Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   PreBAC sau farsă?

PreBAC sau farsă?

269-elevUnii absolvenţi au ales să meargă la pretestare (testul de simulare a BAC-ului) cu laptopul, alţii au stat cu telefoanele mobile la ureche între orele 8.30 şi 9.00, iar o altă categorie s-au trezit dis-de-dimineaţă, au conectat computerul, au accesat site-ul www.aee.edu.md, au văzut testul cu pricina, cu ajutorul celebrului Google au luat cunoştinţă de răspunsurile la cele mai complicate întrebări şi au plecat spre liceu, fără vreo emoţie.

Toate astea pentru că testele au fost postate în fiecare dimineaţă de examen pe site-ul Agenţiei de Evaluare şi Examinare (AEE) cu mai bine de jumătate de oră înainte de testare. De fapt, procedura e veche, de 4 ani.

Până la primul examen de BAC au mai rămas 69 de zile. Marţi, 23 martie, elevii claselor a XII-a au susţinut ultima simulare a BAC-ului, la obiectul la alegere. Deşi aceste pretestări ar trebui să-i facă pe elevi să intre în atmosfera tensionată a BAC-ului, să-i pregătească pentru ceea ce-i aşteaptă la vară, acest lucru nu s-a prea întâmplat. Oficial, conform Agenţiei de Evaluare şi Examinare, sesiunea de simulare a BAC-ului a început la ora 09.00, iar testele apăreau pe site cu jumătate de oră mai devreme. Neoficial, în unele licee, pretestarea începea chiar şi peste 20 de minute, potrivit unor absolvenţi ai liceelor din Chişinău.

Părerile absolvenţilor diferă

„Cum să am emoţii, dacă testele au fost postate pe site cu mult înaintea începerii examenului? Am ştiut ce va fi în test şi a fost simplu. Mai mari emoţii am la o lucrare, la orele obişnuite, decât la preBAC”, spune un elev al Liceului „Gheorghe Asachi”. „Nu ştiu dacă e corect, dar mie îmi convine”, opinează colegul său. „Dacă e o simulare a BAC-ului, ar fi trebuit să fie mai serioasă. Nu mi se pare normal să ştii ce va fi în test înainte ca testarea să înceapă”, consideră absolventa Mihaela Muntean.

Au existat şi alte păreri, venite chiar din partea unor profesori: „La această pretestare nu se pun note şi nu contează faptul că testele apar pe internet ceva mai devreme. Lăsăm totul la discreţia elevilor, pentru că ei ar trebui să-şi verifice cunoştinţele”, afirmă o profesoară de la acelaşi liceu.

„Nu am auzit ca cineva să fi venit cu testul pregătit”

Valentina Miron, vicedirectoarea AEE, a spus pentru ZdG că pretestarea a fost o pregătire pentru examenele de bacalaureat, iar condiţia a fost ca instituţiile de învăţământ să decidă modalitatea. „Dacă instituţia de învăţământ vrea să cunoască situaţia reală, încearcă să simuleze examenul, respectând procedura. În fond, depinde de fiecare director de instituţie în parte. Noi am monitorizat procesul şi am observat că majoritatea au mers pe procedura simulării bac-ului. Nu au fost incidente, nu au fost pretenţii. Totul a fost bine”, afirmă Miron. Funcţionara e de părere că se procedează bine atunci când testul este postat pe site-ul AEE. „Scopul pretestării a fost să dăm posibilitate fiecărui candidat la examenul de absolvire să se pregătească, profesorul să verifice nivelul real al copiilor, să vadă care sunt problemele şi temele la care urmează să acorde mai multă atenţie…”.

„E problema fiecărui elev dacă a accesat site-ul şi a văzut testul. Aici nu se dau note. Ei au putut fi tentaţi să facă asta, dar nu am auzit ca cineva să fi venit cu testul pregătit”, mai spune Valentina Miron. Aceasta a reconfirmat afirmaţiile lui Leonid Bujor, ministrul Educaţiei, care a spus că testele pentru bacalaureat vor fi ţinute într-un seif bancar.

Bujor nu a putut fi contactat pentru a ne spune de ce testele pentru preBAC nu au fost şi ele ţinute în secret, pentru a asista astfel la o simulare cât mai reală a BAC-ului.

Victor MOŞNEAG