Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Pieile - bune, dar aruncate.…

Pieile – bune, dar aruncate. Ce putem face cu ele?

În R. Moldova sunt mulţi crescători de iepuri, ovine şi caprine, care, în timp ce vând bine carnea, nu au ce face cu pieile şi lâna acestor animale. Uneori, oamenii ajung să le arunce sau să le ardă.

Deşi pieile de animale şi lâna acestora sunt un produs natural foarte solicitat şi utilizat în lume, în Moldova a fost greu să identificăm reţele care s-ar ocupa de procurarea şi utilizarea acestora. Am încercat să aflăm dacă există puncte de colectare a acestei materii prime şi dacă pot oamenii să câştige şi nişte bani din această tranzacţie.

„R. Moldova se confruntă cu o problemă mare în ceea ce ţine vinderea pieilor de miel sau de iepure. Încercăm să deschidem măcar câteva puncte de colectare, dar nu ne reuşeşte, pentru că nu e o piaţă de desfacere. Dacă nu e cerere, nu e nici ofertă”, ne-a explicat Pintilie Bulgaru, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine din Moldova.

Crescătorii de iepuri, deşi adună blănuri fine şi uşoare, după vânzarea cărnii de iepure, se confruntă cu aceeaşi situaţie – aruncă blăniţele la gunoi. „Chiar dacă se mai fac în Moldova articole din blană de iepure, oricum, acestea sunt puţine şi cei care le fac – deja colaborează cu cineva”, ne spune un crescător de iepuri din satul Sărata Veche, Făleşti.

În R. Moldova sunt companii şi fabrici care confecţionează articole din piele, însă acestea sunt puţine, iar unele au fost nevoite să se închidă. Intreprinderea „Mioara” din Bălţi tocmai s-a închis din cauza cererii limitate. „Toată materia primă o cumpăram de la oamenii din sate, însă recent ne-am sistat activitatea, pentru că cererea pe piaţă este foarte mică şi noi era să falimentăm. Tot ce am avut am vândut şi am închis fabrica”, ne spune managerul companiei.

Companiile de acest gen care reuşesc să se menţină au contracte cu beneficiari din străinătate. Compania „Dermatops” a reuşit să se dezvolte şi să se impună pe pieţele străine cu pieile de ovine şi caprine produse în R. Moldova. „Cumpărăm piei de miel de la ţăranii care vin la Chişinău, la întreprinderea noastră. Preţul unei piei de miel este de 15-20 de lei. Apoi, le vindem în Europa sau Rusia, dar cel mai des în Turcia”, ne-a spus reprezentantul companiei „Dermatops”.

„Oamenii au multă materie primă, dar nu au cui să o vândă. Această situaţie critică este adesea întâlnită în domeniul agricol, dar încercăm să soluţionăm problema. Sper să reuşim, în cele din urmă”, se arată optimist Valentin Saşcov, şeful Departamentului extensiune, dezvoltare economică rurală şi marketing al Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova.