Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Parcare şi spălătorie, la pachet…

Parcare şi spălătorie, la pachet cu Justiţia

Anual, sute de mii de lei din bugetul statului sunt irosiţi de către directoarea unei şcoli-internat din municipiul Bălţi în temeiul unui contract semnat de aceasta cu patronul unui SRL. Totodată, cu sprijinul unor intermediari din justiţie şi din învăţământ, directoarea iese basma curată după toate „investigaţiile” organelor de drept. Astfel, ea îşi exercită în continuare funcţia.

În jur de trei ore, Svetlana Tugarov, directoarea gimnaziului-internat din mun. Bălţi, a negociat în biroul său cu patronul SRL „Glie”, Iurie Zabrian, darea în chirie a unui lot de teren – proprietate a internatului. Potrivit unor angajaţi ai acestei instituţii de învăţământ, discuţia avusese loc în septembrie, acum un an. Negocierea dintre cei doi s-a încheiat cu semnarea unui contract care le aducea încasări dubioase, de zeci de mii de lei, ambelor părţi.

Conform contractului, lotul de pământ de circa 1 ha a fost dat în chirie contra unui preţ de 18 ori mai mic decât cel de piaţă. În contract mai este indicat că terenul este dat în folosinţă pe un termen de 3 ani, în scopuri comerciale. Iniţial, patronul SRL „Glie” a amenajat acolo o parcare auto. În prezent, tot el construieşte şi o spălătorie pentru automobile.

Fostul director adjunct al gimnaziului-internat, Alexandru Capalb, susţine că şcoala este subordonată direct Ministerului Educaţiei şi Tineretului (MET). Graţie acestui statut, contractul a fost „fabricat” cu ajutorul unor intermediari de la MET, care au aplicat ştampila şi semnătura pe dubiosul contract. Alexandru Capalb a precizat că, iniţial, directoarea, Svetlana Tugarov, nu obţinuse aprobare de la MET. Potrivit lui Capalb, după acel refuz, prin intermediul unor „cunoscuţi”, directoarea a rezolvat, totuşi, problema.

Fostul director adjunct susţine că şi-a prezentat demisia după ce directoarea l-a informat despre semnarea contractului, asigurându-l: „Nu trebuie să-ţi faci griji, că noi avem krâşă”.

Solicitată de Ziarul de Gardă, directoarea a declarat că „contractul este legal pentru că a fost aprobat şi de ministrul Victor Ţvircun” (n.r. – ex-ministru al Educaţiei).

În urma unor plângeri privind acţiunile suspecte ale directoarei depuse de angajaţi din cadrul internatului, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei (CCCEC) a efectuat un control, depistând mai multe nereguli comise de directoare. CCCEC a constatat că terenul internatului este dat în chirie în temeiul unui contract ilegal.

Justiţia contra justiţiei

Într-un document oficial semnat de Iu. Vlas, directorul DGT Bălţi a CCCEC, în urma controlului efectuat la internat, se spune că terenul cu suprafaţa de 1 ha, care aparţine şcolii, a fost dat ilegal în chirie către SRL „Glie”.

Totodată, un alt document, având titlul „Ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale”, emis de Serviciul Nord (SN) al Procuraturii Anticorupţie, spune că, în baza unui control, directoarea a încălcat art. 62, p. (5), din Legea învăţământului nr. 547 din 21.07.1995, care prevede că „terenul ce aparţine unei şcoli este destinat copiilor pentru instruire, educaţie şi luminare culturală”.

În articolul citat se mai spune că „se interzice înstrăinarea şi transmiterea edificiilor, construcţiilor şi terenurilor aferente care aparţin instituţiilor de învăţămînt în alte scopuri decât cele pentru instruire, educaţie şi luminare culturală. Instituţiile de învăţământ nu pot da în arendă localurile care le aparţin decât cu acordul organelor de conducere a învăţământului”.

În acelaşi document, semnat de Lilia Selevestru, jurist de rangul 2 la SN al Procuraturii Anticorupţie, este indicat că, Svetlana Tugarov, pe lângă acţiunile ilegale, a adus, în mai puţin de un an, un prejudiciu de 200 mii lei bugetului instituţiei de învăţământ.

Pe de altă parte, acelaşi organ de drept, SN al Procuraturii Anticorupţie, care, în urma efectuării unor controale, a argumentat că directoarea a comis ilegalităţi şi a adus prejudicii materiale şcolii, a dat un verdict cel puţin straniu acţiunilor întreprinse de directoare. „Ele nu pot fi apreciate ca infracţionale pentru că contractul de arendă a fost aprobat de Ministerul Educaţiei şi Tineretului”, se menţionează în document.

Solicitată de Ziarul de Gardă, jurista Lilia Selevestru a refuzat să facă comentarii pe marginea acestui caz, insistând să afle „cum a ajuns ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale în presă şi cine a furnizat informaţii suplimentare”.

Legea – diferită pentru cetăţeni

Directoarea Tugarova, potrivit documentelor oficiale, a mai comis şi alte ilegalităţi în cadrul instituţiei pe care o conduce. În ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale, emisă de SN al Procuraturii Anticorupţie, se specifică şi faptul că administratoarea instituţiei includea în registre un număr de elevi mult mai mare decât cel real, încasând astfel sume impresionante de bani din bugetul instituţiei.

O altă ilegalitate, depistată de procurori, este cea legată de încasarea unor sume de bani de pe urma unor ore nepredate la internat de către procurorul B. R., care ţinea cursul „Noi şi legea”.

Precizăm că directoarea Svetlana Tugarov a fost instalată în funcţie la 1 august 2007 şi activează şi acum la gimnaziul-internat din municipiul Bălţi.

Iurie SANDUŢA

Acest articol de investigaţie a fost iniţiat ca urmare a adresărilor făcute la linia fierbinte 
anticorupţie, tel. 92-79-79. Linia fierbinte este lansată în cadrul proiectului “Sensibilizarea 
populaţiei despre fenomenul corupţiei“, implementat de Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei,
cu sprijinul financiar al Ambasadei Britanice la Chişinău.