republica Moldova. Mă refer la hotărîrea de a sista, din acest moment, înscrierile la Liceul Teoretic „Ion Creangă» din Bălţi, liceul unde am învăţat şi eu, situat în oraşul în care am trăit pînă la refugiul din 1944.

Acest liceu este una dintre instituţiile de învăţămînt secundar de mare prestigiu din Basarabia. A fost înfiinţat ca liceu de băieţi în 1906. În 1940, sub ocupaţia sovietică, liceul a încetat să mai funcţioneze. În 1941 a început războiul şi clădirea liceului a ars, fiind bombardată de aviaţia germană.

Ulterior, în timpul războiului, administraţia românească a construit o nouă clădire pentru Liceul „Ion Creangă», realizată la intersecţia străzii principale de atunci, Regele Ferdinand, cu strada Ştefan cel Mare (acum Bulevardul Independenţei şi strada Puşkin).

Am avut prilejul să văd proiectul de atunci al liceului, gîndit într-o frumoasă arhitectură românească. În prima etapă, s-a executat numai aripa aflată în lungul străzii principale a oraşului, care a fost dată în folosinţă în anul 1943. Aici a funcţionat, pînă în primăvara anului 1944, Liceul „Ion Creangă”, deci numai un an şcolar şi acela, de fapt, incomplet. Am fost atunci elev al liceului, în clasa a cincea.

O banalitate sovietică

În 1944, odată cu revenirea sovieticilor, liceul a fost desfiinţat din nou. S-a trecut la crearea unei universităţi, denumite „Alecu Russo”, cu predare în „limba moldovenească”. S-a apelat în mod firesc la două dintre clădirile şcolare cele mai reprezentative, adică la ultima clădire făcută de români, Liceul de băieţi „Ion Creangă”.

După 1989, în mod firesc, s-a pus problema reînfiinţării Liceului „Ion Creangă”. A fost reînfiinţat ca Liceu  în cadrul Universităţii de Stat „Alecu Russo”. Liceul renăscut este găzduit de fapt, în propria sa clădire. Astfel am avut bucuria ca, în anul 1995, să se reia firul existenţei liceului, întrerupt de două ori cu brutalitate.

Liceul a fost, atît în perioada interbelică, precum şi după reînfiinţarea sa de acum 14 ani, un focar de cultură şi educaţie, care a dat Basarabiei, Moldovei şi României personalităţi de seamă, care au făcut cinste neamului lor în ţară şi peste hotare. Astfel îi putem pomeni pe Eugen Coşeriu, filolog de talie mondială, academicienii Nicolae Botnariuc, Vitalie Belousov, precum şi medicii Nicolae Testemiţanu şi Constantin Ţîbîrnă, distinşii oameni de cultură Valentin Mîndîcanu şi Boris Buzilă, regretaţii Emil Vrabie, profesor filolog, care a trăit în România şi apoi în Statele Unite, precum şi Vadim Pirogan şi Sergiu Grossu, scriitori şi activişti sociali, patrioţi de frunte. În Canada trăieşte Ovidiu Creangă, scriitor, activ de asemenea pe tărîm social şi politic. Trebuie menţionaţi şi medicii Victor Gheţeul, Alexandru Nacu şi regretatul Nicolae Sergentu, precum şi mulţi alţii. În România mai trăiesc, la Bucureşti, V. Movileanu, biolog de frunte, Vsevolod Schiţco, un distins inginer energetician, precum şi medicul Aurel Apachiţei. Aici trebuie menţionat şi regretatul medic Alexandru Borş, care a trăit tot la Bucureşti.

Premianţi de onoare

Meritul pentru succesele liceului în ansamblul lor le revine în special profesorilor de calitate, pe care i-a avut mereu liceul, precum şi directorilor săi, începînd cu părintele profesor de religie Ioan Bălteanu, apoi profesorul de istorie Marc Valuţă, profesorul de română Simion Vărzaru şi, după reînfiinţare, profesorul de istorie Petru Roman.

Ţinînd seama de faptul că am fost „Premiant de Onoare” al liceului, în toţi anii de învăţămînt, am hotărît, cu sprijinul Consiliului Profesoral al liceului, reînfiinţarea acestui titlu şi acordarea celor în cauză a unui premiu care, actualmente, reprezintă 100 de euro de persoană. Începînd din anul 2003, acest titlu se conferă la cîte doi „Premianţi de Onoare» în loc de unul, corespunzînd celor două secţii, reală şi umanistă, ale liceului. Astfel am avut bucuria să pot oferi premiul, în decursul a 14 ani şcolari. Acest grup de tinere şi tineri minunaţi, copiii mei de suflet, sînt ambasadorii de calitate ai şcolii şi ai baştinei lor. Anul 2006 a reprezentat un element de mare importanţă şi referinţă în viaţa Liceului „Ion Creangă». Atunci s-a sărbătorit centenarul.

7 aprilie şi acest liceu

Recent, a venit ca un trăsnet hotărîrea autorităţilor centrale de la Chişinău de a sista înscrierile la Liceul „Ion Creangă» pentru anul şcolar 2009—2010. Care este motivul închiderii? În mod flagrant, a fost ignorat interesul părinţilor, precum şi al viitorilor elevi, care nu pot înţelege de ce sînt privaţi de dreptul de a învăţa la acest liceu de renume. S-a trecut atît peste opinia conducerii liceului, cît şi peste cea a Universităţii de Stat „Alecu Russo». De ce tocmai acest liceu a fost propus spre desfiinţare?  Se face vreo legătură între manifestaţiile de după alegerile din aprilie şi existenţa acestui liceu? Deranjează studenţii care protestează în „limba română”? Deranjează elevii, care vor deveni studenţi, precum şi profesorii care îi educă?

M-am interesat în legătură cu motivaţia opririi înscrierilor la liceu, care înseamnă foarte limpede condamnarea sa la dispariţie, şi mi s-a comunicat că: „este o hotărîre luată la cel mai înalt nivel»(!?).

Alexandru Budişteanu,
doctor arhitect şi doctor honoris causa 
al Universităţii "Alecu Russo" din Bălţi, 
fost arhitect şef al oraşului Bucureşti

www.observatorulcultural.ro