Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Pământurile Motanului Încălţat

Pământurile Motanului Încălţat

Mai ţineţi minte povestea Motanului Încălţat? Regele îi întrebă pe ţărani a cui era păşunea cosită.

– A marchizului de Carabas, răspundeau cu toţii, de frica ameninţărilor Motanului Încălţat.

– Văd că aveţi o avere frumoasă, îl lăudă regele pe marchizul de Carabas.

Când parcurg traseul Căpriana – Străşeni – Vatra – Chişinău şi privesc prin geamul microbuzului grădinile şi păşunile, dar şi miriştile de pe marginea drumului, acoperite de mizerie, gunoaie, butelii de plastic, pungi (oh, pungile de plastic!), cutii de carton, cutii de bere, mucuri de ţigară – toate căscate în ochii mei după zăpada topită şi înainte de a apărea iarba care le maschează, mă întreb, involuntar: “Dar ale cui sunt oare pământurile acestea?”

Este o perioadă scurtă a anului, luna martie, când zăpada amăgitoare s-a topit, iar iarba încă nu a răsărit, pomii nu au înverzit, dezgolindu-se astfel hidoşenia gunoaielor de prin grădini, de pe marginile drumurilor şi din albiile pâraielor.

Să nu vă faceţi nicio iluzie. În ţara asta, unde pământul pare să nu coste nimic, sau foarte puţin, totuşi fiecare, dar fiecare petic de pământ, aparţine cuiva. Fie că e o firmă particulară, o autoritate publică sau o gospodărie individuală – orice centimetru pătrat de pământ, utilizat sau nu, aparţine cuiva. Şi acel proprietar, nevăzut până în momentul în care poate cineva i l-ar lua prin abuz, acel proprietar este singurul şi deplinul responsabil pentru menţinerea şi curăţenia propriului teritoriu. Da, ordinea şi curăţenia depind doar de ei, de proprietari.

Şi să nu vă miraţi dacă acei proprietari, fie consilieri, primari, deţinători de firme, fie simpli ţărani, vă vor lămuri că mizeria din jur nu e o problemă, că “n-au cu ce” sau (şi mai bine) că “nu ei au făcut gunoiul”, sau, încă şi mai bine, că “aşa-s moldovenii, aruncă pe unde se nimereşte”.

Nu neapărat. Gunoiul de pe marginile drumurilor, din câmpuri, din văi nu este neapărat aruncat de cineva. Gunoiul poate fi suflat de vânturi, împins de ape, scăpat din alte gunoişti.

Să ştiţi că moldovenii nu aruncă mai mult gunoi decât alte popoare. Bunăoară, cantitatea de bioxid de carbon (gazele responsabile de schimbarea climei) eliminată anual de către moldoveni este de 1,3 litri/persoană. Pentru comparaţie, englezii elimină 8,9 litri/persoană/an, iar kazahii – 15 litri/persoană/an. Asta nici nu se compară cu americanii, care elimină 28 de litri de persoană pe an. Americanii mult? Mult. Moldovenii puţin? Puţin.

Şi totuşi! De ce America, Europa, Marea Britanie sunt curate şi îţi bucură ochii, iar în Moldova ţi se face greaţă să priveşti prin geamul autobuzului?

Pentru ca nu există cultura strângerii gunoiul în Moldova. Nici de după poartă, nici de pe marginea drumului, nici de pe câmpuri, nici din păduri.

Să nu mai spunem că “nu avem cu ce”, să nu ne mai lamentăm de propria mizerie. Să aflăm cine-i acel marchiz de Carabas, ale cui sunt terenurile alea pline de gunoi, să-l dăm la brazdă. Nu înainte însă de a strânge gunoiul din propria gospodărie, din drum, de lângă şcoală, din jurul satului.

Se anunţă un concurs de iniţiative pentru a responsabiliza proprietarii în vederea menţinerii propriilor terenuri în ordine. Iniţiative creative, pozitive, cu implicarea comunităţilor, a şcolilor, a tineretului, a bisericilor. Haideţi să vedem cum trezim lumea la curăţenie. Căci asta nu cere bani.

Tamara Şchiopu, 10 martie 2013