Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Părintele Nectarie: "Când vom avea…

Părintele Nectarie: „Când vom avea destulă credinţă, nu vom avea nevoie de atâta poliţie”

S-a născut în satul Crasna, raionul Storojineţ, regiunea Cernăuţi. A crescut într-o familie creştină, fiind 7 copii la părinţi. A absolvit facultatea de teologie la Iaşi, România, iar masteratul la Atena, Grecia. Este ucenicul Părintelui Arhimandrit Sofian Boghiu, originar din Basarabia, fost stareţ al mănăstirilor Antim şi Plumbuita din Bucureşti, despre care se spune că a fost un adevărat trăitor şi un mărturisitor al credinţei ortodoxe în vremurile grele ale comunismului.

Acum câţiva ani, Părintele Nectarie a ajuns să slujească la Mănăstirea de la Horeşti, Ialoveni, una dintre cele mai noi comunităţi monahale din R. Moldova, situată pe malul unui lac întins, într-o linişte greu de auzit. Mănăstirea de la Horeşti este considerată astăzi una dintre cele mai binecuvântate de Dumnezeu, pentru că se înalţă pe pământurile dăruite de creştinii din localitate. “Toţi cei care au avut terenuri în acest loc au decis, în anul 2000, când se împlineau 2000 de ani de la naşterea lui Hristos, să facă aceste acte de donaţie şi să ofere terenurile pentru o mănăstire. Astfel, la Horeşti, a apărut această mănăstire. Mai întâi s-a construit această bisericuţă, cu Hramul Naşterea Domnului”, povesteşte stareţul de aici, Arhimandritul Nectarie (Gherman).

Pentru că e situată departe de satele din raionul Ialoveni, dar şi departe de Chişinău, sunt zile în care creştinii, chiar dacă şi-ar dori, nu reuşesc să ajungă la serviciile divine de la mănăstire. Ei, însă, ştiu că, chiar şi în lipsa lor, cei 9 călugări din obştea monahală se roagă şi pentru sufletele lor, cerându-i Domnului milă pentru sănătatea şi bunăstarea familiilor lor. Cei 9 fraţi sunt cu facultatea terminată. Au trecut şi alţii pe la această mănăstire, dar au rămas doar cei care au reuşit să demonstreze ascultare şi smerenie.

„Să-l vedem pe aproapele nostru cum iese din păcat, nu doar cum face păcate”

Creştinii care ajung în acest locaş sfânt învaţă, pas cu pas, de la părintele Nectarie şi de la ceilalţi fraţi, “să nu-l judece pe aproapele său, să-şi vadă mai întâi propriile greşeli, apoi să le descopere pe ale celor din preajma lor”. Părintele Nectarie le transmite, ori de câte ori are ocazia, o regulă simplă, uşor de urmat: “Să-l vedem pe aproapele nostru cum iese din păcat, nu doar cum face păcate”.

„Credinţa fără fapte este moartă, iar evlavia vine prin smerenie. Dacă omul este smerit şi credincios, el devine evlavios. Dacă nu eşti în ascultare, atunci nu eşti evlavios şi nici credincios. Evlavia vine prin rugăciune. Dumnezeu îţi dă atunci când îl rogi. Fiecare creştin trebuie să se pregătească astfel încât Duhul Domnului să aibă unde coborî”, predică părintele Nectarie.

După slujba de duminică, într-un dialog neformal, părintele Nectarie aminteşte despre perioada sovietică, în care bisericile şi mănăstirile erau închise, acolo aflându-se depozite de chimicale, discoteci sau spitale pentru alienaţi mintal. Părintele ne povesteşte că şi Mănăstirea de la Horeşti este înălţată pe locul unei foste tabere de pionieri.

L-am întrebat dacă se întâmplă să vină la spovedanie şi dintr-acei care, în acele timpuri, au profanat biserici şi mănăstiri. “Vin foarte mulţi. Vin şi se pocăiesc, îşi plâng păcatele. Ferice de cei care găsesc timp şi puteri să se întoarcă spre credinţă şi să meargă mai departe. Cei care au profanat din neştiinţă, fiind forţaţi, la timpul respectiv, să facă acele lucruri, ca să-şi păstreze serviciul sau ca să nu sufere familia lor, pot obţine iertare, dacă vin la Bunul Dumnezeu şi se pocăiesc”, spune părintele.

8 gânduri de învăţătură de la părintele Nectarie

1 „Până în 2000, nu aveam biserici, acum le avem, oricine are acces la credinţă, dar lumea a devenit mai rea, mai necruţătoare, pentru că neglijează cele scrise în Sfânta Scriptură. Acolo se spune, bunăoară, că ascultarea e mai presus ca orice. Şi nu vorbim despre ascultare doar în biserică, ascultarea trebuie urmată oriunde”.
2 „Trăim într-o perioadă de mare zbucium. Deşi ne grăbim, nu ştim unde ne grăbim. Uităm că timpul ni-l facem noi şi că ar trebui să ne programăm timp şi pentru rugăciune, şi pentru fapte bune, şi pentru a medita şi la problemele altora, pentru a vizita un bolnav, pentru a sprijini un sărac, un om în suferinţă.
3 „Astăzi, suntem împărţiţi clar în două categorii: foarte bogaţi şi foarte săraci, dar să ştiţi că tot ce se face în Biserică astăzi e din sacrificiul celui sărac. Aceştia donează din tot sufletul puţinul făcut prin muncă şi sudoare. În cei 17 ani de preoţie, întotdeauna am observat şi am remarcat râvna celui mai puţin înstărit. Din puţinul pe care i l-a dat Dumnezeu, vine şi îşi aduce lepta Sfintei Biserici. Prin spovedania pe care o face fiecare, vedem de ce are nevoie acel om. Astfel, fiecărei persoane, în particular, îi acordăm sprijinul de care are nevoie, în măsura posibilităţilor”.
4 „Cei care vin încoace ştiu cu-adevărat unde şi pentru ce vin, chiar dacă nu toţi au citit Sfânta Scriptură. Venind la slujbă, ei ascultă predica. Aşa învaţă ceva, după care merg cu folos pe la casele lor. Este bine ca, în fiecare duminică, după cum ne-a lăsat Dumnezeu, 6 zile lucrătoare, în cea de-a 7-ea zi să-i mulţumim Domnului, să mergem la Sfânta Biserică, unindu-ne cu Dumnezeu în Sfânta Liturghie. Acolo cunoaştem toată învăţătura şi învăţăm a deveni creştini”.
5 „Mai mulţi creştini spun că încearcă, dar nu reuşesc să citească Biblia. Nu din lipsă de timp, dar pentru că le fug gândurile, nu au suficientă răbdare… Ce le spun, de obicei, unor astfel de creştini? Le vorbesc că e bine să citească Biblia cu binecuvântare, fără a o tălmăci. Sunt diverse curente religioase, sunt oameni diferiţi, care citesc Biblia şi interpretează greşit cele citite în Cartea Sfântă. Îndemn pe fiecare să vină la Sfânta Biserică şi să asculte preoţii”.
6 „Ştiu că sunt şi voci parţial dezamăgite de Biserică astăzi. Acestea spun că şi printre preoţi s-a strecurat astăzi molima corupţiei, a lăcomiei. Deseori sunt întrebat cum pot fi reîntorşi cu faţa spre credinţă cei dezamăgiţi de o biserică sau de un preot. Recunosc, sunt şi în biserică abateri, dar fiecare om trebuie să ştie ce anume caută atunci când vine încoace. Dacă a venit să-l caute pe Dumnezeu, el nu găseşte corupţie, nu găseşte altceva decât pe Dumnezeu. E bine să ştim de ce mergem la Biserică. Cei pe care îi bântuie judecata de aproapele său, cei care sunt tentaţi să vadă doar răul nu se pot bucura de Domnul, fiind mereu tentaţi să judece. Fiecare creştin trebuie să vadă binele şi să se bucure de acest bine”.
7 „Am crezut că panica şi frica legată de sfârşitul lumii (21 decembrie 2012) va reuşi să schimbe lumea, făcând-o mai bună. Se pare, însă, că totul a rămas neschimbat. Ar trebui să ştim că sfârşitul lumii e atunci când se sfârşeşte viaţa omului pe pământ, atunci e sfârşitul pentru fiecare. Lumea rămâne înrăită, trăieşte într-o deznădejde. Cei care au auzit de sfârşitul lumii ar trebuie să înţeleagă că nimic nu e veşnic şi întotdeauna ar trebui să fim gata de trecerea în veşnicie”.
8 „Noi trebuie să tindem să fim un model pentru cei din jur. Avem prea puţină credinţă. Când vom avea destulă credinţă, nu vom avea nevoie de atâta poliţie. Dumnezeu ne învaţă iubirea în primul rând. Important e să avem pace şi să nu cauzăm necazuri celor din jur”.