Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Poliţist acuzat şi achitat pentru…

Poliţist acuzat şi achitat pentru viol îşi caută de 13 ani dreptatea

462-oleg-frumusachiDe 13 ani, Oleg Frumusachi, fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), încearcă, fără succes, să-şi refacă reputaţia, pătată după ce în 2001 a fost acuzat de viol, ţinut cinci luni şi jumătate în arest şi concediat din organele MAI. Acesta, deşi a fost achitat de toate instanţele de judecată, care au constatat că, de fapt, violul încriminat nici măcar nu a avut loc, nu poate beneficia de pensia care i se cuvine unui fost poliţist.

Oleg Frumusachi a activat timp de 16 ani în cadrul organelor Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Până în 2001, când a fost suspendat din funcţie, iar mai apoi concediat, înainte ca acuzaţiile care i s-au adus să fie demonstrate printr-o decizie judecătorească.

Acuzaţii de viol şi concediere

În 2001, Oleg Frumusachi, fiind inspector al grupului poliţiei economico-financiare a Comisariatului de Poliţie din Ocniţa, a fost acuzat că, în luna septembrie, în afara orelor de serviciu, fiind în calitate de pasager în trenul Chişinău-Moscova, pe motiv că nu avea actele necesare, a ordonat debarcarea din tren a minorei T. C., care mergea la Moscova sub supravegherea însoţitorului de tren. După ce aceasta a coborât din tren, Frumusachi este acuzat că a urcat-o în automobilul personal şi a dus-o într-un apartament, unde „aplicând forţa fizică şi folosindu-se de starea de neputinţă a minorei, a săvârşit cu ea două raporturi sexuale”.

Doar că, după cum relatează bărbatul, în realitate, lucrurile au stat cu totul altfel. Acesta ne-a spus că, de fapt, nu a dat-o afară din tren pe tânără, ci doar i-a atenţionat pe cei din tren că la mijloc este o ilegalitate, iar aceştia, speriaţi, au decis s-o dea jos. „Eu am găsit-o în staţie, şi pentru că era minoră şi nu cunoştea pe nimeni, i-am propus să înnopteze într-un apartament care aparţinea unui prieten. În acea noapte, am stat şi eu acolo, dar nu am avut niciun fel de relaţii. Dimineaţa, a plecat”, susţine bărbatul, care crede că, ulterior, a devenit ţinta unei răzbunări din partea familiei fetei, după ce a denunţat faptul că minora pleca neînsoţită într-o ţară străină.

Despăgubiri de 50 de mii de lei

Înainte ca dosarul să ajungă în instanţă, Oleg Frumusachi a fost dat afară din MAI. Pentru acuzaţiile care i s-au adus, a stat închis 5 luni şi 14 zile. Prima instanţă însă l-a achitat pe Oleg Frumusachi pe motiv că „nu s-a constatat existenţa faptului infracţiunii”. Şi Curtea de Apel, şi Curtea Supremă de Justiţie au ajuns la aceeaşi concluzie: violul, de fapt, nu a existat. Judecătorii au motivat achitarea fostului poliţist făcând referire la expertiza medico-legală, care nu a demonstrat faptul că fata a fost violată, minora fiind virgină în momentul examinării. De precizat că tatăl acesteia l-a denunţat pe Oleg Frumusachi abia la câteva săptămâni de la consumarea presupusei fapte.

Nevinovăţia lui Frumusachi nu a fost însă de ajuns pentru ca acesta să-şi recapete funcţia în organele MAI. Deşi cu o decizie irevocabilă, magistraţii nu au considerat necesar să anuleze ordinul prin care acesta fusese dat afară, în 2001. După alte zeci de şedinţe de judecată, bărbatul s-a ales doar cu 50 de mii de lei, bani pe care statul s-a văzut nevoit să-i plătească drept despăgubiri morale pentru cele cinci luni şi jumătate pe care Oleg Frumusachi i-a petrecut în temniţă, dar şi pentru că a fost lăsat fără un loc de muncă, singura sa sursă de existenţă.

Cere, fără succes, dreptul la pensie

Deşi a trecut mai bine de un deceniu, Oleg Frumusachi îşi mai caută şi astăzi dreptatea. Are acasă, în grijă, o mamă bolnavă, iar necesitatea banilor îl face să scrie scrisori la mai toate instituţiile statului, în speranţa că cineva îl va auzi. Frumusachi a trimis la finele anului trecut o scrisoare şi pe adresa procurorului general, Corneliu Gurin, prin care solicită să i se facă dreptate.

De fapt, singura doleanţă a lui Frumusachi este pensia, pe care consideră că o merită, după activitatea sa în cadrul organelor MAI, dar şi salariul, pe perioada în care a fost nevoit să meargă în instanţă pentru a-şi demonstra nevinovăţia. Deşi a activat în organele MAI, Oleg Frumusachi nu primeşte acum pensia pe care consideră că o merită, şi asta pentru că, în baza legii, poliţiştii puteau beneficia de ea doar după 20 de ani munciţi în cadrul organelor. În 2001, atunci când a fost dat afară fără să existe o hotărâre definitivă de judecată, Oleg Frumusachi avea lucraţi 16 ani în cadrul MAI. Până acum, toate solicitările sale au fost respinse de instituţiile statului.

V.M.