“Potopul a trecut prin sat de 2 ori. Doamne, am scăpat!”

430-potop129 de case avariate, animale înecate, 8 poduri distruse în totalitate şi altele 4 – parţial, fântâni inun-date, sute de hectare de terenuri agricole bântuite de ape – sunt doar o parte dintre pagubele suferite de localnicii din satul Opaci, Căuşeni, în urma ploilor torenţiale de la sfârşitul săptămânii trecute.

Satul Opaci are 3518 locuitori şi 1000 de gospodării. Localitatea se află la 16 km de or. Căuşeni şi la 83km de parcurs cu automobilul de la Chişinău. Vineri, 5 iulie, încă de la intrarea în Opaci, pe ambele părţi ale drumului, puteai vedea mari porţiuni de teren cu diverse culturi agricole care erau inundate. Ajungem în centrul localităţii. Pe câmp, lângă un pod, mai mulţi localnici se bucură că au prins un sac de peşte, după ce digul iazului din sat a fost spălat de ape. “Dimineaţa, am prins peşti mari chiar cu furca. Acum stau ascunşi în mâl, dar mai iese câte unul la suprafaţă”, ne spune un sătean, care se sprijină de furcă în timp ce vorbeşte cu noi.

430-potop2

Iazul din localitate a fost dat în arendă în anul 2000 lui Nicolae Ursu, din Opaci, pe o perioadă de 20 de ani. În urma ploilor abudente din 4 iulie, barajul iazului a cedat şi apa s-a revărsat peste sat.

430-potop3S-a rupt digul şi apa s-a revărsat peste sat

“După ploi, în timp ce curgeau apele, am fost de două ori la iaz. Nu prezenta pericol. Însă, scurgerile fiind mari, timp de 20 minute, apa din iaz s-a ridicat la nivelul digului. În urma ruperii digului, au fost afectate grajdurile a două locuinţe, grădinile oamenilor şi o porţiune de teren agricol. Nu ştiu cât de corect a fost făcută procedura de licitaţie când s-a dat iazul în arendă, însă nu o dată au parvenit avertizări de la Agenţia “Apele Moldovei” şi de la Ecologie referitoare la problema iazului. L-am chemat pe proprietarul iazului la Consiliul Sătesc să discutăm, însă cu părere de rău până acum nu s-a făcut nimic. Proprietarul a spus: cât de mare ar fi ploaia, la el e totul normal”, explică Gheorghe Tărâţă, primarul satului Opaci.

430-potop4Alexei Potângă, 56 de ani, este cioban în sat. Vineri, pe la amiază, l-am găsit pe malul iazului. Bărbatul ne spune că, atunci când a cedat digul, el era la stâna de oi, situată la câţiva metri de iaz. “Când am văzut că s-a rupt şi apa curge mai tare, am fugit acasă la mama, să văd care-i situaţia. Când am ajuns la podul cel mare din sat, n-am putut trece şi m-am întors înapoi la stână. Au fost câteva case inundate, dar îi mulţumesc lui Dumnezeu că n-a ajuns apa şi pe la mama. Potopul a trecut prin sat de 2 ori. O dată, când a plouat tare şi au fost inundaţii în partea cealaltă de sat şi, a doua oară, când s-a rupt iazul. Doamne, am scăpat!”, a exclamat ciobanul.

430-potop7“Dacă se rupea toată damba, ne lua şi casa”

Alexei ne spune că un alt cioban de la stână a fost mai puţin norocos. “I-au distrus cartofii, păpuşoii. A venit mâlul peste ei”. În timp ce discutam cu ciobanul, la iaz, a venit o maşină de teren a Serviciului Situaţii Excepţionale (SSE), din care au coborât trei angajaţi ai Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) şi doi angajaţi ai SSE, care le-au povestit ofiţerilor Anticorupţie despre daunele cauzate în urma ruperii digului. Unul dintre angajaţii CNA a spus că l-au contactat pe proprietarul iazului, dar că acesta nu a răspuns la telefon. “Trebuie să-l găsim”, a mai spus acesta.

Şefa Serviciului de Presă al CNA, Angela Starinschi, susţine că ofiţerii Anticorupţie au verificat o informaţie operativă referitoare la datele despre arendaşul iazului, însă momentan nu există un dosar penal pornit pe numele lui Nicolae Ursu. ZdG a încercat să ia legătura cu proprietarul iazului, însă deocamdată n-a fost de găsit.

430-potop5La un kilometru de iaz, doi tineri cară câţiva saci cu nisip pentru a ridica un zid de protecţie în faţa altor posibile ploi. Alături, Anastasia Sclicu, şi ea din Opaci, vopseşte gardul gospodăriei sale. “Când a curs apa, a ajuns până la gard. Vedeţi, tot lanul de porumb a fost afectat. Noaptea, când curgea mai tare, au venit pompierii şi ne-au ajutat”. Apa care se revărsa cu putere a ajuns până lângă pereţii casei familiei Dintiu. “Stăpânul iazului e de vină. Dacă a văzut că vin ploile, despre asta a fost transmis şi la meteo, trebuia să dea drumul din timp la apa din iaz. A vrut să nu piardă peştii. Acum a rămas fără nimic. Noroc că iazul s-a rupt treptat. Dacă se rupea toată damba, atunci ne lua şi casa”, spune Lidia Dintiu.

430-potop6Primarul: Centrul Opaciului e plin, ca un ocean

Gheorghe Tărâţă, primarul satului, susţine că, în urma ploilor, au fost avariate 29 de case. “Acum, am în faţă o fotografie din care se vede cum centrul satului Opaci e plin, ca un ocean. Ploaia s-a terminat pe la 1.00 de noapte. În urma scurgerii ploilor abundente, 8 din cele 12 poduri din sat au fost distruse complet, iar 4 – afectate parţial. Acestea ar putea fi reparate”. În dimineaţa zilei de 5 iulie, la Primăria satului Opaci s-a convocat Comisia pentru situaţii excepţionale locală, la care a participat ministrul de Interne, Dorin Recean, primarul, consilierii locali şi angajaţi ai Serviciului Situaţii Excepţionale.

Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale a trimis la Opaci 80 de salvatori cu 10 unităţi speciale pentru a înlătura apele din gospodăriile oamenilor şi pentru a fortifica digurile de protecţie.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *