Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Patru salvatori-eroi şi două ipoteze…

Patru salvatori-eroi şi două ipoteze ale tragediei

O defecţiune tehnică a elicopterului sau o eroare umană în pilotarea aparatului de zbor sunt cele două ipoteze investigate de procurorii din R. Moldova şi România, după ce un elicopter al Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) Iaşi s-a prăbuşit joi, 2 iunie, într-o pădure din apropierea satului Haragâş, Cantemir, iar cei patru membri ai echipajului au decedat. O echipă de 35 de experţi ai Ministerului de Interne din România a cercetat locul accidentului pentru a face investigaţii tehnice, iar Procuratura Generală a R. Moldova a deschis o anchetă în baza art. 263 Cod Penal, pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei aeriene. Între timp, până la stabilirea rezultatelor, intervenţiile aeroambulanţelor din România vor fi sistate.

Ultima intervenţie a celor patru salvatori SMURD Iaşi a fost întreprinsă joi, 2 iunie, pentru transportarea la Spitalul Clinic Republican a unei profesoare de limba engleză din Vulcăneşti, de 85 de ani. După ce au aterizat cu succes pe Stadionul Republican, salvatorii au fost solicitaţi pentru preluarea unui alt pacient din Cahul. Este vorba despre un cetăţean american de 64 de ani care, aflându-se la o staţiune de odihnă, a suportat un accident vascular. Echipajul a reacţionat imediat şi, după ce a fost alimentat cu combustibil pe Aeroportul Internaţional Chişinău, elicopterul a decolat spre Cahul, dar în mai puţin de o oră s-a prăbuşit în raionul Cantemir. A fost cea de-a 20 intervenţie a unui elicopter SMURD peste Prut în mai puţin de un an.

Viaţa unui om, prioritară condiţiilor meteo

Procurorul general interimar, Eduard Harunjen, a precizat că sunt cercetate două ipoteze clasice în cazul accidentelor aviatice: defecţiune tehnică sau eroare de pilotaj, dar este prematur de a vorbi despre unele concluzii până când vor fi gata rezultatele tuturor expertizelor şi nu se vor pronunţa specialiştii în domeniul aviatic, dar şi cei din domeniul construcţiilor unor astfel de elicoptere. La locul accidentului au fost prezenţi, alături de autorităţile judiciare din R. Moldova, şi o echipă de anchetă din România, trei experţi germani Eurocopter, compania de construcţie a aeroambulanţei. Autorităţile române urmează să preia în următoarele zile mostre de combustibil, epava şi toate probele de la faţa locului, care sunt depozitate într-un hangar din apropierea Chişinăului, pentru desfăşurarea expertizelor criminalistice în România. Ancheta are loc în cadrul unei echipe comune, iar PG este într-o comunicare permanentă cu Parchetul General de la Bucureşti, afirmă Eduard Harunjen. „S-au ridicat toate probele, mostrele, s-au interogat toţi martorii oculari. În Chişinău au fost făcute doar expertizele medico-legale ale cadavrelor, iar rapoartele vor fi transmise autorităţilor din România. Acţiunile pe teritoriul R. Moldova au fost finalizate”, menţionează procurorul general interimar.

Eduard Harunjen a declarat că astfel de elicoptere nu sunt dotate cu o cutie neagră, dar au alte elemente de utilaj care înregistrează date doar despre funcţionalitatea unor mecanisme, nu şi convorbirile piloţilor.

Referitor la condiţiile meteo, Harunjen a declarat că pilotul ia decizia dacă ridică sau nu nava în aer: „Condiţiile meteo sunt nişte circumstanţe care urmează a fi examinate de cei care conduc nava şi în dependenţă de ele se decide efectuarea sau amânarea zborului. Dacă piloţii iau decizia de a decola în asemenea condiţii, ajungem la concluzia că este o eroare umană, deoarece nu au fost apreciate obiectiv circumstanţele meteo despre care au fost anunţaţi.”

Oficiali din cadrul Inspectoratului General al Aviaţiei Române au precizat că elicopterul SMURD Iaşi era singurul care nu avea în dotare radar meteo, care ajută pilotul să vadă tipul de nori ce sunt în zona în care urmează să zboare. Joi, în ziua accidentului, era în vigoare o avertizare cod galben de averse puternice, însoţite de grindină. Potrivit martorilor, în zonă ploua foarte tare atunci când pilotul a pierdut controlul aparatului de zbor. Cei patru salvatori SMURD au fost informaţi despre condiţiile meteo nefavorabile înainte de decolare, dar şi în timpul zborului, în ultima convorbire dintre piloţi și turnul de control Chişinau, făcută ulterior publică.

Când vine un elicopter SMURD şi cine decide

Cetăţeanul american, pentru care elicopterul SMURD zbura spre Cahul, a fost transportat în aceeaşi zi, 2 iunie, la Chişinău cu o reanimobilă, iar acum se află la Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie. Starea pacientei de 85 de ani, internată la Spitalul Clinic Republican cu bronhopneumonie, insuficienţă respiratorie şi renală acută, este în evoluţie dinamică pozitivă.

Şeful Spitalului raional Vulcăneşti, Mihail Gheorghiev, a declarat că solicitarea de intervenţie a echipajului SMURD se face doar în cazuri de gravitate sporită. Medicul spune că femeia a fost consultată de trei specialişti de la Spitalul Nr. 1 din Chişinău, după care s-a luat decizia că pacienta este transportabilă, iar datele despre starea pacientei au fost comunicate Serviciului republican AVIASAN, subdiviziune structurală şi funcţională a Staţiei municipale Chişinău de IMU, care asigură asistenţă medicală de urgenţă consultativă. Aceştia, prin intermediul Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, au contactat serviciul SMURD. „Medicul şi paramedicul SMURD, de asemenea, au verificat starea pacientei înainte de plecare”, a declarat Mihail Gheorghiev.

În acelaşi timp, fiica pacientei, Ludmila Mitiş, este medic-infecţionist la Bucureşti, iar feciorul, Valeriu Mitiş este şeful Secţiei de răni şi boli infecţioase a Institutului de Chirurgie „A. V. Vişnevskii” din Moscova. Aceştia s-au întors de peste hotare zilele trecute, însoţindu-şi, la 2 iunie, mama până a fost urcată în elicopter.

Tatiana Zatîc, şefa Direcţiei asistenţă medicală primară, urgentă şi comunitară din cadrul Ministerului Sănătăţii, a declarat că la chemarea SMURD se pune accentul pe starea pacientului şi nu pe gradele de rudenie.

Intervenţia aeroambulanţei trebuie argumentată

Decizia de transfer al unui pacient în stare gravă la altă instituţie medicală se ia de un consiliu medical, format din şef de secţie, şef de reanimare, director medical, dar şi din specialişti (reanimatolog, neurolog, traumatolog, cardiolog), în funcţie de diagnostic. Componenţa consiliului depinde de complexitatea şi gravitatea fiecărui caz. Aceştia examinează pacientul, fac investigaţiile necesare, iar dacă constată că nu dispun de utilaj sau specialişti, pot cere asistenţă de la alte spitale: se solicită AVIASAN pentru consultarea unui specialist, transfer cu ambulanţa sau cu elicopterul.

Tatiana Zatîc afirmă că medicii din Moldova discută cu cei din România şi fiecare parte argumentează necesitatea intervenţiei: „Sunt specialişti, medici, ei discută cazul şi fiecare parte aduce argumentul său, iar atunci când medicul argumentează necesitatea, cealaltă parte acceptă. Se vorbeşte în termeni medicali: care sunt parametrii vitali, riscurile, rezultatele investigaţiilor ce demonstrează gravitatea cazului. Nu este un caz de transportare taxi, ci o intervenţie pentru a salva viaţa. Este un caz care este mult gândit, atunci când se solicită, adică nu se apelează pentru fiecare. SMURD este un echipaj de intervenţie care anume are ca scop salvarea vieţii atunci când contează fiecare minut. Argumentarea o face medicul care o solicită, iar în funcţie de diagnostic, ei trimit în echipaj medicul necesar, de cele mai multe ori un reanimatolog sau un medic de urgență calificat, care are capacităţi de reanimare”.

Morţi în slujba vieţii

Cei patru membri ai echipajului SMURD erau: Gabi Sandu – asistent medical, Mihaela Dunea – medic, Voicu Șocaie– copilot şi Doru Gavril –pilotul elicopterului. Vineri, 3 iunie, a fost declarată zi de doliu, atât în R. Moldova, cât şi în România. Ceremonia solemnă de înmormântare a avut loc duminică, 5 iunie. La Iaşi, convoiul funerar a fost întâmpinat cu onoruri militare, iar foştii colegi şi apropiaţi ai membrilor echipajului le-au adus un ultim omagiu în curtea spitaului „Sf. Spiridon”, unde s-au adunat sute de oameni cu flori. Pentru înaltul profesionalism, umanismul şi spiritul de sacrificiu dovedite în numeroase acţiuni de salvare a vieţilor omeneşti la care au participat în cadrul SMURD Iaşi, preşedintele României, Klaus Iohannis, i-a decorat post-mortem pe cei patru membri ai echipajului. Salvatori au fost decoraţi şi cu Ordinul Republicii, distincţia oficială supremă în R. Moldova. Guvernul R. Moldova va aloca familiilor celor patru eroi un ajutor financiar în sumă de 1 milion de lei.

România şi R.Moldova au semnat acest protocol în 21 februarie 2014, în cadrul unui acord mai larg de colaborare transfrontalieră. Elicopterele de la Iaşi şi Galaţi au efectuat până acum 19 misiuni în R.Moldova. Primul pacient de la noi a fost transportat cu un elicopter SMURD la 17 septembrie 2015. În ultimii 13 ani, în România au avut loc cinci accidente aviatice în care au fost implicate aparate de zbor care transportau echipaje medicale. 14 salvatori au murit, iar nouă au fost răniţi.