Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Omul de Gardă: Petru Ciobanu

Omul de Gardă: Petru Ciobanu

275-ciobanuVeteran al Armatei Române

„În anul 1943, îmi făceam studiile la Şcoala Militară din Sibiu. Încă nu reuşisem s-o absolvesc, când, într-o noapte, pe la ora 11.00, s-a dat alarma.

Un ofiţer ne-a spus: „Până acum, nemţii ne-au învăţat să luptăm împotriva ruşilor, iar de mâine va trebui să întoarcem armele împotriva nemţilor”, îşi aminteşte emoţionat veteranul Petru Ciobanu, care este şi preşedintele Organizaţiei Veteranilor Armatei Române din R. Moldova.

„Am luptat cot la cot cu ostasii sovietici”

Petru Ciobanu este originar din Grenoaia, Edineţ. El spune că „după acea schimbare, printr-un decret al regelui, toţi ostaşii basarabeni au fost eliberaţi de jurământul depus şi trimişi acasă”. Însă tânărul Petrişor, cum îl numea căpitanul, împreună cu un consătean, a refuzat să se întoarcă. „Am mers la căpitan şi i-am spus că vrem să respectăm jurământul până la capăt. Ne-a lăudat şi ne-a permis să rămânem în Armata Română”. Mai târziu, faptul că luptase împotriva Armatei Sovietice avea să-i facă multe probleme în viaţă.

După ce România a trecut de partea aliaţilor, a luptat cot la cot cu ostaşii sovietici. „Am trecut prin pericol. Nemţii bombardau. Îmi amintesc că, odată, eram în câmp, ne furişam după nişte struguri. Am fost instruiţi să nu stăm cu arma în sus, pentru că străluceşte şi o văd avioanele. Totuşi, ne-au zărit şi au început să împuşte. Am fugit într-un lan de porumb şi ne-am îngropat în pământ de frică. Cel mai groaznic moment a fost atunci când un tren de militari români dintr-un regiment a fost distrus. Pe jos erau fragmente de oameni», îşi aminteşte veteranul.

„Mi se spunea copil de duşman al poporului”

Petru Ciobanu s-a întors acasă în aprilie 1945, profund rănit spiritual. „Am găsit altă ţară, alt stat. Am plecat de acasă din România, iar când am revenit, satul de baştină era deja în Uniunea Sovietică. Am fost primiţi cu răceală şi ură, deoarece, la început, luptasem împotriva sovieticilor. Eram nevoit să ascund faptul că am fost în Armata Română”, spune cu tristeţe veteranul. A fost persecutat de către mai-marii din Sovietul Sătesc, care l-au repartizat să lucreze la o fermă din apropiere. „Eram singurul lucrător care trebuia să tai tizicul din acel grajd. Şi asta pentru că, pe front, am luptat pe altă baricadă”, spune moş Petru, care atunci avea doar 23 de ani şi 6 clase absolvite.

La acel moment, a avut noroc de Vlas, şeful fermei, căruia i se făcuse milă de el, tânăr capabil, care risca să-şi irosească tinereţea la grajd. «Eu nu prea ştiam ruseşte şi el a scris o cerere în locul meu, prin care rugam să-mi fie permisă continuarea studiilor. Preşedintele Sovietului Sătesc s-a uitat urât la mine, dar mi-a dat voie. Am scăpat şi am plecat la studii la Bălţi», spune învăţătorul de chimie de mai târziu. El îşi aminteşte că mulţi ofiţeri ai Armatei Române au fost deportaţi în Siberia, acuzaţi că au luptat împotriva URSS, iar când s-au întors acasă, n-au mai avut dreptul la studii, la muncă, la vizitarea rudelor rămase peste Prut.

Situaţia tânărului era complicată şi pentru că tatăl său fusese primar în sat, pe timpul când Basarabia era românească. „Când au venit sovieticii, tata s-a refugiat în România. După un timp, a revenit la baştină. A fost arestat şi închis pe 10 ani într-o închisoare din Samara, pentru că era împotriva regimului stalinist. Îi trimiteam scrisori. Trebuia să am grijă să nu scriu ceva împotriva URSS. După 8 ani, a decedat. Am făcut interpelare pentru a afla măcar unde îi este mormântul”. Răspunsul l-a primit abia în 1953. „Nu este cunoscută cauza şi locul înhumării”, era scris în acel răvaş. «Mi se spunea „copil de duşman al poporului”, cu toate că, în URSS, era o lege conform căreia părinţii nu răspund de faptele copiilor, iar copiii – de ale părinţilor”, spune Petru Ciobanu.

„Voi sunteţi fascişti”

Până prin ’90, veteranii care luptaseră în Armata Sovietică aveau facilităţi: primeau bani, produse alimentare gratuite. Veteranii Armatei Române, însă, nu erau recunoscuţi, fiind consideraţi fascişti. Abia după ‘90 a fost emis un ordin prin care au fost egalaţi în drepturi toţi veteranii. „Am 86 de ani. Pentru că am mers pe câmpul de luptă, în fiecare lună primesc o alocaţie de 300 de lei, doar la 9 mai ni se mai dă un premiu bănesc”, spune veteranul care trăieşte din mai puţin de 100 USD pe lună.

În fiecare an, împreună cu camarazii, depune flori la cimitirul ostaşilor români din cartierul Botanica, în timp ce veteranii Armatei Sovietice se duc la memorial. „S-a încercat unirea ambelor părţi, însă nici până în prezent nu am ajuns la un numitor comun. Încă mai sunt veterani sovietici care strigă în gura mare „Voi sunteţi fascişti”, spune cu tristeţe Petru Ciobanu.

An de an, numărul veteranilor Armatei Române se reduce. În prezent, mai sunt circa 462 de veterani. Din partea autorităţilor române ei beneficiază de bilete de călătorie pe teritoriul României, dar veteranii sunt bătrâni şi nu mai pot să se deplaseze.

Oxana COLŢA