Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Pe scenă, ca în viaţă

Pe scenă, ca în viaţă

R. Moldova rămâne una din ţările de origine ale traficului de fiinţe umane. Violenţa în familie, discriminarea femeilor, lipsa îngrijirii părinteşti, sărăcia, nivelul înalt al şomajului – sunt doar câţiva dintre factorii ce favorizează traficul de persoane.

Echipa Teatrului-forum, organizat la Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului, a reuşit să prezinte într-un spectacol această realitate dură. Piesa a fost jucată recent la Şcoala-internat din Cinişeuţi, raionul Rezina. Spectacolul are o misiune informativă şi educativă pentru adolescenţi, contribuind la prevenirea cazurilor de trafic, victimele căruia devin minorii. Or, absolvenţii orfelinatelor şi copiii din familiile social-vulnerabile sunt cei mai expuşi la uneltirile traficanţilor.

Elevii din internat au urmărit spectacolul montat în temeiul unei istorii reale. Piesa prezintă viaţa unei familii, în care tata nu lucrează, este alcoolic şi foarte violent. Scoate ultimii bani din casă pentru alcool. Mama, la îndemnul vecinei, pleacă la muncă peste hotare. Aici, însă, problema nu se rezolvă. Fiica, adolescentă, rămasă acasă, nu mai putea suporta agresivitatea tatălui şi s-a plâns mătuşii. Ruda a povestit cazul Veronicăi unei cunoscute. Aceasta a spus că va ajuta tânăra să plece la mama, în străinătate. Când Veronica a ajuns în mâinile acestor „binefăcători”, viaţa ei a devenit un adevărat coşmar. După ce a ajuns peste hotare, a fost vândută unor proxeneţi.

Salvatorii Veronicăi au fost înşişi spectatorii. În timpul spectacolului, copiii din sală interveneau, schimbând firul piesei. Ei asaltau personajele cu idei de soluţionare a problemei. Unii ieşeau în scenă şi rejucau rolul eroului, care după părerea lor trebuia să acţioneze altfel.

„Tatăl trebuia să o ajute pe mama prin gospodărie, să fie mai calm. În familie trebuie să existe înţelegere”, a spus Daniela. „Fiica trebuia să se informeze înainte de a pleca. De asemenea, să-şi anunţe părinţii despre aceasta”, a intervenit Andrei. „M-a impresionat foarte mult spectacolul. Cu toate că tatăl meu este plecat peste hotare, eu vreau să rămân acasă. Mai bine învăţ şi capăt o profesie bine plătită aici”, a mărturisit Dumitru, unul dintre cei mai activi spectatori.

Teatrul-forum este o metodă interactivă de prezentare a unei probleme sociale. Caracterul său informativ, emoţional şi participativ are un impact sporit asupra beneficiarilor. „Teatrul social este îndreptat spre adolescenţi, care în ultimii ani reprezintă un grup vulnerabil la problemele traficului şi a violenţei în familie. De aceea noi tindem să ajutăm copiii din internat să obţină nişte deprinderi de viaţă, nişte abilităţi de luare a deciziilor” spune Dumitru Berzan, coordonator de proiect în cadrul Centrului de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului. Teatrul-forum este una dintre iniţiativele societăţii civile, care se desfăşoară în cadrul proiectului „Protecţia şi abilitarea victimelor traficului de persoane şi ale violenţei în familie” implementat de PNUD Moldova şi alte organizaţii internaţionale.

Natalia Cocean