Portul liniştii petroliere

La ieşirea din Giurgiuleşti, unde drumul principal din sat se topeşte în traseul care, la dreapta, duce spre Galaţi (România), iar la stânga spre Reni (Ucraina), pe 120 de hectare, cufundat în ceaţă, se întinde Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti (PILG). Un camion de tonaj mare cu remorcă dublă staţionează chiar la intrarea în port. Alte trei îşi aşteaptă rândul în preajmă. În spatele lor, pe o platformă crăpată şi împărăginită, stă un tun din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Cu ţeava îndreptată spre Dunăre, acesta pare un străjer mut, dar feroce, al acestor tărâmuri.

Mă apropii de bariera vărgată de la intrarea în PILG. Îmi scot telefonul ca să sun persoana de legătură care urma să-mi favorizeze accesul pe teritoriu. Unul dintre cei doi gardieni de lângă ghereta alăturată mă acostează. Îi spun că sunt jurnalist. După un “a” prelung, dă afirmativ din cap. E semn că ştie despre ce e vorba. Primind confirmarea de la “şefu’” prin staţia radio, se oferă să mă însoţească, dar nu înainte de a înhăţa o căldare goală şi un mop flocos.

Ratingul intrus

Ne îndreptăm spre clădirea gri cu două etaje şi ţiglă vişinie care se zăreşte la câţiva zeci de metri distanţă. În drum, gardianul mă ia la descusut. Se interesează de instituţia pe care o reprezint. Vădit nerăbdător să-mi închei răspunsul, omul îşi spune păsul. “Iaca, a făcut ceva şi statul ista, da’ unii jurnalişti scriu numai de rău. Arată numai accidente, morţi, omoruri… Totul pentru rating. Da’ iaca ceva frumos nu arată”, spune gardianul dezamăgit. Era atât de sincer şi simplist în vorbă, încât englezismul “rating” părea un intrus. Anume la acest intrus se rezumă pentru el activitatea unor instituţii mass-media. Între timp, ajungem la clădirea gri. În faţă, vreo zece bărbaţi în salopete albastre discută voioşi. Aici, sunt “preluat” de alt angajat. Ieşim din clădire prin uşa din spate şi ne îndreptăm spre un imobil cu două nuanţe de gri, la fel cu două nivele. Însoţitorul mă conduce la etajul doi şi mă lasă în biroul lui Ionel Andreescu, director Operaţiuni al Terminalului Petrolier.

Timpul “la intersecţie”

Cum arată o zi de lucru la terminal? Potrivit lui Andreescu, unele lucruri sunt trase la indigo zi de zi. Dimineaţa este verificat nivelul lichidelor din rezervoare, integritatea sigiliilor de pe conducte, de la uşi, de la magazie, de la transformatoare. “Securitatea este pe primul plan”, menţionează Andreescu. Tot el explică şi de ce PILG este o zonă liberă, dar şi una de frontieră. Apoi operatorii iau cunoştinţă de programul de încărcări pentru ziua respectivă, de modul în care vor fi distribuite maşinile, de numărul secţiilor din cisternele care urmează să transporte motorină sau benzină.

“Sunt zile în care nu ne simţim picioarele de atâta muncă”, spune directorul de operaţiuni al Terminalului Petrolier. Dar, iarna, acest lucru se întâmplă mai rar. La intersecţia celor două râuri, Prut şi Dunăre, timpul se scurge parcă mai domol. “În perioada caldă a anului mai sunt lucrări agricole şi consumul de motorină şi benzină e mult mai mare decât în perioada rece a anului”, explică Ionel Andreescu. Tot el ne dă şi un exemplu – vara, în PILG acostează cam un tanker (englezism care defineşte nava proiectată pentru transportul lichidelor în vrac – n.r.) la trei săptămâni. Iarna însă –  cam unul la o lună şi jumătate.

Angajament de securitate

“Pentru că sunt mai puţine încărcări, iarna ne ocupăm mai mult cu întreţinerea teritoriului şi utilajelor. Terminalul Petrolier are 14 ha şi curăţenia o menţinem tot cu oamenii noştri. Nu avem responsabili doar de asta, dar este ordine”, relatează directorul. Ulterior, eram să mă conving şi eu de acest lucru.

Însoţit de Ionel Andreescu şi de doi şefi de departamente, facem un tur al terminalului. Revenim la clădirea de la intrare. Aici, un gardian îmi dă să semnez un angajament de respectare a normelor de securitate şi predau toate obiectele care sunt sau ar putea fi generatoare de scânteie sau foc. Pe lângă telefonul mobil şi dictafon, sunt nevoit să predau şi aparatul de fotografiat, amintindu-mi de declaraţia directorului de operaţiuni al terminalului privind securitatea. În schimb, gardianul îmi înmânează o cască de protecţie portocalie şi o vestă reflectorizantă de culoare verde-deschis. Exact de genul celor de care poartă poliţiştii rutieri când lucrează pe marginea carosabilului.

Patru într-un “cuib”

Urcăm într-un microbuz alb şi trecem prin poarta cafenie din stânga clădirii gri. “Zona periculoasă din interiorul terminalului este împrejmuită cu gard (din plasă metalică – n.r.)”, relatează Constantin Ernu, inginer-constructor în cadrul PLIG, în timp ce trecem chiar pe lângă acesta. Ajungem în dreptul pavilionului unde sunt încărcate autocisternele. Procesul respectiv era tocmai în plină desfăşurare. “Încărcarea poate fi făcută şi de sus, şi de jos, în funcţie de tipul cisternei. Dar jos e mai bine, din punct de vedere al securităţii personalului, pentru că nu stai în miros puternic de gaze”, menţionează Ernu.

Mai mergem câteva sute de metri înainte şi cotim la stânga. În dreapta se înalţă opt rezervoare albe, cu o centură verde aproape de vârf. Sunt câte patru într-un “cuib” – zonă împrejmuită de o balustradă din beton şi cu fundul din material impermeabil. “În general, toate apele care se scurg de pe teritoriu sunt trecute iniţial prin staţia de epurare”, povesteşte Constantin Ernu.

“Cocostârci” albaştri

De lângă rezervoare deja se vede terminalul petrolier propriu-zis. Are trei “braţe” albastre, misiunea cărora este să pompeze combustibilul. Acum însă stau nemişcate, cu “gâturile” îndoite. Par nişte cocostârci gigantici din fier, care se odihnesc pe malul Dunării. “Sunt nemţeşti”, îmi spune, cu o doză de mândrie în glas, inginerul-constructor Constantin Ernu, despre originea “cocostârcilor”. “Iar barajul de protecţie e de la americani. E o tehnologie militară”, îmi spune pe acelaşi ton inginerul. E vorba de un tub pneumatic din cauciuc de 250 de metri cu care este înconjurată nava pentru a împiedica răspândirea în larg a eventualelor scurgeri de combustibil. E legat de mal la câţiva zeci de metri distanţă de platformă. Platforma în sine însă este practic toată “pătată” de culoarea roşie. Sunt ustensilele antiincendiare. “În total, aici se află o tonă de spumogen”, remarcă Constantin Ernu. Cele mai mari nave care poate acosta aici sunt cele cu o capacitate de încărcare de 10 000 de tone.

De la extremitatea stângă a platformei, delta Prutului se vede ca în palmă, iar revărsarea lui în Dunăre pare una firească, fără revoltă şi zbuciume. Mai încolo, hăt în zare, se zăreşte Portul de pasageri, al cărui proprietar este statul. Totul acolo pare amorţit.

“Mai rabdă…”

Nu departe de terminalul petrolier, deja pe Prut, o navă de vreo 50 de metri lungime stă la ancoră. Nu departe “se odihneşte” un remorcher. E terminalul cerealier. Un conveier aruncă de zor în “burta” navei seminţe de floarea-soarelui. Începutul acestuia se pierde undeva în direcţia sediului Trans Cargo Terminal, agent economic care activează pe teritoriul PILG.

Alături, în direcţia platformei petroliere, e în proces de construcţie terminal ul de containere. În direcţia portului de pasageri, anul acesta urmează să fie dat în exploatare cheiul de mărfuri generale. “Dacă în 2007 portul a primit, pentru import/export, doar 5 000 de tone de marfă, în 2010 cifra e de 371 000”, spune sugestiv Mihail Rozneriţa, şeful Departamentului Terminalul de Mărfuri Generale.

“Iar aici va fi Zona Ro-Ro”, îmi spune Constantin Ernu. Locul era practic gol, bătut cu prundiş. Doar câteva palplanşe înfipte adânc în malul Prutului arată că acestea sunt, de fapt, lucrările de început ale unui viitor chei. Specificul lui e că tehnica, automobilele vor “coborî” din vapor direct pe mal, fără intervenţia macaralelor. “Tu ai maşină?”, mă întreabă Ernu. Îi răspund negativ. “Nici să nu-ţi cumperi. Mai rabdă câţiva ani şi ai să ţi-o aduci singur de peste hotare”, mă sfătuieşte inginerul-constructor.

Nicolae CUŞCHEVICI


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. un om

    Gardianul nu a uitat nimic din acele preconcepte apuse.Mai mult,am observat ca, interesul lui a fost mai mare decital omului profesionist,ce v-a insotit pe perioada efectuarii reportajului.Deasemeni este trist dar adevarat,cum americanii si nemtii au plantat ceva economic in port,in schimb,tunul lui Voronin este la mare vedere inca.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *