Poliţistul diplomat
Pe bani europeni, Ministerul de Interne face reformă de sistem, propunându-şi să schimbe şi mentalitatea poliţiştilor corupţi, a colaboratorilor care au torturat prin comisariatele de poliţie şi a poliţiştilor care fug de presă, atunci când sunt abordaţi.
Luni, o echipă de specialişti din cadrul MAI, asistaţi de un grup de experţi europeni, au început a lucra asupra planului de reformare a MAI. Aceştia identifică principalele probleme cu care se confruntă societatea şi poliţia naţională.
Ministrul de Interne, Victor Catan, a declarat că, la baza reformei poliţieneşti, stă principiul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, evitarea tortuturii şi actelor degradante faţă de cetăţeni, asigurarea depolitizării şi mobilizării întregului efectiv în combaterea criminalităţii.
MAI schimbă mentalitatea poliţiştilor
Ministrul a mai spus că reforma instituţiei a început încă în decembrie 2009. „Atunci am elaborat un nou regulament al MAI. Am purces la un şir de măsuri pentru a apropia activităţile noastre ministeriale de fiecare colaborator al poliţiei, care, la rândul său, să fie foarte receptiv, diplomat şi să fie alături de cetăţean”, a mai spus şeful MAI.
Despre schimbarea mentalităţii colaboratorilor de poliţie, oficialii spun că o vor schimba prin lucru educaţional şi prin aplicarea pedepselor administrative, în unele cazuri aplicând chiar şi pedeapsă penală faţă de poliţiştii care încalcă legislaţia, sunt corupţi şi comit abuzuri. „Pentru a modifica sistemul, e necesar de schimbat legislaţia actuală. De aceea, ne-am propus, deja fiind elaborată şi Legea cu privire la activitatea poliţienească, Legea cu privire la trupele de carabinieri, legi noi, de altfel. Urmează să trimitem legile la guvern, pentru a fi examinate şi aprobate ulterior”, a continuat ministrul.
Dejan Mincic, coordonator de proiect din partea Misiunii UE de Consiliere în Politici Publice pentru R. Moldova, vede procesul de reformare a MAI ca pe o poveste de succes. „Iniţiativa acestei reforme aparţine MAI. Noi oferim asistenţa tehnică necesară, sperând astfel ca, în final, să avem o poveste de succes”, a spus oficialul european.
Poliţiştii se ascund de presă
Trecând de la masa oficială de discuţii la situaţia reală, reporterii ZdG au abordat mai mulţi colaboratori de poliţie pentru a afla cum înţeleg ei reforma poliţienească. Primul poliţist, întâlnit lângă Piaţa Centrală, atunci când a văzut aparatul de fotografiat a fugit, ascunzându-se printre tarabele cu flori. Un alt poliţist din aceeaşi zonă ne-a spus că are o experienţă mai puţin reuşită cu presa. „O doamnă jurnalistă a scris de rău despre mine. Eu nu vă răspund”, s-a arătat nemulţumit poliţistul. Aproape de cei doi, un alt colaborator de poliţie a intenţionat să ne răspundă la întrebări, însă un superior, care fugise de întrebări după taraba cu flori, i-a transmis prin raţie: „Lasă interviurile, că amu eşti la serviciu”. Poliţistul s-a întors şi a plecat la indicaţia superiorului.
Lângă sediul MAI, pe str. Vasile Alecsandri colţ cu bd Ştefan cel Mare şi Sfânt, un agent de circulaţie ne-a spus că, deocamdată, nu este disponibil să ne răspundă la întrebări. Aceeaşi situaţie am întâlnit-o la intersecţia următoare. „Toate întrebările – la Serviciul de Presă”. Abia pe str. Puşkin, un inspector de la Poliţia Rutieră, într-o manieră amabilă, ne-a răspuns la întrebări. „Până nu demult noi nu am avut dreptul să vorbim cu presa. Îi trimiteam pe jurnalişti la Serviciul de Presă şi gata. Acum suntem mai deschişi. Până la urmă, totul depinde de mentalitatea omului şi de cei 7 ani de acasă”, susţine inspectorul Poliţiei Rutiere Eugen Coropceanu.
Iurie SANDUŢA