Porcul Fermecat

După răsunătorul succes al premierei londoneze a operei pentru copii „Porcul Fermecat” (în 2006 – muzica Jonathan Dove, libret Alasdair Middleton) – lucrare inspirată de povestea lui Petre Ispirescu cu acelaşi nume, iată că şi la New York, pusă în scenă la Teatrul New Victory, opera pare să fi fost bine primită de spectatori.

Tinerii melomani erau doar ochi şi urechi la cele ce se întâmplau pe scenă, ne relata la începutul lui februarie Anthony Tommasini în New York Times, imediat după premiera newyorkeză. Ne mai spunea că e o lucrare fantezistă, în care muzică modestă, atrăgătoare şi plină de viaţă se îmbină de minune cu un libret ghiduşiu-poetic. Deşi nu este o compoziţie foarte originală, opera se pare că e scrisă cu pricepere şi e foarte personală, povestea Tommasini. Dove a reuşit să pună împreună şi tandre avânturi lirice, şi arii vesele, şi duete valsânde. Lucrarea musteşte de accente atât subtile, cât şi frapante de percuţii, acordeon sau harpă. Dacă e să caute nod în papură, apoi criticul american scria că, uneori, pe fundalul cântecelor ţopăite şi a refrenurilor, care răsunau destul de des, versurile nu se auzeau prea bine. Dar pe scenă se produceau atâtea tachinări şi înscenări comice, încât publicul tânăr oricum asculta atent şi râdea în hohote. Dove şi-a făcut piesa să sune poate puţin prea operatic, adică sunt mai multe pasaje prelungite, care încurajează vocaliştii (cel puţin o parte din distribuţia de la New Victory) să cânte cu un vocalism operatic exagerat.

În pielea porcului a intrat basul Simon Wilding. A fost un porc flocos cu un horcăit excepţional. Deşi, grohăitul îi era neîndoielnic important şi la locul său în piesă, făcea totuşi ca vocea sa omenească să pară cam siropoasă. Mezina împăratului, în schimb, jucată de Karina Lucas, a reuşit să-şi cânte cupletele cu o sensibilitate deosebită, enunţând clar fiece strofă.

Această nouă punere în scenă poate cuceri cu desăvârşire. Este, desigur, şi meritul regizorului John Fulljames, care a ştiut să pună în cea mai favorabilă lumină scenografia şi costumaţia în stil SF creată de Dick Bird. Tommasini a fost pur şi simplu încântat de prezentarea Vântului de Nord ca pe un soţ capricios, căsătorit cu o soţie mofturoasă, locuind într-o casă scorojită. Se ciorovăiesc neîncetat, dar par să fie fericiţi împreună…

Nu ştiu să vă răspund de va fi opera lui Dove înscenată şi la Chişinău sau de va fi cândva o distribuţie locală? Probabil, acum e un moment prielnic pentru un astfel de proiect. La Chişinău există nefasta tendinţă de a interpreta o lucrare artistică doar la modul direct şi de cele mai multe ori i se atribuie un conţinut politic. Desigur, împăraţi nu mai avem, în schimb avem echivalentul – preşedinţi. Zic că e o perioadă prielnică, fiindcă nu avem preşedinte, respectiv, nimeni nu se va simţi „lezat”. Deşi acum, cu scandalul legat de cei 60 mii de euro de la teatrul de operă şi cu procuratura pe cap, nu ştiu dacă le mai arde lor de punerea în scenă a noi spectacole.

Nu voi schiţa în cele ce urmează subiectul poveştii „Porcul fermecat”, şi nici al „Poveştii porcului” de Ion Creangă, basm cu un nucleu asemănător celui povestit de Ispirescu. Ambele texte pot fi găsite integral pe internet, chiar în format audio. Foarte recent studioul Metropolis Group a turnat şi un desen animat în baza poveştii lui Ion Creangă – poate fi văzut şi acesta pe internet, deşi autorii desenului animat au tăiat prea mult din textul zemos al bunicului de la Humuleşti.

Ţin însă să atrag atenţia cititorului asupra următorului fapt: avem de a face cu două texte neobişnuite, atât prin natura lor transcendentală, cât şi prin faptul că eroul principal al acestor două basme este un porc. Cine îşi aminteşte poveştile respective, ştie că a fi un porc ogârjit şi răpciugos, vorba lui Creangă, este doar o stare, eventual trecătoare, prin care trec prinţii. Sunt porci din cauza vrăjilor unei zmeoaice/ zgripţuroaice, care vrea să-i însoare cu una dintre fetele ei pocite. Puţine sunt textele în literatura universală în care porcii sunt personaje exclusiv pozitive şi mai sunt şi înzestraţi cu puteri supranaturale. De ce atunci când Anatol Mătăsaru se face de poveste poliţiştii îl arestează şi-l bat, în loc să încerce să mediteze puţin la ce înseamnă a fi porc (corupt şi răpciugos), şi cum pot face ca să nu mai fie astfel, cum să-şi arunce de pe ei pielea. Pentru că e posibil, prin penitenţă, prin ispăşirea blestemului pus pe ei de cine ştie ce zgripţuroi. Numai să vrea să încerce… Pielea de porc corupt poate fi aruncată în foc şi atunci începe a pârâi şi a sfârâi! Numai să vrea cei care o poartă să o facă sau să treacă perioada blestemului pus de zgripţuroaică!

Teodor AJDER